Stocurile de zahăr ale Indiei riscă să provoace o scădere a preţurilor globale
India a decis să arunce pe piaţă surplusul său de zahăr, ceea ce riscă să coboare şi mai mult preţurile care sunt deja la cel mai redus nivel din ultimul an, transmite Bloomberg.
Guvernul indian a alocat suma de 62,68 miliarde rupi (873 milioane de dolari) pentru subvenţionarea exporturilor de zahăr, în dorinţa de a-şi reduce stocurile record. Însă, această decizie a generat un val de critici din partea rivalilor Brazilia şi Australia, care susţin că măsura va duce la diminuarea preţurilor mondiale şi îi va afecta pe fermierii lor.
Subvenţiile din India sunt doar o nouă lovitură pe o piaţă care suferă deja de supra-aprovizionare. O depreciere a monedei în Brazilia, cel mai mare producător şi exportator mondial de zahăr, a încurajat un val de exporturi. Însă, în paralel, cererea de zahăr încetineşte în ţările dezvoltate, pe fondul îngrijorărilor cu privire la efectele zahărului asupra sănătăţii, iar ameninţările asupra economiei mondiale ar putea afecta şi mai mult consumul de zahăr. Chiar dacă analiştii se aşteaptă ca stocurile mondiale să scadă, rezervele în exces sunt suficient de mari pentru a satisface consumul anual în India şi Uniunea Europeană, principalii consumatori la nivel mondial.
"Stocurile mondiale sunt încă destul de mari şi au fost aşa de mai mulţi ani", a spus Darwei Kung, manager de portofoliu la firma DWS Investment Management Americas Inc.
În paralel, fondurile speculative mizează pe continuarea tendinţei de scădere a cotaţiilor futures la zahăr. Datele publicate vineri de Comisia pentru tranzacţii cu contracte futures pe mărfuri (Commodity Futures Trading Commission - CFTC) arată că, în săptămâna ce s-a încheiat la 27 august, managerii şi-au majorat poziţiile short pe zahăr cu 10%, până la 171.606 contracte futures şi opţiuni. Această cifră, care măsoară diferenţa între pariurile pe creşterea preţurilor şi cele pe scădere, este la cel mai pesimist nivel de după luna mai.
India nu este singurul producător de zahăr care a decis să arunce pe piaţă cantităţile suplimentare. Graţie unui nou acord comercial convenit de SUA cu Mexic, acesta din urmă este posibil să "arunce" şi mai multe cantităţi de zahăr pe piaţă. Conform noului acord, cantitatea de zahăr pe care Mexicul o poate livra în SUA a fost redusă, ceea ce înseamnă că acesta ar putea exporta până la 500.000 de tone de zahăr pe piaţa mondială înainte de a începe noul sezon, la 1 octombrie 2019, a apreciat Pablo Sherwell, analist la Rabobank International.
Cu toate acestea, există şi semnale încurajatoare. În Brazilia, o cantitate mai mare de trestie de zahăr este utilizată pentru a produce etanol, ceea ce ar putea diminua producţia de zahăr. În plus, fenomenele meteo nefavorabile afectează culturile de zahăr în alte regiuni, astfel că unii analişti de la Citigroup Inc. şi Rabobank International prognozează că piaţa zahărului ar putea ajunge chiar într-o situaţie de deficit. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Maros Sefcovic: UE vrea o abordare coordonată cu SUA în privința reducerii prețului motorinei
Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, a declarat joi că a discutat cu reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, despre deficitul de aprovizionare cu motorină și majorarea prețului, și a exprimat dorința Europei pentru o abordare coordonată în vederea reducerii prețurilor, transmite Reuters. Sefcovic le-a spus jurnaliș
Reuters: Prețurile petrolului au crescut cu 2% după ce China a suspendat exporturile de combustibil
Cotațiile țițeiului au urcat joi cu aproximativ 2% după ce China a suspendat exporturile de produse petroliere, ceea ce va înăspri situația pe piața combustibililor, afectată deja de penuria de aprovizionare la nivel mondial, în timp ce investitorii continuă să evalueze eforturile diplomatice din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
Reprezentantul SUA pentru comerț confirmă discuțiile cu omologii europeni privind rezervele de motorină
Reprezentantul SUA pentru comerț, Jamieson Greer, a declarat joi că a discutat cu unii omologi europeni, în marja reuniunii miniștrilor Comerțului din G20 (Milwaukee), despre necesitatea ca țările europene să scoată motorină de la rezervele lor de urgență, transmite Reuters. Într-un interviu acordat Bloomberg, Greer a spus că unele
Guvernele UE au cheltuit aproape 18 miliarde de euro pentru a atenua impactul prețurilor ridicate la energie
