Oficialii BCE vor ca modul de adoptare a deciziilor să fie mai democratic (Reuters)
Noului preşedinte al Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, i s-a recomandat ca deciziile luate la şedinţele de politică monetară ale BCE să fie mai consensuale, după ani de control strâns practicat de predecesorul său, Mario Draghi, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
La precedenta şedinţă de politică monetară, care a avut loc în data de 12 septembrie, BCE a redus dobânda la depozitele overnight până la minus 0,5%, de la minus 0,4%, şi, de asemenea, a anunţat o nouă rundă de achiziţii de obligaţiuni, în valoare de 20 de miliarde de euro pe lună, începând de la 1 noiembrie.
Mai mulţi membri ai Consiliului guvernatorilor BCE (inclusiv din Germania, Franţa şi Olanda) au luat o decizie fără precedent de a critica în mod deschis pachetul de stimulente, iar reprezentatul Germaniei în boardul BCE, Sabine Lautenschlaeger, şi-a dat demisia, cu doi ani înainte de expirarea mandatului, pe fondul criticilor faţă de ultimele măsuri de stimulare monetară adoptate de BCE.
Pe acest fundal, miercuri şi joi Lagarde a avut o întâlnire privată cu cei 25 de membri ai Consiliului guvernatorilor BCE într-un castel din secolul al XIX-lea, situat în munţii Taunus, care străjuiesc oraşul Frankfurt, sediul instituţiei financiare.
Ea spera să amelioreze disensiunile din timpul preşedinţiei lui Draghi, exacerbate de diviziunile privind achiziţiile de obligaţiuni şi de un stil de conducere din ce în ce mai autoritar.
Consiliului guvernatorilor BCE, care decide în privinţa politicii monetare, este alcătuit din guvernatorii băncilor centrale din cele 19 state ale zone euro plus şase membri ai Comitetului Executiv.
Cei care s-au întâlnit la Schlosshotel Kronberg şi-au exprimat dorinţa de a juca un rol mai important în adoptarea deciziilor de politică monetară şi au apreciat că acestea ar trebui luate mai degrabă prin consens decât prin majoritate simplă, susţin sursele.
Aceasta ar implica distribuirea mai devreme a propunerilor referitoare la politica monetară şi încercarea de a se ajunge la un sprijin cât mai larg pentru ele, aşa cum s-a întâmplat în perioada de început a erei Draghi şi a predecesorului său, Jean-Claude Trichet.
Un reprezentant al BCE nu a dorit să comenteze informaţiile.
Divergenţele din interiorul BCE arată că abilităţile de lider ale preşedintelui Băncii Centrale Europene vor fi testate încă din primele zile, dar cei care au lucrat cu ea sunt convinşi că este potrivită pentru această funcţie. Nathan Sheets, fost subsecretar de stat pentru afaceri internaţional la Trezoreria SUA, este unul dintre ei.
"De-a lungul carierei sale, Lagarde a fost o persoană care a făcut sinteze, a fost un moderator şi un arbitru prin modul în care a acţionat în comunitatea internaţională şi astfel cred că va conduce şi BCE", a explicat Nathan Sheets.
În ultimii ani, Lagarde şi-a construit relaţii strânse cu o serie de lideri politici importanţi din Europa, inclusiv cancelarul Angela Merkel şi ministrul german de Finanţe, Olaf Scholz, iar preşedintele Emmanuel Macron a declarat că are încredere în ea. Dar rămâne de văzut dacă sprijinul e suficient de puternic pentru a obţine majorarea cheltuielilor din partea guvernelor care au spaţiu fiscal, în special Germania. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Taiwanul este 'indispensabil' pentru ambițiile SUA în domeniul inteligenței artificiale, consideră ministrul de externe al insulei
Taiwanul este un actor 'indispensabil' pentru ambițiile Statelor Unite în materie de inteligență artificială (AI), a afirmat ministrul taiwanez de externe Lin Chia Lung, care a subliniat că Taipeiul 'nu este un adversar' al Washingtonului, ci partenerul său 'cel mai de încredere', relatează miercuri EFE. &Ic
Stocurile europene de gaze, la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani (IEA)
Europa se îndreaptă spre iarnă cu cel mai scăzut nivel al stocurilor de gaze naturale din 2013 până în prezent, ceea ce ar putea prelungi până în 2027 tensiunile de pe piața globală a gazelor, a avertizat marți Agenția Internațională pentru Energie (IEA), transmit AFP și DPA. La 30 octombrie, depozitele de gaze na
Țările din zona euro vor nominaliza până în 6 noiembrie candidații la conducerea Băncii Centrale Europene
Guvernele țărilor din zona euro li s-a cerut să trimită până în 6 noiembrie propuneri de candidați pentru funcția de președinte al Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat marți un purtător de cuvânt al Eurogrup (miniștrii de Finanțe din zona euro), transmit Bloomberg și Reuters. La reuniunea Eurogrup din 9 noiembrie vor fi
Aramco explorează noi rute de export și este pregătit pentru majorarea producției
Gigantul petrolier saudit Aramco explorează extinderea rutelor de export și a capacității din afara țării, inclusiv o potențială expansiune de conductei Est-Vest, a afirmat marți directorul general Amin Nasser, transmit DPA și Reuters. Compania este pregătită să majoreze rapid producția când circumstanțele o impun, a adăugat Nasser.
