Italia lansează ''bonusurile de vacanţă'' pentru a susţine un sector afectat de pandemie

Guvernul italian a detaliat joi modalităţile de atribuire a ''bonusurilor de vacanţă'', alocaţii care pot ajunge până la 500 de euro, menite să îi stimuleze financiar pe italieni să meargă în concedii în peninsulă şi să susţină astfel sectorul turistic afectat de pandemie, informează AFP.
Măsura pentru care statul a deblocat 2,4 miliarde de euro este condiţionată de faptul că se adresează gospodăriilor ale căror venituri anuale nu depăşesc 40.000 de euro.
Bonusul vine în trei variante: 150 de euro pentru o singură persoană, 300 pentru o gospodărie cu două persoane şi 500 de euro pentru o familie compusă din trei persoane sau mai mult, a explicat miercuri conducerea Agenzia delle Entrate (Fiscul italian).
Alocaţia poate fi utilizată într-o structură hotelieră (hoteluri, cameră de oaspeţi, B&B) de pe teritoriul Italiei, începând cu 1 iulie ş până la 31 decembrie 2020.
Bonusul este accesibil printr-o aplicaţie lansată de Ministerul Culturii care generează un cod QR, cu care beneficiarul trebuie să se înregistreze. Important este faptul că 80% din bonus va fi utilizat ca reducere la unităţile de cazare alese, iar restul de 20% ia forma unei deduceri din impozitul pe venit în declaraţia de venit din 2021.
Anunţată în luna mai de Guvernul de la Roma într-unul din decretele de urgenţă adoptate în perioada crizei sanitare, bonusul vizează susţinerea turismului, un sector cheie pentru economia Italiei, în condiţiile în care este reponsabili pentru 13% din PIB.
În contextul pandemiei de coronavirus, profesioniştii din sectorul turismului se aşteaptă la o scădere vertiginoasă a activităţii în vara acestui an şi la cele mai slabe cifre de după 1998, cu 56 de milioane de înnoptări mai puţin şi o scădere de 3,2 miliarde euro a cifrei de afaceri.
Începând cu data de 3 iunie, Italia şi-a redeschis frontierele pentru turiştii străini proveniţi din Uniunea European şi/sau spaţiul Schengen. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
FMI: Înăsprirea condițiilor de finanțare afectează economiile emergente, pe fondul încetinirii creșterii economice
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit previziunile privind creșterea economiilor emergente în 2025, inclusiv Mexic și China, avertizând că înăsprirea condițiilor de finanțare și lipsa de fonduri pentru dezvoltare ar putea spori presiunile asupra statelor în curs de dezvoltare, transmite Reuters. Efectele taxelor vamale a
FMI înrăutățește previziunile economice pentru majoritatea țărilor, citând impactul taxelor vamale americane
Fondul Monetar Internațional (FMI) a înrăutățit previziunile privind creșterea economică în cele mai multe țări, din cauza impactului pe care îl vor avea taxele vamale americane, și a avertizat că escaladarea tensiunilor comerciale va încetini și mai mult avansul PIB-ului, transmite Reuters. În cel mai recent rapo
Prețul aurului atinge 3.500 de dolari uncia, după atacurile la adresa președintelui Fed, Jerome Powell
Aurul a atins marți un nou maxim istoric, pentru scurt timp, după ce președintele Donald Trump și-a intensificat atacurile la adresa președintelui Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, îngrijorând investitorii și sporind cererea de active sigure, transmite Reuters. În jurul orei 10:25 GMT, cotația aurului era în creștere cu aproximati
Eurostat: Deficitul guvernamental în UE a scăzut în 2024, în timp ce datoria a crescut
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a scăzut de la 3,5% în 2023 la 3,1% în 2024, iar în UE de la 3,5% la 3,2%, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). De
Eurostat: România a înregistrat o creștere a ponderii în PIB a datoriei guvernamentale, la finalul trimestrului patru din 2024
Ponderea în PIB a datoriei guvernamentale generale se situa la 81% în Uniunea Europeană, și 87,4% în zona euro la finalul trimestrului patru din 2024, în scădere de la 81,6% în UE și 88,1% în zona euro, la finalul trimestrului trei al anului trecut, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
Malta și România, țările membre UE cu cel mai ridicat deficit guvernamental în trimestrul patru din 2024
Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut, atât în Uniunea Europeană cât și în zona euro, în trimestrul patru din 2024, comparativ cu precedentele trei luni, în timp ce în România deficitul a înregistrat un avans de 0,4 puncte procentuale, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eu
BCE: Companiile din zona euro și-au îmbunătățit afacerile înainte de anunțarea taxelor vamale americane
Firmele din zona euro au raportat o îmbunătățire a ritmului afacerilor în săptămânile care au precedat anunțul din 2 aprilie al președintelui Donald Trump privind taxele vamale, reflectând în principal redresarea din sectorul industriei, arată rezultatele studiului Băncii Centrale Europene publicat marți, transmite Reuters.
