Din cauza Brexitului, Tesla a ales Germania şi nu Marea Britanie pentru prima sa fabrică din Europa
Marea Britanie şi-a ratat şansa de a găzdui prima fabrică din Europa a constructorului auto american Tesla din cauza Brexitului, a declarat miercuri directorul general de la Tesla, Elon Musk, transmite Reuters.
Anterior, Tesla a anunţat că a ales un loc în apropiere de Berlin unde va construi o fabrică denumită "Gigafactory", unde vor fi produse baterii pentru vehiculele sale electrice, dar şi maşina Model Y, o veste bună pentru capitala Germaniei.
Viceprimarul Berlinului Ramona Pop a estimat că decizia Tesla ar putea crea 6.000 până la 7.000 de locuri de muncă numai în sectorul producţiei şi sute, chiar mii de alte locuri de muncă, în domenii precum design, software sau cercetare.
"Brexitul a făcut prea riscantă construcţia Gigafactory în Marea Britanie", a declarat Elon Musk, pentru site-ul de Internet Auto Express.
Votul Marii Britanii în favoarea ieşirii din Uniunea Europeană a afectat investiţiile străine pentru că nici la trei ani de la referendum nu este clar care va fi viitoarea relaţie comercială dintre Marea Britanie şi UE. În luna decembrie, în Marea Britanie vor avea loc alegeri parlamentare, în ideea de a se pune capăt impasului. Premierul britanic Boris Johnson a promis că investiţiile vor reveni după ce termenii acordului "de divorţ" vor fi clarificaţi.
Mai mulţi mari constructori auto cu uzine în Marea Britanie, precum Nissan, au avertizat că o ieşire dezordonată din blocul comunitar, care ar face ca firmele care produc în Marea Britanie să se confrunte cu tarife vamale după ieşirea din UE, ar fi o variantă nesustenabilă şi le-ar pune în pericol afacerile.
Prima "Gigafactory" a fost construită în deşertul din statul american Nevada. Apoi, în mai puţin de şase luni, a fost construită o fabrică în China, la Shanghai. Deja compania dispune de o fabrică de asamblare în Olanda unde sunt produse maşinile Model S şi X.
Tesla intenţionează să livreze în acest an un număr record de 360.000 - 400.000 de vehicule. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Cea mai mare creștere a prețurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflația
Prețurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creștere trimestrială de la debutul invaziei rusești în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre și al fenomenelor meteorologice extreme, o situație care ar putea îngreuna atingerea țintelor de inflație stabilite de
VIDEO Trump detaliază investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite
Președintele american Donald Trump a detaliat miercuri investiții sud-coreene de până la 200 de miliarde de dolari în Statele Unite, care urmează să fie dedicate unui număr de trei proiecte energetice, printre care un gazoduct în Alaska și construcția mai multor centrale nucleare, transmite AFP. 'Datorită acordurilor pe c
Christine Lagarde (BCE) spune că nu ar fi o idee bună să candideze la președinția Franței
Președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat miercuri că 'nu ar fi o idee bună' să candideze la președinția Franței anul viitor, spunând publicației La Croix că dacă ar fi să demisioneze mai devreme de la conducerea BCE, ar fi vorba doar de câtva luni, transmite Reuters. 'Nu ar fi deloc o idee bună
Serbia a obținut o nouă derogare de la sancțiunile SUA pentru compania petrolieră NIS, anunță ministrul Energiei
Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din cadrul Trezoreriei SUA, a prelungit până în 30 octombrie 2026 derogarea de la regimul sancțiunilor pentru compania petrolieră Naftna Industrija Srbije (NIS), la care cel mai mare acționar este Rusia, a anunțat miercuri ministrul sârb al Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, transmite Reuters.
