Un tribunal german a cerut interzicerea circulaţiei automobilelor diesel mai vechi în anumite părţi din Berlin
Un tribunal german a cerut Berlinului să interzică circulaţia automobilelor diesel mai vechi pe unele străzi, pentru a reduce poluarea şi a se conforma standardelor UE, transmit DPA şi Reuters.
Pe cel puţin şapte străzi, unde s-a constat cel mai ridicat nivel de poluare cu oxid de azot, Berlinul trebuie să interzică circulaţia vehiculelor diesel care îndeplinesc standardele Euro 5 sau mai vechi, a anunţat Tribunalul, care a apreciat că oraşul nu a luat suficiente măsuri pentru a menţine poluarea în limitele permise.
Dincolo de aceste străzi, Berlinul trebuie să analizeze dacă este necesară interzicerea circulaţiei automobilelor diesel pe o porţiune de 15 km, pentru a reduce concentraţiile de oxid de azot.
Deja a fost impusă interzicerea circulaţiei automobilelor diesel mai vechi în Hamburg şi este planificată în Frankfurt şi Stuttgart.
Săptămâna trecută, Guvernul de la Berlin şi companiile auto din Germania au ajuns la un compromis privind reducerea poluării cauzate de vehiculele diesel. Producătorii auto ar urma să acorde proprietarilor de vehicule diesel vechi din oraşele germane unde aerul este extrem de poluat subvenţii pentru achiziţionarea unor modele mai prietenoase cu mediu şi să reconfigureze sistemul hardware.
Nu toate grupurile auto au fost de acord cu reconfigurarea, costurile fiind estimate la miliarde de euro. Majoritatea susţin că soluţia va fi încurajarea proprietarilor vehiculelor diesel mai vechi în vederea achiziţionării unor modele mai noi şi mai puţin poluante, ceea ce ar încuraja vânzările.
Poluarea urbană în multe oraşe germane este mai ridicată decât prevăd normele UE, determinând autorităţile să găsească metode de a reduce poluarea.
Germania s-a angajat ca, până la sfârşitul anului, să actualizeze softul pentru aproximativ 5,3 milioane de maşini echipate cu motoare diesel, pentru a reduce emisiile poluante cu până la 30%.
În februarie, un tribunal german a decis că oraşele din Germania pot interzice circulaţia celor mai poluante automobile diesel pe străzile lor. Teama că aceste interdicţii vor fi puse în aplicare a dus la scăderea semnificativă a vânzărilor de autoturisme diesel pe cea mai mare piaţă auto din Europa.
Industria auto germană, unde lucrează aproximativ 800.000 de angajaţi, este afectată de reacţia negativă faţă de automobilele echipate cu motoare diesel după ce, în luna septembrie 2015, Volkswagen a recunoscut că a utilizat un software pentru a eluda standardele de emisii poluante. Acest scandal s-a extins la nivelul întregii industrii şi a stimulat în alte ţări investiţiile în vehiculele electrice.
Pentru a reduce nivelul poluării şi a evita interzicerea totală a vehiculelor diesel, Volkswagen, Daimler şi alţi producători auto şi-au accelerat eforturile de dezvoltare a maşinilor electrice. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
IGU: Comerțul mondial cu gaze lichefiate a atins un nivel record în 2025
Comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA și creșterea importurilor europene au compensat achizițiile mai slabe din Asia, arată un raport publicat marți de Uniunea Internațională a Gazului (IGU), transmite Bloomberg. Cu toate acestea, IGU avertizează că războiul din Orient
Germania lucrează la o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei își face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situații de urgență și ar costa până la 1,5 miliarde de euro pentru a fi pusă la punct, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Rezerva strategică ar urma să fie o garanție în situații extreme, cum ar fi s
Prețul petrolului scade după anunțarea majorării producției de către OPEC+
Cotațiile țițeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a convenit noi majorări ale producției începând din august, în timp ce exporturile de la producătorii cheie prin Strâmtoarea Ormuz se redresează, sporind aprovizionarea pe plan global, transmite Reuters. La 09:42 GM
Microsoft anunță concedieri
Microsoft va renunța la aproximativ 2,1% din forța sa de muncă, sau aproximativ 4.800 de angajați, pe fondul restructurării unor părți din afacerile sale comerciale și de jocuri video Xbox, alăturându-se altor mari companii de tehnologie din SUA, care au anunțat reduceri de personal și măsuri de restructurare, pe fondul ajustării operațiunilor, în urma ma
ING se extinde în Spania
