Berlinezii ar putea fi obligaţi să îşi facă abonamente pentru transportul public
Autorităţile din Berlin analizează posibilitatea de a impune locuitorilor capitalei Germaniei să plătească pentru un abonament anual cu mijloacele de transport public, în ideea de a face autoturismele mai puţin atractive şi a ajuta la reducerea ambuteiajelor, transmite Bloomberg.
Propunerea, venită de la Departamentul pentru Transport şi Mediu din Berlin, ar putea să îi coste pe rezidenţii capitalei Germaniei 761 de euro pe an, echivalentul unui abonament pentru transportul public.
Alte propuneri, bazate pe un studiu de fezabilitate elaborat de firma de consultanţă Ramboll, includ perceperea de la turişti a unei taxe pentru transportul public, taxe de barieră pentru a putea circula cu automobilul prin centrul oraşului şi tarife mai mari pentru parcări.
Departamentul pentru Transport "nu este interesat doar în venituri mai mari, dar şi de impactul asupra traficului, precum eliberarea zonelor urbane de congestionare prin oferirea de stimulente pentru a renunţa la automobil. Vrem să extindem transportul public şi să îl facem mai atractiv pentru mai mulţi oameni", a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului, Jan Thomsen.
Oraşul cu peste 3,6 milioane de locuitori a crescut rapid în ultimii ani, astfel că mulţi rezidenţi au fost împinşi să se mute spre periferii, ceea ce a pus presiune pe infrastructurile vechi. Pandemia de coronavirus a pus presiuni suplimentare asupra sistemului, având în vedere că păstrarea distanţei sociale în autobuze a fost aproape imposibil de respectat.
Discuţiile cu privire la modificarea modului de finanţare a sistemului de transport public din Berlin sunt într-un stadiu preliminar şi încă nu au ajuns în legislativul oraşului, a subliniat Jan Thomsen. Orice modificări vor fi controversate şi vor juca un rol în alegerile locale de anul viitor.
Sistemul public de transport din Berlin include 10 linii de metrou, 22 linii de tramvai, peste 150 de linii de autobuze şi mai multe feribot-uri. Există şi o reţea de trenuri regionale care fac legătura între capitala Germaniei şi Brandenburg.
Potrivit autorităţilor din Berlin, sumele colectate de pe urma vânzării biletelor şi închirierea spaţiilor publicitare acoperă mai puţin de jumătate din costurile sistemului de transport în comun iar contribuabilii acoperă restul. În 2017, municipalitatea din Berlin a plătit mai mult de 500 milioane de euro pentru a susţine transportul public. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i
VIDEO INTERVIU/Ministrul Dezvoltării Economice al Republicii Moldova, Claudiu Năsui: Sunt multe lucruri unde Chișinăul depășește Bucureștiul
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Există domenii de activitate, precum cel al digitalizării, unde Chișinău depășește Bucureștiul, afirmă ministrul Dezvoltării Economice și al Digitalizării din Republica Moldova, Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei în Guvernul României. Acesta a declarat, &i
Deșeurile alimentare în UE: 129 de kilograme pe locuitor în 2024
Deșeurile alimentare generate în Uniunea Europeană s-au situat la aproximativ 129 de kilograme (kg) pe locuitor în 2024, arată datele publicate marți de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În total, UE a generat 57,9 milioane tone deșeuri alimentare, inclusiv părți comestibile și necomestibile, o ușoară creștere, de 0,7%, comparativ cu
Spania, Portugalia și Luxemburg fac presiuni pentru stabilirea unui obiectiv privind energia regenerabilă
Spania, Portugalia și Luxemburg au trimis o scrisoare Comisiei Europene în care cer un nou obiectiv al UE pentru extinderea energiei regenerabile, a anunțat marți ministrul spaniol al Energiei, Sara Aagesen, transmite Reuters. 'Avem nevoie de claritate în privința obiectivului pe care trebuie să-l stabilim pentru anul 2040 - o țintă energetică
BCE vrea să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru a spori rolul global al euro
Banca Centrală Europeană intenționează să extindă mecanismele de siguranță valutară pentru ca băncile centrale să împrumute mai ușor euro, a afirmat luni președinta BCE, Christine Lagarde, în încercarea de a consolida rolul global al monedei unice, transmite Reuters. Anunțul vine pe fondul temerilor privind fragmentarea finan
Fenomenele meteo extreme din vară îi costă pe fermierii UE până la 17 miliarde de euro
Canicula extremă din timpul verii, seceta și incendiile din Europa au cauzat sectorului agricol al Uniunii Europene pagube estimate la 14 - 17 miliarde de euro, a declarat comisarul pentru agricultură și sectorul alimentar, Christophe Hansen, transmite DPA. Amploarea acestor pagube va fi cunoscută după finalizarea recoltării, a afirmat oficial
Chile lansează un plan pentru a crea peste 100.000 de locuri de muncă
Guvernul chilian al președintelui de extremă dreapta Jose Antonio Kast a anunțat luni un set de măsuri care vizează relansarea economiei și crearea a peste 100.000 de locuri de muncă, în contextul creșterii șomajului, notează AFP. Chile înregistrează o rată a șomajului de 9,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani, conform c
Trump a adus aur în SUA din Venezuela, pe care însă rafinăriile americane refuză să îl proceseze (media)
Administrația președintelui Donald Trump transportă aur din Venezuela în Statele Unite, dar rafinăriile nu îl procesează din cauza îndoielilor legate de presupusele legături ale companiilor venezuelene cu practici corupte, a scris luni publicația americană The New York Times (NYT), informează EFE. Ancheta realizată de NYT aco
Situația prețurilor la electricitate din Germania se modifică, spre deosebire de tendințele din Europa
Prețurile negative la energie din Germania se îndreaptă spre primul declin anual din ultimii patru ani, cererea ridicată de electricitate și modificările în schemele de sprijin a energiei regenerabile reducând perioadele de surplus, transmite Bloomberg. Când vântul puternic și soarele inundă sistemul cu energie re
Christine Lagarde (BCE): Un răspuns echilibrat este adecvat pentru a ține inflația sub control
Rata inflației nu a generat încă efecte secundare periculoase în zona euro, anul acesta, a afirmat luni președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, deci un răspuns politic moderat de la BCE rămâne adecvat, transmite Reuters. Inflația în zona euro a trecut pragul de 3%, depășind ținta de 2% stabilită de BCE,
Shein a revenit pe profit în trimestrul doi
Retailerul online Shein a revenit pe profit în trimestrul doi și a raportat luni vânzări de 11,08 miliarde de dolari, dar a avertizat asupra incertitudinilor din semestrul doi, cu ocazia publicării primelor rezultate de când compania a fost listată, transmite Reuters. Majorarea comenzilor totale a sprijinit creșterea de peste
Nvidia va răscumpăra acțiuni în valoare de 235 miliarde de dolari
Nvidia, lider în furnizarea sistemelor de cipuri folosite pentru antrenarea și executarea modelelor AI, a majorat valoarea planului său de răscumpărare de acțiuni cu 150 miliarde de dolari, sporind suma totală rămasă autorizată la 235 miliarde de dolari, transmite Bloomberg. Nvidia va finaliza planul până în anul fiscal 2028,