Serbia și Gazprom extind până la 30 decembrie contractul privind gazele naturale
Serbia a semnat un acord privind livrările de gaze din Rusia până la finalul anului, a anunțat miercuri postul public de televiziune RTS, transmite BTA. Acordul dintre Serbia și gigantul rus Gazprom a fost extins cu trei luni, până la finalul anului, în aceleași condiții favorabile ca până acum, a anunțat Dusan Bajatovi
Inflația în SUA a crescut mai puțin decât se estima în august
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală a SUA (Fed) a crescut mai puțin decât se estima în august, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmite Reuters. Departamentul Comerțului a informat miercuri că indicele PCE (personal consumption expenditur
Costul războiului pentru #Ucraina este de 155 de miliarde de dolari anul acesta; deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari
Costurile totale de război ale Ucrainei vor ajunge la 155 de miliarde de dolari anul acesta, în timp ce Kievul caută soluții pentru a acoperi un deficit de finanțare de 27 de miliarde de dolari, astfel încât să se asigure că armata ucraineană va putea continua și la începutul anului viitor operațiunile active de luptă în războiul împotriva
Rusia a prelungit interdicția referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie
Guvernul rus a aprobat, miercuri, prelungirea interdicției referitoare la exportul de motorină până la sfârșitul lunii octombrie, ceea ce va pune și mai multă presiune asupra unei piețe globale a energiei deja destabilizate de conflictele din Iran și Ucraina precum și de deficitul de aprovizionare, transmite Reuters. 'Decizia a fost lua
Scumpirea kerosenului pune sub semnul întrebării viitorul companiilor aeriene low-cost
Prețuri mici și marje reduse, modelul de afaceri al companiilor aeriene low-cost este dat peste cap de costurile ridicate ale combustibilului, care le pun în pericol viitorul, transmite AFP. Decolarea unui avion a fost întotdeauna o operațiune costisitoare, deoarece avioanele transportă zeci de tone de combustibil, uneori chiar mai mult de o sută d
Rusia reduce finanțarea pentru asistență socială și educație în 2027, pe fondul creșterii cheltuielilor militare
Rusia va reduce finanțarea pentru domeniile asistență socială, educație și sănătate în bugetul pentru anul următor, măsura urmând să se adauge majorărilor de taxe anunțate anterior, pentru a acoperi cheltuielile militare în creștere, arată o serie de documente fiscale consultate de Reuters. În 2027, Rusia intenționează să aloce 17,1 tri
Marile companii americane creatoare de Inteligență Artificială (IA) au semnat un cod de conduită în domeniu, la o reuniune cu Trump
Confruntați cu exprimarea unor îngrijorări crescânde față de pericolele Inteligenței Artificiale (IA), liderii marilor companii americane din domeniu au adoptat marți un cod de conduită pe bază de voluntariat, spre mulțumirea președintelui Donald Trump, care se opune oricărei reglementări constrângătoare în acest domeniu, relatează AFP.
Ucraina vrea să își majoreze exporturile de tehnologie de vârf
Ucraina intenționează să își valorifice expertiza în domeniile tehnologiilor militare și inovării digitale, pentru a-și crește semnificativ exporturile de tehnologie de vârf în anii următori, inclusiv prin utilizarea inteligenței artificiale (AI), a declarat marți, pentru Reuters, ministrul ucrainean al transformării digitale. Oksana Fe
UE respinge renegocierea cotelor de export convenite cu Ucraina
Uniunea Europeană nu intenționează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al Comisiei Europene, respingând solicitarea Kievului de a obține un acces comercial suplimentar pe piața comunitară, în contextul în care atacurile rusești pun presiuni pe economia ucraineană, transmite Reuters.
Comisarul european Dan Jorgensen se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la energie în această iarnă
Uniunea Europeană nu se așteaptă să apară probleme în aprovizionarea cu energie în această iarnă, dar se așteaptă la prețuri 'foarte mari' la petrol și gaze, a declarat marți comisarul european Dan Jorgensen, la reuniunea de la Dublin a miniștrilor Energiei din statele membre, transmite AFP. Având în vedere criz
Stellantis va suspenda producția la trei fabrici din Franța din cauza lipsei de baterii
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunțat marți că va suspenda producția la trei dintre fabricile sale din Franța pentru cel puțin o săptămână, parțial din cauza penuriei de baterii pentru vehiculele electrice fabricate la aceste uzine, informează Reuters. Fabrica de la Sochaux, estul Franței, își va înceta activitatea












