Rusia şi Republica Moldova sunt aproape de un acord privind preţul gazelor (RIA)
Rusia şi Republica Moldova sunt aproape de a ajunge la un acord privind furnizările de gaze, a anunţat sâmbătă agenţia rusă de presă RIA, care citează declaraţia în acest sens a purtătorului de cuvânt al Kremlinului, după întâlnirea de la Moscova dintre preşedinţii celor două ţări, Vladimir Putin şi Igor Dodon, transmite Reuters.
Republica Moldova achiziţionează gaze naturale de la gigantul rus Gazprom ca parte a acordului semnat în 2008 şi care expiră la 31 decembrie. Autorităţile de la Chişinău plătesc în prezent 240 de dolari pentru 1.000 de metri cubi.
"La întâlnire au fost discutate diverse aspecte ale relaţiilor bilaterale, precum şi problema gazelor. Aceste negocieri sunt aproape de finalizare şi parametrii propuşi sunt în general potriviţi", a declarat pentru RIA purtătorul de cuvânt Dmitry Peskov, fără a da detalii suplimentare.
Într-o postare pe Facebook, Dodon a anunţat sâmbătă că a ajuns la un acord cu Putin privind reducerea preţului gazelor de la 1 octombrie. Înainte de vizita la Moscova, Dodon afirmase că va propune o reducere de 30% a preţului gazelor naturale. Pe baza actualului consum de gaze al Republicii Moldova, de trei miliarde de metri cubi, o reducere a preţului de 30% ar fi echivalentul a 200 de milioane de dolari.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele
Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie
Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil
Societe Generale își reduce expunerea la Africa
Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul
Uniunea Europeană, îngrijorată de majorarea importurilor din China
Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European că sect
Activitatea economică în zona euro a prins avânt în septembrie
Activitatea economică în zona euro s-a consolidat în septembrie, producția și comenzile noi înregistrând cel mai rapid ritm de creștere începând din 2022, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat joi, transmit DPA și Reuters. Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică &
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin
Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Toate cererile depuse de sta
Valoarea importurilor de cafea ale blocului comunitar s-a dublat în ultimul deceniu
Uniunea Europeană a importat anul trecut 2,9 milioane de tone de cafea din țări din afara UE, iar peste jumătate din aceste importuri au venit din Brazilia și Vietnam, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, cantitatea
Guvernatorul BNM, Anca Dragu: Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat
Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat, în ciuda 'șocurilor' la care a fost expusă Republica Moldova, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Oficialul BNM a afirmat, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentr
Premierul Vasile Tofan: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru, de peste 20%
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționa
Costurile cu serviciul datoriei Franței sunt la cel mai ridicat nivel de după 2002
Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineața, cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză, cu puțin timp înainte ca Guvernul de la Paris să prezinte bugetul pentru 2027, transmite AFP. Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligați
Exporturile Coreei de Sud au trecut de 120 de miliarde de dolari pe lună, grație vânzărilor record de cipuri
Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în luna septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, pe măsură ce livrările de semiconductori s-au triplat grație cheltuielilor globale pentru inteligența artificială, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters. Datele furnizate de autoritatea vamală
Cea mai mare creștere a prețurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflația
Prețurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creștere trimestrială de la debutul invaziei rusești în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre și al fenomenelor meteorologice extreme, o situație care ar putea îngreuna atingerea țintelor de inflație stabilite de











