O delegaţie chineză va merge în SUA pentru a semna acordul comercial (EFE)
O delegaţie chineză, condusă de vicepremierul Liu He, va efectua, începând de sâmbăta viitoare, o vizită la Washington, unde se aşteaptă să fie semnată "prima fază" a acordului comercial, care va servi drept bază în încercarea de a pune capăt disputelor dintre cele două mari puteri, informează cotidianul South China Morning Post, citat de agenţia EFE.
Cotidianul citează surse apropiate negocierilor, care au explicat că "Washingtonul a trimis o invitaţie şi Beijingul a acceptat".
Delegaţia chineză va ajunge sâmbătă la Washington unde va rămâne "timp de câteva zile", până la mijlocul săptămânii viitoare.
Deşi nu există încă o confirmare oficială din partea niciuneia dintre cele două părţi, reprezentantul pentru Comerţ Exterior american, Robert Lighthizer, a semnalat la mijlocul acestei luni că scopul este semnarea respectivului acord în prima săptămână din ianuarie.
Sursa citată de către cotidianul din Hong Kong, spune că Liu şi nu preşedintele Xi Jinping va fi cel care va semna acordul.
China şi SUA au anunţat pe 13 decembrie "prima fază" a unui acord comercial, în urma căruia Washington va retrage parţial taxele adăugate începând din martie 2018 şi Beijingul va începe să cumpere mai multe produse americane pentru a încerca să corecteze dezechilibrul schimburilor comerciale dintre cele două puteri.
Până în prezent nu au fost făcute publice prea multe detalii privind conţinutul "fazei unu" şi nici compromisurile la care s-au angajat cele două părţi.
Pactul implică, după cum a explicat Lighthizer, să se menţină momentan taxele de 25% pentru importuri din China în valoare de 250 miliarde dolari, precum şi taxe reduse de 7,5% pentru importuri adiţionale în valoare de circa 120 miliarde dolari.
Presa oficială chineză menţiona atunci că SUA s-au angajat să retragă, etapizat, taxele adiţionale pe care le-a impus şi că Beijingul va face acelaşi lucru.
Tensiunile comerciale dintre cele mai mari două economii au avut profunde consecinţe mondiale.
În ultimele sale previziuni privind creşterea mondială, publicate în octombrie, Fondul Monetar Internaţional (FMI) a redus previziunile de expansiune la 3 % anul acesta, cu două zecimi mai puţin faţă de cât estimase în iulie, din cauza acestei dispute.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Trump detaliază investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite
Președintele american Donald Trump a detaliat miercuri investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite, care urmează să fie dedicate unui număr de trei proiecte energetice, printre care un gazoduct în Alaska și construcția mai multor centrale nucleare, transmite AFP. 'Datorită acordurilor pe c
Christine Lagarde (BCE) spune că nu ar fi o idee bună să candideze la președinția Franței
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat miercuri că 'nu ar fi o idee bună' să candideze la președinția Franței anul viitor, spunând publicației La Croix că dacă ar fi să demisioneze mai devreme de la conducerea BCE, ar fi vorba doar de câtva luni, transmite Reuters. 'Nu ar fi deloc o idee bună
Serbia a obținut o nouă derogare de la sancțiunile SUA pentru compania petrolieră NIS, anunță ministrul Energiei
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a prelungit până în 30 octombrie 2026 derogarea de la regimul sancțiunilor pentru compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), la care cel mai mare acționar este Rusia, a anunțat miercuri ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, transmite Reuters.
Serbia și Gazprom extind până la 30 decembrie contractul privind gazele naturale
Serbia a semnat un acord privind livrările de gaze din Rusia până la finalul anului, a anunțat miercuri postul public de televiziune RTS, transmite BTA. Acordul dintre Serbia și gigantul rus Gazprom a fost extins cu trei luni, până la finalul anului, în aceleași condiții favorabile ca până acum, a anunțat Dusan Bajatovi
Inflația în SUA a crescut mai puțin decât se estima în august
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală a SUA (Fed) a crescut mai puțin decât se estima în august, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters. Departamentul Comerțului a informat miercuri că indicele PCE (personal consumption expenditur
Costul războiului pentru #Ucraina este de 155 de miliarde de dolari anul acesta; deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari
Costurile totale de război ale Ucrainei vor ajunge la 155 de miliarde de dolari anul acesta, în timp ce Kievul caută soluții pentru a acoperi un deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari, astfel încât să se asigure că armata ucraineană va putea continua și la începutul anului viitor operațiunile active de luptă în războiul împotriva
Rusia a prelungit interdicția referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie
Guvernul rus a aprobat, miercuri, prelungirea interdicției referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce va pune și mai multă presiune asupra unei piețe globale a energiei deja destabilizate de conflictele din Iran și Ucraina precum și de deficitul de aprovizionare, transmite Reuters. 'Decizia a fost lua
Scumpirea kerosenului pune sub semnul întrebării viitorul companiilor aeriene low-cost
Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este dat peste cap de costurile ridicate ale combustibilului, care le pun în pericol viitorul, transmite AFP. Decolarea unui avion a fost întotdeauna o operațiune costisitoare, deoarece avioanele transportă zeci de tone de combustibil, uneori chiar mai mult de o sută d
Rusia reduce finanțarea pentru asistență socială și educație în 2027, pe fondul creșterii cheltuielilor militare
Rusia va reduce finanțarea pentru domeniile asistență socială, educație și sănătate în bugetul pentru anul următor, măsura urmând să se adauge majorărilor de taxe anunțate anterior, pentru a acoperi cheltuielile militare în creștere, arată o serie de documente fiscale consultate de Reuters. În 2027, Rusia intenționează să aloce 17,1 tri
Marile companii americane creatoare de Inteligență Artificială (IA) au semnat un cod de conduită în domeniu, la o reuniune cu Trump
Confruntați cu exprimarea unor îngrijorări crescânde față de pericolele Inteligenței Artificiale (IA), liderii marilor companii americane din domeniu au adoptat marți un cod de conduită pe bază de voluntariat, spre mulțumirea președintelui Donald Trump, care se opune oricărei reglementări constrângătoare în acest domeniu, relatează AFP.
Ucraina vrea să își majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina intenționează să își valorifice expertiza în domeniile tehnologiilor militare și inovării digitale, pentru a-și crește semnificativ exporturile de tehnologie de vârf în anii următori, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale (AI), a declarat marți, pentru Reuters, ministrul ucrainean al transformării digitale. Oksana Fe
UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina
Uniunea Europeană nu intenționează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obține un acces comercial suplimentar pe piața comunitară, în contextul în care atacurile rusești pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea
Germania: Scăderea vânzărilor de bere a dus la închiderea unei fabrici vechi de 400 de ani
Fabrica de bere Wolters din Germania urmează să fie închisă, după patru secole de funcționare, devenind cel mai recent producător german de bere care oprește activitatea din cauza scăderii cererii de bere, transmite DPA. O purtătoare de cuvânt a cabinetului de avocatură Eckert, care se ocupă de procedura de insolvență a fabricii de