SEPA, eroul neapreciat al Europei (BCE)
În pofida extinderii Zonei Unice de plăți în euro - pe scurt, SEPA - multe gospodării continuă să apeleze la canale costisitoare pentru a transfera bani peste granițe, în Europa, iar gradul de informare a publicului cu privire la integrarea plăților la nivel european rămâne, în mod surprinzător, limitat, sugerează datele dintr-un sondaj
Apple raportează rezultate trimestriale record, în urma majorării vânzărilor de iPhone-uri
Apple a anunțat luni că vânzările de iPhone-uri au crescut în ritm anual cu aproximativ 17% în trimestrul trei, la 57,58 miliarde de dolari, în timp ce analiștii se așteptau la un nivel de 56,54 miliarde de dolari, transmit DPA și Reuters. Per ansamblu, veniturile trimestriale au urcat cu aproximativ 12%, la 114,5 milia
Cel mai mare sindicat german planifică proteste în peste 2.000 de locații
Cel mai puternic sindicat german, IG Metall, intensifică mișcările de protest din industria metalelor și cea electrică, transmite DPA. Luni, sindicatul a anunțat că a cerut ca până la finalul săptămânii mii de muncitori să intre în grevă în peste 2.000 de unități din întreaga țară. În centrul orașului Koblenz,
Negrescu: Avem nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă
România și UE au nevoie de companii care investesc în tehnologie, de universități conectate la economie, de o administrație capabilă să implementeze proiecte și de un sistem educațional care pregătește tinerii pentru profesiile viitorului, a declarat, luni, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu, într-un mesaj video, în deschiderea B
Un atac cibernetic major afectează frigiderele magazinelor Delhaize, Carrefour și Spar din Belgia
Un atac cibernetic major a avut loc luni în Belgia, fiind afectate zeci de supermarketuri ale retailerilor Delhaize, Carrefour și Spar, dar și alte lanțuri de magazine, informează Euronews. În plus, au avut de suferit supermarketuri din Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. În urma incidentului, temperatura în frigi
Oficial BCE: Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele
Țările din zona euro se integrează mai rapid cu Statele Unite decât între ele, a afirmat luni vicepreședintele Băncii Centrale Europene (BCE), Boris Vujcic, argumentând că această tendință face mai vulnerabil blocul la șocurile economice, într-un moment în care sporesc tensiunile geopolitice, transmite Reuters. De
Binance: Retragerile se stabilizează, după cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor
Clienții Binance au retras 3,64 miliarde de dolari, sau 2,1% din active, în urma reluării activității celei mai mari platforme de tranzacționare a criptomonedelor din lume, după incidentul de săptămâna trecută când hackerii au sustras 6,3 miliarde de dolari, transmite Reuters. Incidentul, care i-a determinat pe investitori să
Exporturile solide au ajutat BYD să înregistreze în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor
BYD, cel mai mare producător de vehicule electrice (EV) din lume, a înregistrat în octombrie a șasea lună consecutivă de creștere a vânzărilor, pe fondul sporirii dependenței de piețele externe, pentru a contracara cererea slabă și războiul prețurilor pe plan intern, transmite Reuters. În octombrie, vânzările au c
GAFI: Bulgaria, Coasta de Fildeș, RD Congo și Monaco, scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor
Bulgaria, Coasta de Fildeș, Republica Democratică Congo (RDC) și Monaco au fost scoase de pe lista gri privind combaterea spălării banilor, a anunțat Grupul de Acțiune Financiară Internațională (GAFI), și a avertizat Vietnamul că întârzie reformele, transmite Reuters. Includerea pe lista gri nu aduce sancțiuni dar face împrumuturile mai costi
FBI acuză Coreea de Nord de furtul a peste 6 miliarde de dolari în criptomonede de pe platforma Binance
Poliția federală americană (FBI) a acuzat oficial sâmbătă Coreea de Nord de furtul record a 6,3 miliarde de dolari de pe platforma Binance, cea mai mare platformă de tranzacționare a criptomonedelor din lume, într-un incident pe care analiștii îl consideră cel mai mare atac cibernetic din istoria criptomonedelor, relatează duminică AFP. '
China și Elveția semnează un acord comercial care elimină aproape toate taxele vamale
Președintele chinez Xi Jinping și omologul său elvețian, Guy Parmelin, au salutat vineri, la Beijing, extinderea unui acord comercial major, care prevede eliminarea taxelor vamale pentru aproape toate exporturile elvețiene către a doua cea mai mare economie a lumii, informează AFP. Într-un context în care, în ultimele luni, C










