UE se pregăteşte de dispariţia ratei dobânzii Libor
Comisia Europeană a propus vineri să i se atribuie noi puteri pentru a putea rescrie contractele financiare care vor întâmpina dificultăţi odată cu dispariţia ratei dobânzii Libor (London Interbank Offered Rates) de la finele anului următor, transmite Reuters.
Libor este utilizat ca indicator de referinţă pentru produse financiare în valoare de peste 350.000 de miliarde de dolari din întreaga lume, este calculat pe baza datelor trimise de un panel de bănci cu privire la dobânzile pe care cred că le vor percepe alte bănci pentru a se împrumuta între ele.
Însă Libor va fi anulat după ce o serie de bănci importante au primit amenzi în valoare de mai multe miliarde de dolari pentru că au manipulat acest indicator. Autoritatea de supervizare a pieţelor financiare din Marea Britanie a anunţat că va înceta să mai sprijine Libor la finele lui 2021 şi se aşteapă ca indicatorul să dispară la scurt timp după această dată.
Organismele de reglementare şi-au sporit presiunile asupra participanţilor de pe piaţă să facă trecerea de la Libor la indicatori alternativi, precum cei calculaţi de băncile centrale, însă este foarte posibil ca nu toate contractele care ajung la maturitate după 2021 să fie modificate la timp.
"De acea propunem noi puteri legale pentru UE care să înlocuiască Libor cu un alt indicator", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.
Obiectivul Comisiei este să evite situaţia în care dispariţia Libor va provoca un vid legislativ care poate fi exploatat de cei care nu vor să îşi onoreze obligaţiile contractuale. "Propunerea noastră ar furniza certitudinea legală necesară", a apreciat Dombrovskis.
La selectarea unui indicator alternativ, Bruxellesul va ţine cont de recomandările formulate de entităţile naţionale din întreaga lume, precum utilizarea ratei Sofr calculată de Rezerva Federală pentru contractele Libor denominate în dolari. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste
Nvidia va răscumpăra acțiuni în valoare de 235 miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea și executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acțiuni cu 150 miliarde de dolari, sporind suma totală rămasă autorizată la 235 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Nvidia va finaliza planul până în anul fiscal 2028,
Compania BioNTech, un pionier al vaccinurilor anti-COVID, ar putea închide trei fabrici din Germania
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient împotriva Covid-19, ar urma să închidă trei fabrici din Germania, punând în pericol 1.800 de locuri de muncă, transmite DPA. Reducerile sunt cauzate de supracapacitate și măsurile de scădere a costurilor. După implementarea deplină a măsurilor, co
Marea Britanie: Disciplina fiscală va fi în centrul bugetului pe 2027
Ministrul britanic de Finanțe, John Healey, a anunțat că va pune disciplina fiscală în centrul bugetului care va fi prezentat în 28 octombrie, subliniind modul în care costul serviciului datoriei ridicate a țării redirecționează fondurile de la serviciile publice, transmite Reuters. 'În centrul bugetului care va fi
UE ar urma să amâne normele comunitare privind emisiile de metan în urma opoziției guvernelor
Comisia Europeană intenționează să amâne intrarea în vigoare a normelor comunitare privind reducerea emisiilor de metan, a anunțat luni un purtător de cuvânt, în urma solicitărilor guvernelor, inclusiv al Franței și Statelor Unite, de a face o pauză sau de a modifica reglementările referitoare la metan, un gaz cu efect de seră extrem de poluan
Imigranții sunt esențiali în multe sectoare ale economiei germane
Peste un sfert dintre toți angajații din Germania (27%) au rude în străinătate, potrivit datelor oficiale publicate luni de Oficiul Federal de Statistică (Destatis), informează DPA. Datele din micro-recensământul din 2025 indică faptul că lucrătorii care provin din familii de imigranți sunt indispensabili în multe sect
Premierul Vasile Tofan: Republica Moldova trebuie privită ca o completare a pieței românești
Premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, a lansat, luni, un apel către investitori să privească Moldova nu doar ca pe o piață de trei milioane de locuitori, ci ca pe o completare a pieței românești de 20 de milioane de oameni, dar și ca pe o poartă către piața europeană de 450 de milioane de locuitori. Șeful Executivului de la Chișină