Rusia: Ministerul Economiei reduce au aproape 17% previziunile privind cotația barilului de petrol Brent în 2025
Ministerul Economiei din Rusia a înrăutățit previziunile privind cotația medie a barilului de petrol Brent în 2025 cu aproape 17% față de nivelul previzionat în septembrie, conform unui document obținut de Reuters. În scenariul de bază al Ministerului privind evoluția economiei ruse în 2025 se arată că prețul medi
Fondatorul Forumului de la Davos, Klaus Schwab, s-a retras după mai mult de 50 de ani la conducerea organizației
Fondatorul Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, Klaus Schwab, s-a retras din Consiliul de Administrație al organizației, după ce s-a aflat la conducere mai mult de 50 de ani, transmite Bloomberg. Interimar va fi numit vicepreședintele WEF, Peter Brabeck-Letmathe, fost director general al Nestle SA, conform unui comunicat al organizați
China avertizează țările împotriva încheierii de acorduri comerciale cu SUA în detrimentul său
China a acuzat luni Washingtonul că abuzează de tarifele vamale și a avertizat țările să nu încheie un acord economic mai amplu cu Statele Unite în detrimentul său, intensificându-și retorica în spirala războiului comercial între cele mai mari două economii ale lumii, potrivit Reuters. Beijingul se va opune ferm o
Bloomberg: UE analizează restricții de export asupra SUA dacă negocierile comerciale eșuează
Uniunea Europeană (UE) lucrează la o propunere de a introduce restricții la unele exporturi către SUA ca posibilă tactică de represalii în războiul comercial costisitor inițiat de președintele Donald Trump luna trecută, transmite Bloomberg. Restricțiile ar putea fi folosite ca factor de descurajare și doar dacă negocierile cu Statele Uni
Vicepreședintele american JD Vance, în India pentru a discuta despre comerț
Vicepreședintele american JD Vance a început luni o vizită de patru zile în India sub semnul comerțului, într-un moment în care New Delhi încearcă să negocieze tarifele SUA la produsele sale, potrivit AFP. India se află sub amenințarea unor taxe de 26% la exporturile sale către Statele Unite, anunțate de Donald Tr
Președintele Renault va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan
Președintele Renault, Jean-Dominique Senard, va demisiona din Consiliul de Administrație al Nissan, a anunțat producătorul auto nipon, afectat de scăderea vânzărilor, transmite Reuters. Senard, care era vicepreședinte al Nissan, va demisiona la finalul Adunării anuale Generale a Acționarilor, programată în iunie. Un alt reprezentat
BTA: Bulgaria ocupă locul opt în topul țărilor UE exportatoare de produse aerospațiale
Uniunea Europeană (UE) a exportat anul trecut produse aerospațiale, inclusiv sateliți, vehicule suborbitale și de lansare a navelor spațiale în valoare de 1,217 miliarde de euro, arată datele publicate de Eurostat, transmite BTA. Exporturile de produse aerospațiale ale Bulgariei s-au cifrat la 5,6 milioane de euro în 2024, în creștere semnifi
Numărul vizitatorilor străini în SUA a scăzut cu 12% în martie față de aceeași perioadă a anului trecut
Washington, 19 apr /Agerpres/ - În luna martie au fost cu aproape 12% mai puțini vizitatori din străinătate în Statele Unite, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a raportat vineri Washington Post, informează sâmbătă dpa. Numărul vizitatorilor din Germania a scăzut și mai semnificativ în luna martie, cu 28%, se arată în