SUA şi China au semnat "Faza 1" a acordului comercial

Preşedintele american Donald Trump şi vicepremierul chinez Liu He au semnat miercuri aşa-numita "Fază 1" a acordului comercial menită să reducă tensiunile dintre cele două cele mai mari economii din lume, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Casa Albă, relatează agenţia macedoneană de ştiri MIA.
"Mai mare de atât nu poate fi. Menţinerea acestor două naţiuni gigantice şi puternice în armonie este atât de important pentru lume. Lumea ne urmăreşte astăzi", a spus Trump, înainte ca cei doi oficiali de rang înalt să semneze acordul, în cadrul unei ceremonii care a durat 75 de minute.
Acordul ar urma să intre în vigoare luna viitoare.
China s-a angajat să achiziţioneze bunuri americane în valoare de circa 200 de miliarde de dolari într-o perioadă de doi ani, inclusiv produse agricole în valoare de zeci de miliarde de dolari.
Acordul semnat conţine şi un mecanism de monitorizare a aplicării. Trump a afirmat că dacă va fi semnată şi "Faza a 2-a" a acordului, taxele vamale impuse Chinei vor fi diminuate.
"Astăzi facem un pas foarte important care nu a mai fost făcut până acum împreună cu China spre un viitor comerţ corect şi reciproc semnând Faza 1 a acordului comercial istoric. Împreună, îndreptăm greşelile trecutului", a afirmat liderul de la Casa Albă.
"Este bine pentru China, SUA şi lumea întreagă", a spus la rândul său vicepremierul chinez Liu He.AGERPRES(AS - editor: Florin Ştefan, imagine: ©AP, redactor video: Sergiu Olteanu, montaj: Traian Arsenescu, editori online: Alexandru Cojocaru, Adrian Dădârlat, Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Reuters: Deutsche Bahn înregistrează pierderi anuale de aproape 1,8 miliarde de euro
Operatorul feroviar german Deutsche Bahn (DB) a înregistrat pierderi nete de aproape 1,8 miliarde de euro în 2024, după vânzarea diviziei profitabile de logistică Schenker, conform documentelor consultate de Reuters. Totuși, compania de stat și-a îmbunătățit rezultatul net cu aproape un miliard de euro comparativ cu 202
BTA: Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici AI din Europa
Bulgaria va găzdui una dintre cele șase noi fabrici din domeniul inteligenței artificiale (AI) din Europa. Aceasta s-a aflat miercuri, după ce EuroHPC (întreprinderea comună europeană pentru calculul de înaltă performanță) a anunțat că a ales șase noi locații în Europa pentru a găzdui fabrici suplimentare AI, menite să consolideze rolul de lider al
Taxe vamale impuse Trump: Comisarul european pentru comerț dorește 'să avanseze în direcția corectă'
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a afirmat vineri, după o discuție la telefon cu omologii săi americani, că dorește să exploreze 'cele mai bune modalități de a avansa în direcția corectă' cu scopul de a reduce tensiunile comerciale cu Statele Unite, notează AFP.
Industria americană a cafelei îi cere lui Trump să excludă acest produs de la tarife
U.S. National Coffee Association a cerut administrației Trump să excludă acest produs de la orice tarife vamale suplimentare impuse produselor din import, susținând că numai tarifele adoptate deja cu privire la produsele importante din Canada și Mexic ar putea crește prețurile la cafea în SUA cu până la 50%, transmite Reuters. Î
BTA: Schimburile comerciale ale Bulgariei cu România și Turcia au atins noi niveluri maxime
Schimburile comerciale ale Bulgariei cu România și Turcia au atins noi niveluri maxime, a declarat ministrul adjunct al Inovării și Dezvoltării, Krasimir Yakimov, la un forum de afaceri organizat vineri la Burgas, transmite BTA. Acest eveniment, care a ajuns la a treia ediție, își propune să consolideze legăturile economice între cele trei ță
BMW se așteaptă la un impact de un miliard de euro asupra câștigurilor, în urma escaladării războiului comercial
Bayerische Motoren Werke AG (BMW) se așteaptă ca taxele vamale să coste compania un miliard de euro (1,09 miliarde de dolari) anul acesta, a anunțat directorul general Oliver Zipse, care a luat în calcul tarifele UE impuse vehiculelor electrice (EV) produse în China și noile taxe vamale din Statele Unite, care afectează comerțul mondial, transmit DPA și Reuters.
