BCE se aşteaptă la o inflaţie mai mare dar la o creştere economică mai modestă în zona euro în 2018
Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a revizuit, joi, în scădere, estimările privind creşterea economică înregistrată de zona euro în acest an dar a modificat în urcare prognozele de inflaţie atât pentru acest an cât şi pentru 2019, informează AFP şi Reuters.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a dezvăluit că, în conformitate cu noile estimări ale instituţiei, produsul intern brut al zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de 2,1% în acest an, faţă de un avans de 2,4% cât estima în luna martie. Ritmul de creştere a economiei zonei euro ar urma să încetinească la 1,9% în 2019 şi 1,7% în 2020, în acest caz estimările BCE fiind identice cu cele din luna martie.
În schimb, veştile sunt mai bune în ceea ce priveşte inflaţia, graţie unui avans stimulat de preţurile la energie şi majorărilor salariale. BCE a revizuit în sus estimările privind creşterea preţurilor de consum în zona euro, de la 1,4% la 1,7%, atât pentru acest an cât şi pentru 2019. Şi în 2020 rata inflaţiei în zona euro ar urma să fie una de 1,7%, în apropiere de obiectivul ţintă al BCE care mizează pe o inflaţie mai mică dar apropiată de 2%.
În conferinţa de presă de după reuniunea de politică monetară de la Riga, Mario Draghi a subliniat că progresele realizate până acum în ceea ce priveşte inflaţia au fost substanţiale. "În condiţiile în care aşteptările inflaţioniste pe termen lung sunt bine ancorate, soliditatea economiei zonei euro şi continuarea măsurilor de stimulare monetară ne oferă motive să credem că în perioada următoare va continua convergenţa inflaţiei spre obiectivul nostru, chiar şi după diminuarea treptată a achiziţiilor de active", a spus Mario Draghi.
Anterior, consiliul guvernatorilor BCE a anunţat că achiziţiile sale de obligaţiuni vor fi reduse de la 30 la 15 miliarde euro pe lună în perioada octombrie - decembrie, urmând ca ulterior să înceteze. În schimb, BCE a decis să menţină nemodificată dobânda de politică monetară la nivelul zero, în timp ce dobânda la facilitatea de creditare marginală a fost păstrată la 0,25%, iar dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, a fost lăsată la minus 0,40%.
În conferinţa de presă, Mario Draghi a subliniat că la reuniunea de joi a consiliului guvernatorilor BCE nu s-a discutat dacă şi nici când vor fi majorate dobânzile, reiterând punctul de vedere oficial conform căruia dobânzile vor rămâne la nivelul actual până în vara lui 2019.
Conferinţa de presă a BCE a avut loc joi în oraşul Riga (Letonia). În mod tradiţional, de două ori pe an BCE organizează reuniunile de politică monetară în capitala unei ţări membre a uniunii monetare şi nu la sediul de la Frankfurt al instituţiei. AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ECA: Banii UE pentru renovarea locuințelor nu generează economii de energie semnificative
Măsurile de renovare finanțate de UE din fondul de redresare în urma pandemiei de COVID-19 - Mecanismul de redresare și reziliență (MRR) - generează doar economii moderate de energie, este concluzia raportului publicat marți de Curtea de Conturi Europeană. Raportul examinează dacă investițiile și reformele din cadrul MRR contribuie la ef
BTA: Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară
Nivelul scăzut al Dunării perturbă transportul naval în secțiunea bulgară a fluviului, unde s-au format șase sectoare cu adâncime redusă, a afirmat marți Bozhidar Yankov, secretar general al Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Fluviului Dunărea din Ruse. El a subliniat că printre zonele critice se află: Somov
Seceta afectează perspectivele producţiei de vin din Franța
Vara fierbinte din Franța a oprit creșterea strugurilor în regiuni ca Champagne, Bordeaux și Burgundia, ceea ce ar putea avea ca efect o producție mai redusă și o recoltare timpurie, au avertizat marți producătorii, transmite Reuters. Valul de căldură de la finalul lunii iunie, urmat de de o vreme și mai călduroasă și mai uscată, a &icir
Comisia prezintă planul pentru abordarea riscurilor și valorificarea oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială
Comisia Europeană a prezentat un plan de acțiune pentru un răspuns structurat în vederea abordării riscurilor și a valorificării oportunităților oferite de modelele avansate de inteligență artificială (AI) pentru securitatea cibernetică, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Noile modele avansate de AI redefinesc se
