Apple a transferat 500 de milioane de euro către fiscul francez, suma reprezentând impozite restante

Grupul american Apple a confirmat marţi, pentru AFP, că a ajuns la un acord cu administraţia fiscală franceză în urma căruia va plăti retroactiv o sumă nedeclarată reprezentând impozite restante.
Potrivit unor informaţii publicate anterior pe site-ul L'Express, conform unui acord confidenţial semnat la finele lunii decembrie de Apple şi palatul Bercy, grupul american va vărsa fiscului francez suma de aproape 500 milioane de euro reprezentând impozite restante. Suma a fost confirmată pentru AFP de o sursă din apropierea acestui acord.
"Administraţia fiscală franceză a încheiat recent un audit multianual cu privire la conturile franceze ale societăţii, iar ajustarea va fi comunicată în conturile noastre publice", a informat şi AFP, fără a preciza suma.
"Ştim ce rol important joacă impozitele într-o societate şi ne plătim impozitele în toate ţările unde operăm, în conformitate cu legislaţia în vigoare la nivel local", a adăugat compania.
Potrivit L'Express, negocierile între Apple şi palatul Bercy au avut ca obiect cifra de afaceri modestă declarată de zece ani de societatea Apple France, în condiţiile în care vânzările grupului american în Europa au explodat, în special graţie telefoanelor iPhone.
"În condiţiile în care s-au multiplicat de şapte ori, aceste vânzări au urcat de la 6,6 miliarde de euro în 2008 la 47,7 miliarde de euro în 2017", subliniază L'Express, care precizează că această cifră de afaceri este încasată în mare parte în Irlanda.
Anunţul acestui acord intervine exact la un an după un alt acord încheiat între fiscul francez şi grupul american de comerţ online Amazon, care a acceptat să plătească retroactiv taxe de aproximativ 200 de milioane de euro.
Guvernul francez a demarat de mai multe luni o campanie pentru a-i taxa mai bine pe giganţii din domeniul Internetului, iar în luna decembrie 2018 a anunţat că va introduce o taxă naţională pentru giganţii Google, Apple, Facebook şi Amazon, reuniţi sub acronimul GAFA. Această taxă, care va fi votată într-un proiect de lege prezentat la finele acestei luni, ar urma să aducă aproape 500 milioane de euro la bugetul statului francez în 2019.
În paralel, Franţa speră că până la finele acestui an va fi adoptată o directivă europeană cu privire la taxarea GAFA. Însă, unele state membre UE se opun acestui proiect, în special Irlanda, unde mai mulţi giganţi din domeniul internetului şi-au înfiinţat cartierul general european. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rho Motion: Vânzările globale de vehicule electrice și hibride plug-in au crescut în aprilie, în pofida tensiunilor comerciale
Vânzările globale de vehicule electrice (EV) și hibride plug-in au înregistrat un avans anual de 29% în aprilie, cu o creștere stabilă în China și Europa, în pofida tensiunilor comerciale, în timp ce în America de Nord, afectată de politicile președintelui SUA, a fost raportat primul declin începând din septembrie 2024, a
Germania: Angajații Ford au declanșat pentru prima dată o mișcare de protest, din cauza planificatelor concedieri
Angajații Ford de la fabricile din Koln, Germania, au început miercuri prima grevă de la înființarea unităților, în 1930, sindicatul IG Metall rispostând față de planurile de reducere a costurilor și a concedierilor, transmite DPA. Angajații au înființat pichete în fața porților uzinelor, unde greviștii primesc coduri pentru
Microsoft concediază mii de angajați
Gigantul tehnologic american Microsoft Corp a anunțat că va renunța la 6.000 de angajați din companie, în cadrul eforturilor de a reduce forța sa de muncă, transmit Bloomberg și AP. Planificatele concedieri reprezintă mai puțin de 3% din totalul forței de muncă și se vor desfășura în întreaga lume, la toate nivelurile, inclusiv la platforma L
Nissan concediază 15% din forța sa de muncă, după ce a raportat pierderi anuale de 4,5 miliarde de dolari
Nissan Motor Corp va concedia, pe plan global, aproximativ 15% din forța sa de muncă până în martie 2028, sau 20.000 de angajați, după ce marți producătorul auto nipon a raportat pierderi anuale, în urma scăderii vânzărilor de vehicule în China și alte țări, și a extinderii eforturilor de restructurare, transmit DPA și AP.
