Ungaria ar putea să primească gaze naturale via conducta TurkStream peste doi ani
Primele livrări de gaze naturale ruseşti destinate să ajungă în Ungaria prin conducta TurkStream ar putea să aibă loc la finalul lui 2021 sau începutul lui 2022, a declarat secretarul de stat pentru Energie din Ministerul Inovaţiei şi Tehnologiei din Ungaria, Peter Kaderjak, informează MTI.
Într-un interviu acordat postului de televiziune M1, Peter Kaderjak a subliniat că gazoductul TurkStream, a cărui prima fază s-a finalizat, va conecta direct Rusia de Turcia via Marea Neagră. Potrivit lui Kaderjak, prelungirea gazoductului va continua în direcţia Bulgaria, Serbia şi Ungaria.
Secretarul de stat a subliniat că, în prezent, Ungaria poate achiziţiona gaze naturale din Austria, unde ajung gaze naturale atât din sud, de exemplu din Africa de Nord, cât şi din nord, de exemplu din Norvegia. Cealaltă alternativă sunt gazele naturale lichefiate care ajung în Europa prin mai multe terminale. Peter Kaderjak a spus că gazele naturale lichefiate ar putea ajunge pe piaţa ungară graţie terminalului din Croaţia.
La finele anului trecut, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara şi el că va fi lansată o procedură de rezervare de capacitate pentru conducta TurkStream începând din 2021, adăugând că Ungaria ar putea să primească anual 10 miliarde metri cubi de gaze naturale la frontiera cu Serbia.
Conducta TurkStream face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.
TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Christine Lagarde (BCE) spune că nu ar fi o idee bună să candideze la președinția Franței
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat miercuri că 'nu ar fi o idee bună' să candideze la președinția Franței anul viitor, spunând publicației La Croix că dacă ar fi să demisioneze mai devreme de la conducerea BCE, ar fi vorba doar de câtva luni, transmite Reuters. 'Nu ar fi deloc o idee bună
Serbia a obținut o nouă derogare de la sancțiunile SUA pentru compania petrolieră NIS, anunță ministrul Energiei
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a prelungit până în 30 octombrie 2026 derogarea de la regimul sancțiunilor pentru compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), la care cel mai mare acționar este Rusia, a anunțat miercuri ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, transmite Reuters.
Serbia și Gazprom extind până la 30 decembrie contractul privind gazele naturale
Serbia a semnat un acord privind livrările de gaze din Rusia până la finalul anului, a anunțat miercuri postul public de televiziune RTS, transmite BTA. Acordul dintre Serbia și gigantul rus Gazprom a fost extins cu trei luni, până la finalul anului, în aceleași condiții favorabile ca până acum, a anunțat Dusan Bajatovi
Inflația în SUA a crescut mai puțin decât se estima în august
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală a SUA (Fed) a crescut mai puțin decât se estima în august, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters. Departamentul Comerțului a informat miercuri că indicele PCE (personal consumption expenditur
Costul războiului pentru #Ucraina este de 155 de miliarde de dolari anul acesta; deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari
Costurile totale de război ale Ucrainei vor ajunge la 155 de miliarde de dolari anul acesta, în timp ce Kievul caută soluții pentru a acoperi un deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari, astfel încât să se asigure că armata ucraineană va putea continua și la începutul anului viitor operațiunile active de luptă în războiul împotriva
Rusia a prelungit interdicția referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie
Guvernul rus a aprobat, miercuri, prelungirea interdicției referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce va pune și mai multă presiune asupra unei piețe globale a energiei deja destabilizate de conflictele din Iran și Ucraina precum și de deficitul de aprovizionare, transmite Reuters. 'Decizia a fost lua
Scumpirea kerosenului pune sub semnul întrebării viitorul companiilor aeriene low-cost
Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este dat peste cap de costurile ridicate ale combustibilului, care le pun în pericol viitorul, transmite AFP. Decolarea unui avion a fost întotdeauna o operațiune costisitoare, deoarece avioanele transportă zeci de tone de combustibil, uneori chiar mai mult de o sută d
Rusia reduce finanțarea pentru asistență socială și educație în 2027, pe fondul creșterii cheltuielilor militare
Rusia va reduce finanțarea pentru domeniile asistență socială, educație și sănătate în bugetul pentru anul următor, măsura urmând să se adauge majorărilor de taxe anunțate anterior, pentru a acoperi cheltuielile militare în creștere, arată o serie de documente fiscale consultate de Reuters. În 2027, Rusia intenționează să aloce 17,1 tri
Marile companii americane creatoare de Inteligență Artificială (IA) au semnat un cod de conduită în domeniu, la o reuniune cu Trump
Confruntați cu exprimarea unor îngrijorări crescânde față de pericolele Inteligenței Artificiale (IA), liderii marilor companii americane din domeniu au adoptat marți un cod de conduită pe bază de voluntariat, spre mulțumirea președintelui Donald Trump, care se opune oricărei reglementări constrângătoare în acest domeniu, relatează AFP.
Ucraina vrea să își majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina intenționează să își valorifice expertiza în domeniile tehnologiilor militare și inovării digitale, pentru a-și crește semnificativ exporturile de tehnologie de vârf în anii următori, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale (AI), a declarat marți, pentru Reuters, ministrul ucrainean al transformării digitale. Oksana Fe
UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina
Uniunea Europeană nu intenționează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obține un acces comercial suplimentar pe piața comunitară, în contextul în care atacurile rusești pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de
Apicultorii francezi se simt neputincioși în fața viespii asiatice (AFP)
Dispozitive precum plase, garduri electrificate sau capcane împotriva viespii asiatice nu par capabile să oprească măcelul din stupi, mărturisesc apicultorii din sud-estul Franței, care se simt mai abandonați decât crescătorii de oi în fața lupilor, transmite AFP. Apărută în 2004 în sud-vestul Franței, probabil &i