Grupul bancar olandez ING Groep a anunțat luni că va achiziționa o participație de aproximativ 40% în Singular Bank, un creditor spaniol independent privat, transmite DPA. Obiectivul este de a extinde divizia din Spania a ING de servicii bancare private și gestionarea averii. ING va cumpăra participația de la Warburg Pincu
Războiul ar putea provoca o criză a sistemului bancar rusesc (Reuters)
Rusia riscă o criză bancară 'explozivă' deoarece creditorii suportă cea mai mare parte a poverii economiei țării afectată de război, avertizează un raport al serviciului de informații al unui stat european analizat de Reuters, într-un moment în care Uniunea Europeană este pregătită să impună noi sancțiuni Moscovei. Document
Comisia Europeană: Piețele agricole din UE rămân solide în pofida incertitudinilor și a creșterii costurilor de producție
Piețele agricole din Uniunea Europeană (UE) vor rămâne solide în acest an, se arată în Raportul prospectiv pe termen scurt privind piețele agricole din UE, publicat luni de Comisia Europeană. Raportul nu ia însă în considerare valurile de căldură actuale care afectează grav fermierii din întreaga Europă, deo
Consiliul Europei: România a consolidat măsurile de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului
România a luat măsuri pentru a-și consolida măsurile de combatere a spălării banilor și a finanțării terorismului, dar trebuie să abordeze încă unele deficiențe, concluzionează Comitetul de experți pentru evaluarea măsurilor de combatere a spălării de bani și finanțării terorismului (Moneyval) din cadrul Consiliului Europei, într-un raport publicat
Eurostat: Vânzările de locuințe în UE au crescut anul trecut în majoritatea statelor membre UE
Vânzările de locuințe au crescut în majoritatea statelor din UE pentru care sunt disponibile datele, în 2025 comparativ cu 2024, a anunțat luni Oficiul European de Statistică (Eurostat). Numărul locuințelor tranzacționate a scăzut anul trecut în trei din cele 18 țări pentru care sunt disponibile datele. Scăderi s-au &ic
Spania se așteaptă să primească 100 de milioane de turiști în acest an
Este posibil ca în acest an Spania să atragă 100 de milioane de turiști străini, numărul vizitatorilor fiind așteptat să crească în timpul sezonului estival crucial, ajutat de incertitudinea din Orientul Mijlociu, a declarat luni ministrul Turismului, Jordi Hereu, relatează Reuters. Spania, a doua cea mai vizitată țară din lume, după Franța, a prim
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4% în anul agricol 2025/2026
Exporturile de cereale ale Ucrainei au scăzut cu 8,4%, până la 37,2 milioane de tone, în anul agricol iulie 2025/ iunie 2026, de la 40,6 milioane de tone în sezonul precedent, a declarat adjunctul ministrului Economiei, transmite Reuters. Ucraina este unul dintre cei mai mari cultivatori și exportatori mondiali cereale. Cu toate acestea, țara
De la șampon la biscuiți, produsele de larg consum sunt îmbunătățite cu ajutorul inteligenței artificiale
Producătorii de bunuri de larg de consum, inclusiv grupul elvețian Nestle, proprietarul Nescafe, grupul Haleon, producătorul pastei de dinți Sensodyne și producătorul de ciocolată Mondelez, utilizează inteligența artificială la inovarea de produse, și în unele cazuri AI-ul îi ajută să testeze ingredientele mai rapid, să vină cu idei de rețete și să răspundă la vu
Canicula din Europa este o veste bună pentru producătorii chinezi de aparate de aer condiționat portabile
Pe măsură ce recordurile de temperatură din Europa au fost doborâte în ultimele săptămâni, iar temperaturile interioare au crescut până la valori insuportabile, mulți dintre locuitorii bătrânului continent au căutat o soluție imediată sub forma aparatelor de aer condiționat portabile, transmite Bloomberg. Apetitul tot mai mare al
Coreea de Sud va crea un fond din veniturile din cipuri pentru a stimula creșterea și a combate inegalitatea
Coreea de Sud intenționează să înființeze un fond pentru viitor, folosind veniturile suplimentare generate de explozia exporturilor de semiconductori, pentru a investi în motoare de creștere, a sprijini generațiile mai tinere și a combate inegalitatea tot mai mare, a declarat, duminică, un înalt oficial guvernamental, transmite Reuters.
Bruxelles-ul va reforma procedurile de licitație în septembrie pentru a proteja producția din UE
Comisarul european pentru industrie, Stephane Sejourne, a anunțat sâmbătă că va prezenta o reformă a procedurilor de licitație în luna septembrie, obiectivul fiind acela de a proteja producția din Uniunea Europeană împotriva practicilor concurențiale neloiale și, la nivel mai general, de a apăra modelul european, transmite EFE.