Eurostat: UE a înregistrat anul trecut un excedent de 39,2 miliarde de euro în comerțul cu produse agricole
Anul trecut, UE a exportat produse agricole în valoare de 234,1 miliarde de euro și a importat produse agricole în valoare de 194,9 miliarde de euro, generând un surplus de 39,2 miliarde de euro, arată datele publicate marți de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Comparativ cu 2023, exporturile și importurile au cr
Institutul economic german IW se așteaptă la recesiune în 2025, din cauza taxelor vamale americane
PIB-ul Germaniei se va contracta cu 0,2% anul acesta, arată un studiu publicat marți de institutul economic german IW, ceea ce ar reprezenta al treilea an de recesiune pentru cea mai mare economie a Europei, transmite DPA. Țara este în mod special afectată de conflictul comercial declanșat de taxele vamale impuse de președintele Donald T
Nissan va suspenda activitatea unor fabrici din Japonia, ca parte a eforturilor de restructurare
Producătorul auto nipon Nissan Motor a decis suspendarea operațiunilor la unele fabrici din Japonia, ca parte a eforturilor de restructurare, a anunțat marți publicația de afaceri Nikkei, transmite Reuters. Spre finalul zilei ar urma să fie prezentate detaliile privind numele uzinelor afectate și dacă acestea vor fi închise temporar sau
BERD: Europa Centrală și Balcanii, regiuni afectate de războiul comercial declanșat de SUA
Războiul comercial declanșat de președintele american Donald Trump afectează grav mai multe țări din Europa Centrală și din Balcani, foarte dependente de economia germană, care se confruntă cu dificultăți, a avertizat marți Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), informează AFP. 'Schimbările recente în politica com
Banca Rusiei se așteaptă la o stabilizare a cotației barilului de petrol la 60 de dolari
Banca Centrală a Rusiei vede o stabilizare a cotațiilor țițeiului la 60 de dolari pe baril, în condițiile în care se așteaptă la o redresare a cererii globale, în urma atenuării restricțiilor comerciale, se arată în minuta ședinței de politică monetară din 25 aprilie, publicată luni, transmite Reuters. La reuniunea din
CTK: Comisia Europeană a cerut Cehiei să amâne semnarea contractului cu grupul sud-coreean KHNP
Comisia Europeană a cerut Cehiei să amâne semnarea contractului cu grupul sud-coreean KHNP privind construcția de noi reactoare nucleare, a anunțat luni agenția cehă de presă CTK, citând o scrisoare către Ministerul Industriei de la Praga, transmite Reuters. Amânarea ar prelungi perioada în care Executivul comunitar poa
Experții previzionează perspective sumbre de viitor pentru Ford în Europa
Producătorul auto american Ford se confruntă cu un viitor sumbru în Europa, avertizează Ferdinand Dudenhöffer, directorul Centrului de cercetări auto din Bochum, Germania, transmite DPA. 'Situația este proastă și perspectivele sunt chiar mai sumbre. Ford este o companie prea mică pe segmentul vehiculelor de pasageri pentru a fi
Investițiile străine în Germania au scăzut, în 2024, pentru al treilea an consecutiv
Numărul investițiilor străine în Germania a scăzut, în 2024, pentru al treilea an consecutiv, conform unei analize publicate, luni, de Agenția de Dezvoltare Economică Germany Trade & Invest (GTAI), transmite Reuters. În 2024, numărul proiectelor înființate și extinse s-a situat la 1.724, în scădere de la 1.759
Toyota, cel mai expus producător auto mondial la taxele vamale americane
Toyota Motor Corp este cel mai mare producător auto mondial și, de asemenea, cel mai mare perdant din industria auto în privința pierderilor estimate de pe urma războiului comercial declanșat de către președintele Donald Trump, transmite Bloomberg. Taxele vamale impuse mașinilor și componentelor auto importate au forțat General Motors Co să-și reducă est
SUA vorbesc de 'progrese substanțiale' în negocierile comerciale cu China
SUA au raportat 'progrese substanțiale' la finalul a două zile de negocieri cu China la Geneva, pentru a reduce tensiunile comerciale între cele două economii, cele mai mari din lume, relatează AFP. Duminică, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, a afirmat că discuțiile au dus la 'progrese substanțiale', &ici
Stellantis este aproape de o decizie cu privire la noul director general, favorit fiind șeful diviziei americane
Producătorul auto Stellantis NV se apropie de finalul procesului de selecție a unui nou director general iar responsabilul pentru operațiunile din America de Nord, Antonio Filosa este cel mai bine cotat candidat, au declarat pentru Bloomberg mai multe surse din apropierea acestui dosar. Fostul CEO Carlos Tavares și-a anunțat plecarea surprinză