Guvernele din Uniunea Europeană au cheltuit anul acesta 17,9 miliarde de euro pentru a atenua efectele majorării prețurilor la petrol și gaz asupra gospodăriilor și companiilor, se arată într-o notă a Comisiei Europene, care cere statelor membre să răspundă mai bine nevoilor, transmite Reuters. Într-o notă pentru ghidarea discuțiil
Societe Generale își reduce expunerea la Africa
Societe Generale a semnat un acord cu Attijariwafa Bank, un grup bancar pan-african, pentru vânzarea subsidiarei sale din Ghana, informează publicația Graphic Online și site-ul
Uniunea Europeană, îngrijorată de majorarea importurilor din China
Aproape un sfert din importurile către Uniunea Europeană cresc ''într-un ritm îngrijorător'', evoluția fiind determinată în special de mărfurile din China, a anunțat joi negociatorul-șef pentru politici comerciale al UE, Denis Redonnet, transmite Reuters. Acesta a declarat în Parlamentul European că sect
Activitatea economică în zona euro a prins avânt în septembrie
Activitatea economică în zona euro s-a consolidat în septembrie, producția și comenzile noi înregistrând cel mai rapid ritm de creștere începând din 2022, arată rezultatele unui sondaj S&P Global, publicat joi, transmit DPA și Reuters. Indicatorul Purchasing Managers (PMI) privind activitatea economică &
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor locuințelor, în trimestrul doi
Prețurile locuințelor au crescut cu 1,1% în zona euro și cu 1,2% în UE, în trimestrul doi din 2026, comparativ cu precedentele trei luni, iar cel mai mare avans a fost raportat în Lituania, Bulgaria și România, arată datele colectate prin
Comisia Europeană: Toate statele membre UE au transmis cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență
Toate statele membre ale UE au transmis Comisiei Europene cererile lor finale de plată în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență (MRR), elementul central al instrumentului NextGenerationEU, până la termenul-limită de 30 septembrie 2026, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Toate cererile depuse de sta
Valoarea importurilor de cafea ale blocului comunitar s-a dublat în ultimul deceniu
Uniunea Europeană a importat anul trecut 2,9 milioane de tone de cafea din țări din afara UE, iar peste jumătate din aceste importuri au venit din Brazilia și Vietnam, arată datele publicate joi de Eurostat. Conform acestor date, cantitatea
Guvernatorul BNM, Anca Dragu: Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat
Sistemul bancar moldovenesc este stabil, lichid, bine capitalizat și bine guvernat, în ciuda 'șocurilor' la care a fost expusă Republica Moldova, a declarat, joi, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu. Oficialul BNM a afirmat, în cadrul conferinței internaționale 'Coordonarea politicilor pentr
Premierul Vasile Tofan: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru, de peste 20%
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Deficitul de cont curent al Republicii Moldova a fost, în al doilea trimestru din 2026, de peste 20% din Produsul Intern Brut (PIB), însă, cu toate acestea, 'leul moldovenesc a rămas remarcabil de stabil', a declarat, joi, premierul Vasile Tofan, în cadrul conferinței internaționa
Costurile cu serviciul datoriei Franței sunt la cel mai ridicat nivel de după 2002
Randamentele pentru obligațiunile guvernamentale franceze pe 10 ani au atins, joi dimineața, cel mai înalt nivel din 2002, o dovadă a lipsei de încredere a investitorilor în datoria franceză, cu puțin timp înainte ca Guvernul de la Paris să prezinte bugetul pentru 2027, transmite AFP. Pe piața secundară, unde se tranzacționează obligați
Exporturile Coreei de Sud au trecut de 120 de miliarde de dolari pe lună, grație vânzărilor record de cipuri
Exporturile Coreei de Sud au crescut cu 83,5% în ritm anual în luna septembrie, atingând un nivel record de 120,9 miliarde de dolari, pe măsură ce livrările de semiconductori s-au triplat grație cheltuielilor globale pentru inteligența artificială, arată datele oficiale publicate joi, transmite Reuters. Datele furnizate de autoritatea vamală
Cea mai mare creștere a prețurilor produselor agricole de după 2022 riscă să impulsioneze inflația
Prețurile globale ale produselor agricole au înregistrat în ultimele luni cea mai mare creștere trimestrială de la debutul invaziei rusești în Ucraina, la începutul anului 2022, pe fondul noilor tensiuni din regiunea Mării Negre și al fenomenelor meteorologice extreme, o situație care ar putea îngreuna atingerea țintelor de inflație stabilite de