SUA au cerut ajutorul europenilor pentru a coborî prețurile explozive la ouă
SUA au contactat Danemarca și alte state europene pentru a le cere să exporte ouă, într-un moment în care americanii se confruntă cu o creștere explozivă a prețurilor la ouă, a anunțat vineri Asociația producătorilor de ouă din țara scandinavă, transmite Reuters. Solicitarea venită de la Departamentul american al Agriculturii (USDA) a coincis cu un
FAO: Creșterile explozive ale prețurilor la cafea ajung la nivelul consumatorilor în decurs de aproximativ un an
Șocurile înregistrate de prețurile la cafeaua brută au nevoie de aproximativ un an pentru a se repercuta asupra consumatorilor, însă impactul lor rezidual persistă pentru cel puțin patru ani, arată un studiu publicat vineri de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), transmite Reuters. Din cauza evoluțiilor meteo nefavo
Christine Lagarde (BCE): Efectele războiului comercial asupra economiei mondiale vor fi severe
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, a avertizat că o escaladare a disputelor privind taxele vamale impuse de președintele Donald Trump ar putea avea un efect dăunător asupra economiei mondiale, transmite Bloomberg. 'Dacă se va ajunge la un adevărat război comercial, iar comerțul va fi afectat semnificativ, vor e
Cotația aurului se apropie de pragul de 3.000 dolari
Cotația aurului s-a apropiat joi de un nou record - 3.000 dolari - pe măsură ce tensiunile geopolitice au crescut cererea de active sigure, iar traderii analizează indiciile privind direcția politicii monetare a Rezervei Federale a SUA (Fed), transmite Reuters. Uncia de aur a urcat joi cu 1,6%, la 2.977,36 dolari, acesta fiind al 12-lea nivel
Cotația țițeiului a scăzut joi, după înrăutățirea previziunilor Agenției Internaționale pentru Energie
Cotația țițeiului a scăzut joi, după ce Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a avertizat că consumul este sub presiune din cauza escaladării războiului comercial, transmite Bloomberg. Cotația barilului de țiței Brent se tranzacționa joi sub 71 de dolari, după un avans de 2% miercuri. Anul acesta, aprovizionarea globală cu petrol va depăși
Eurostat: Prețurile produselor agricole au crescut în trimestrul patru din 2024
Prețul mediu al produselor agricole obținut de fermierii din UE la poarta fermei a crescut cu 2,2% în trimestrul patru din 2024, comparativ perioada similară din 2023, pentru prima dată în ultimii aproape doi ani, arată datele publicate joi de Oficiul European de Statistică (Eurostat). În contrast, prețul mediu al bunurilor și serviciilor con
Institutul IfW leagă prognoza de creștere economică a Germaniei în 2026 de cheltuielile militare
Institutul de economie mondială de la Kiel (IfW) a anunțat joi că se așteaptă ca economia germană să înregistreze, anul viitor, o creștere mai puternică decât estima inițial, relatează DPA. Conform prognozei de primăvară, publicate joi de IfW, analiștii estimează că Produsul Intern Brut al Germaniei va înregistra un avans de 1,5% în 202
România, printre țările UE în care producția industrială a crescut în ianuarie
Producția industrială în UE a crescut ușor în ianuarie 2025, comparativ cu luna decembrie 2024, iar România se numără printre țările membre unde producția industrială a avut un ritm de creștere mai mare decât media din blocul comunitar, arată datele publicate, joi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Conform a
Capitalizarea de piață a Rheinmetall o devansează pe cea a Volkswagen, pe fondul avansului acțiunilor din sectorul apărării
Producătorul german de armament Rheinmetall a devansat joi Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa după capitalizarea de piață, ultimul semnal al creșterii apetitului investitorilor pentru acțiunile companiilor din sectorul apărării, transmite Reuters. Joi, în jurul orei 08:48 GMT, capitalizarea de piață a Rheinmetall se sit