Comisia Europeană investeşte un miliard de euro în proiecte inovatoare în domeniul tehnologiilor curate
Comisia Europeană a lansat, vineri, prima cerere de propuneri din cadrul Fondului pentru inovare, care vor fi finanţate din veniturile obţinute din licitarea certificatelor de emisii din sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii, informează un comunicat de presă al executivului comunitar.
Fondul pentru inovare va finanţa tehnologii revoluţionare pentru energia din surse regenerabile, industriile mari consumatoare de energie, stocarea energiei şi captarea, utilizarea şi stocarea dioxidului de carbon. Acesta va impulsiona redresarea verde prin crearea de locuri de muncă la nivel local adaptate exigenţelor viitorului, deschizând calea către neutralitatea climatică şi consolidând poziţia Europei de lider tehnologic la scară mondială.
"UE va investi 1 miliard de euro în proiecte promiţătoare, care au ajuns la maturitate pentru a fi lansate pe piaţă, cum ar fi hidrogenul curat sau alte soluţii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi siderurgia, industria cimentului şi industria chimică. Vom sprijini, de asemenea, stocarea energiei, soluţiile pentru reţeaua energetică şi captarea şi stocarea dioxidului de carbon. Aceste investiţii pe scară largă vor contribui la relansarea economiei UE şi la o redresare verde care să ne conducă la neutralitatea climatică în 2050", a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.
Pentru perioada 2020-2030, Fondul pentru inovare va aloca aproximativ 10 miliarde euro obţinute din licitarea certificatelor în cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, în plus faţă de veniturile nedistribuite ale predecesorului Fondului pentru inovare, programul NER 300.
Prima cerere de propuneri va oferi finanţare în valoare de un miliard de euro, sub formă de granturi, pentru proiecte de mare anvergură în domeniul tehnologiilor curate, pentru a le ajuta să depăşească riscurile legate de comercializare şi de demonstraţia la scară largă. Acest sprijin va ajuta noile tehnologii să pătrundă pe piaţă. În cazul proiectelor promiţătoare care nu sunt încă gata pentru comercializare, se rezervă un buget separat de 8 milioane euro pentru asistenţa destinată dezvoltării proiectelor.
Cererea de propuneri este deschisă pentru proiecte în sectoarele eligibile din toate statele membre ale UE, Islanda şi Norvegia. Fondurile pot fi utilizate în cooperare cu alte iniţiative de finanţare publică, cum ar fi ajutoarele de stat sau alte programe de finanţare ale UE. Proiectele vor fi evaluate în funcţie de potenţialul lor de a evita emisiile de gaze cu efect de seră, potenţialul lor de inovare, maturitatea financiară şi tehnică, precum şi potenţialul de aplicare la scară largă şi de rentabilitate.
Termenul-limită pentru depunerea proiectelor este 29 octombrie 2020. Proiectele se pot depune prin intermediul portalului de finanţare şi de licitaţie al UE, unde sunt disponibile mai multe detalii privind întreaga procedură. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i
VIDEO INTERVIU/Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui: Sunt multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chișinău depășește Bucureștiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul României. Acesta a declarat, &i
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste
Nvidia va răscumpăra acțiuni în valoare de 235 miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea și executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acțiuni cu 150 miliarde de dolari, sporind suma totală rămasă autorizată la 235 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Nvidia va finaliza planul până în anul fiscal 2028,
Compania BioNTech, un pionier al vaccinurilor anti-COVID, ar putea închide trei fabrici din Germania
BioNTech, una dintre primele companii care a dezvoltat un vaccin eficient împotriva Covid-19, ar urma să închidă trei fabrici din Germania, punând în pericol 1.800 de locuri de muncă, transmite DPA. Reducerile sunt cauzate de supracapacitate și măsurile de scădere a costurilor. După implementarea deplină a măsurilor, co
Marea Britanie: Disciplina fiscală va fi în centrul bugetului pe 2027
Ministrul britanic de Finanțe, John Healey, a anunțat că va pune disciplina fiscală în centrul bugetului care va fi prezentat în 28 octombrie, subliniind modul în care costul serviciului datoriei ridicate a țării redirecționează fondurile de la serviciile publice, transmite Reuters. 'În centrul bugetului care va fi