Reuters: Cel mai mare grup politic din PE caută să atenueze povara pieței carbonului asupra industriei
Cel mai mare grup politic din Parlamentul European (PE) vrea să atenueze presiunile asupra companiilor provocate de piața certificatelor de emisii de carbon din UE prin încetinirea planificatelor reduceri ale emisiilor și extinderea certificatelor gratuite de poluare, conform unui proiect de document de poziție analizat de Reuters. Comis
Eurostat: Vârful turismului în Uniunea Europeană se înregistrează în iulie și august
Anul trecut, 31,1% din totalul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din Uniunea Europeană au avut loc în două cele mai aglomerate luni, iar acestea au fost iulie și august în toate statele membre UE, conform datelor publicate marți
Eurodeputații au aprobat utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru
Parlamentul European a aprobat, marți, utilizarea a 144,1 milioane euro din fonduri UE pentru a sprijini România, Spania și Cipru după incendiile forestiere, inundațiile și valurile de caniculă din 2025, informează un comunicat de presă. Cu 642 de voturi ''pentru'', 13 ''împotrivă'' și o abținere, eu
Eurostat: România - cel mai semnificativ declin din UE al producției de servicii, în aprilie
Producția de servicii a crescut cu 1,8% în Uniunea Europeană și în zona euro în aprilie, comparativ cu perioada similară din 2025, însă România este statul membru UE unde a scăzut cel mai mult acest indicator, conform datelor publicate
Eurodeputații au aprobat măsuri de sprijin pentru fermierii afectați de scumpirea îngrășămintelor
Parlamentul European a adoptat, marți, măsuri menite să atenueze impactul creșterii prețurilor îngrășămintelor asupra fermierilor din UE. Conform unui comunicat al Parlamentului European, eurodeputații au decis să accelereze modificările aduse politicii agricole comune (PAC), în forma în care au fost propuse de Comisie, pentr
EBA va examina expunerea băncilor la pierderile care au legătură cu căldura
Organismul european de supraveghere bancară va analiza cât de expuși sunt creditorii la riscurile legate de căldură, într-un context în care bătrânul continent continuă să înregistreze noi recorduri de temperatură, transmite Bloomberg. În prezent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA) dezvoltă instrumente prin care să măsoare
UNCTAD: Investițiile străine directe au revenit pe creștere în 2025, după doi ani de scădere
Investițiile străine directe (FDI) globale au crescut cu 6% anul trecut, după doi ani de recul, dar această redresare rămâne 'limitată, fragilă și inegală', a anunțat marți Conferința Națiunilor Unite pentru Comerț și Dezvoltare (UNCTAD), transmite AFP. Mai mult, această creștere a investițiilor străine directe globale, care au ajuns la 1.600 mil
AI nu va readuce o eră de creștere economică rapidă, avertizează un laureat al Premiului Nobel
Un câștigător al Premiului Nobel pentru Economie a avertizat marți că inteligența artificială (AI) nu va readuce economiile occidentale la era creșterii rapide a productivității, care este posibil să fi dispărut pentru totdeauna, transmite Bloomberg. Christopher Pissarides, specializat în impactul automatizării asupra muncii, a estimat că pân
IGU: Comerțul mondial cu gaze lichefiate a atins un nivel record în 2025
Comerțul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice din SUA și creșterea importurilor europene au compensat achizițiile mai slabe din Asia, arată un raport publicat marți de Uniunea Internațională a Gazului (IGU), transmite Bloomberg. Cu toate acestea, IGU avertizează că războiul din Orient
Germania lucrează la o rezervă strategică de gaze, cu o valoare de până la 1,5 miliarde de euro
Ministerul german al Economiei își face planuri pentru o rezervă strategică de gaze, care ar fi utilizată în situații de urgență și ar costa până la 1,5 miliarde de euro pentru a fi pusă la punct, a declarat pentru Reuters o sursă din apropierea acestui dosar. Rezerva strategică ar urma să fie o garanție în situații extreme, cum ar fi s
Prețul petrolului scade după anunțarea majorării producției de către OPEC+
Cotațiile țițeiului au scăzut luni, după ce OPEC+ (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol și aliații) a convenit noi majorări ale producției începând din august, în timp ce exporturile de la producătorii cheie prin Strâmtoarea Ormuz se redresează, sporind aprovizionarea pe plan global, transmite Reuters. La 09:42 GM













