Livrările Airbus în primul semestru au atins cel mai scăzut nivel din ultimii 16 ani
Livrările grupului aeronautic european Airbus au crescut cu 50% în iunie, comparativ cu luna precedentă, ajungând la cel mai ridicat nivel din martie, când a început extinderea pandemiei de coronavirus (COVID-19) în Europa, dar pe ansamblului primului semestru din 2020 livrările sunt cel mai scăzut nivel din ultimii 16 ani, transmite Reuters.
Airbus a livrat 36 de aeronave în iunie, faţă de 24 în mai şi 14 în aprilie, dar în primele şase luni din acest an livrările au scăzut cu 49%, la 196 de avioane, faţă de 389 perioada similară din 2019.
În condiţiile în care pandemia a paralizat transportul aerian, iar operatorii aerieni se luptă pentru supravieţuire, Airbus nu a înregistrat nicio comandă în iunie, pentru a doua lună consecutiv.
Marţi, Airbus a anunţat un plan de restructurare fără precedent ce prevede eliminare a aproximativ 15.000 de locuri de muncă în decurs de un an, avertizând că viitorul său este în pericol, în contextul efectelor pandemiei.
Cele 15.000 de locuri de muncă vizate, echivalentul a 11% din personalul Airbus, sunt împărţite astfel: 5.000 în Franţa, 5.100 în Germania, 900 în Spania, 1.700 în Marea Britanie şi 1.300 la alte uzine ale grupului din întreaga lume. Cifra totală incluse şi alte 900 de posturi ce erau planificate să fie eliminate încă înainte de criză la filiala germană Premium Aerotec, care a închiriat până în 2023 hala de la Ghimbav a companiei Airbus Industries.
În prezent, grupul Airbus are în total 135.000 de salariaţi dintre care 81.000 la divizia de avioane comerciale. Airbus are 49.000 de angajaţi în Franţa, 45.500 în Germania, 12.500 în Spania şi 11.000 în Marea Britanie.
"Trebuie să facem faţă realităţii că 40% din activitatea noastră în sectorul avioanelor comerciale a dispărut şi că va fi nevoie, probabil, de foarte mult timp pentru a-şi reveni. În consecinţă trebuie să luăm măsuri decisive acum", a explicat directorul general de la Airbus, Guillaume Faury. Acesta a recunoscut că este vorba de un plan de restructurare "fără precedent" în istoria companiei, adăugând că nu se aşteaptă la prea mult sprijin chiar dacă lucrează îndeaproape cu guvernele implicate.
Airbus este lider global în aeronautică, spaţiu şi servicii conexe. În 2019, a generat venituri de 70 de miliarde de euro şi a avut 135.000 de angajaţi. De asemenea, Airbus oferă o gamă variată de avioane de pasageri, de la 100 la peste 600 de locuri. Airbus mai furnizează elicoptere, aeronave-cisternă, de luptă, de transport şi pentru alte misiuni. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i
VIDEO INTERVIU/Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui: Sunt multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chișinău depășește Bucureștiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul României. Acesta a declarat, &i
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste
Nvidia va răscumpăra acțiuni în valoare de 235 miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea și executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acțiuni cu 150 miliarde de dolari, sporind suma totală rămasă autorizată la 235 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Nvidia va finaliza planul până în anul fiscal 2028,
Compania BioNTech, un pionier al vaccinurilor anti-COVID, ar putea închide trei fabrici din Germania
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient împotriva Covid-19, ar urma să închidă trei fabrici din Germania, punând în pericol 1.800 de locuri de muncă, transmite DPA. Reducerile sunt cauzate de supracapacitate și măsurile de scădere a costurilor. După implementarea deplină a măsurilor, co
Marea Britanie: Disciplina fiscală va fi în centrul bugetului pe 2027
Ministrul britanic de Finanțe, John Healey, a anunțat că va pune disciplina fiscală în centrul bugetului care va fi prezentat în 28 octombrie, subliniind modul în care costul serviciului datoriei ridicate a țării redirecționează fondurile de la serviciile publice, transmite Reuters. 'În centrul bugetului care va fi












