CE propune un mecanism de convergenţă, care va sprijini tehnic şi financiar statele care pregătesc să adere la euro
Pentru următorul buget pe termen lung al UE, pentru perioada 2021-2027, Comisia Europeană (CE) propune crearea unui Program de sprijin pentru reforme şi a unei Funcţii de stabilizare a investiţiilor, se arată într-un comunicat al forului comunitar.
Ambele propuneri fac parte dintr-o agendă mai cuprinzătoare care urmăreşte aprofundarea uniunii economice şi monetare a Europei şi utilizarea bugetului UE pentru a consolida performanţele şi rezilienţa economiilor noastre interdependente.
Propunerile îmbină principiile fundamentale ale solidarităţii şi responsabilităţii la toate nivelurile şi dau curs angajamentelor asumate de preşedintele Juncker în discursul său privind starea Uniunii din 2017. Propunerile se bazează, de asemenea, pe viziunea prezentată în Raportul celor cinci preşedinţi din iunie 2015, în documentul de reflecţie din mai 2017 şi în Foaia de parcurs a Comisiei pentru aprofundarea uniunii economice şi monetare a UE din decembrie anul trecut, care este articulată în jurul a trei principii centrale: unitatea, eficienţa şi responsabilitatea democratică. Propunerile vor permite ancorarea fermă a zonei euro în bugetul pe termen lung al Uniunii.
Programul de sprijin pentru reforme, cu un buget total de 25 de miliarde de euro, va sprijini reformele prioritare din toate statele membre ale UE. Acesta cuprinde trei elemente: un instrument de realizare a reformelor, care va furniza sprijin financiar pentru reforme; un instrument de sprijin tehnic, care va permite furnizarea şi partajarea de cunoştinţe tehnice de specialitate şi un mecanism de convergenţă, care va sprijini statele membre pe calea aderării la euro.
Funcţia europeană de stabilizare a investiţiilor va contribui la stabilizarea nivelului investiţiilor publice şi la facilitarea unei redresări economice rapide în cazul unor şocuri economice majore în statele membre din zona euro şi în statele participante la mecanismul european al cursului de schimb (ERM II). Acest instrument va completa rolul pe care îl îndeplinesc stabilizatorii automaţi existenţi la nivel naţional. Sub rezerva respectării unor criterii stricte legate de soliditatea politicilor fiscale şi macroeconomice, pot fi mobilizate rapid, prin acest instrument, împrumuturi cu o valoare de până la 30 de miliarde de euro, însoţite de o subvenţionare a ratei dobânzii care să acopere costurile acestora.
Preşedintele Jean-Claude Juncker a declarat: "Miza principală a uniunii economice şi monetare este aceea de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale tuturor cetăţenilor europeni. Acum, când ne îndreptăm privirile spre viitor şi către sărbătorirea a 20 de ani de la lansarea monedei noastre unice, trebuie să oferim UE şi zonei euro instrumentele de care au nevoie pentru a furniza şi mai multă prosperitate şi stabilitate europenilor. Obiectivul propunerilor este acela de a face din uniunea economică şi monetară forţa protectoare şi unificatoare care fost menită să fie încă de la început. Comisia angrenează resursele bugetului UE pentru a stimula performanţa, rezilienţa şi capacitatea de răspuns a tuturor statelor membre, fie ele deja state membre ale zonei euro sau state care se pregătesc să adere la euro. Euro este moneda Uniunii noastre, iar o zonă euro puternică şi stabilă este esenţială atât pentru membrii săi, cât şi pentru UE în ansamblu".
La rândul său, Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele responsabil pentru moneda euro şi dialogul social, precum şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital, a afirmat: "Astăzi mai parcurgem o etapă în direcţia finalizării uniunii economice şi monetare a Europei. Prin promovarea reformelor naţionale şi prin stabilizarea investiţiilor publice în perioadele de recesiune, propunerile noastre vor consolida rezilienţa economiilor statelor membre luate izolat şi a zonei euro în ansamblul său. De asemenea, propunem un instrument specific care să sprijine reformele din statele membre care se pregătesc să adere la euro. Obiectivul nostru ultim este acela de a asigura standarde de viaţă şi sociale mai bune pentru toţi europenii".
În ultimii ani, au fost luate măsuri importante pentru a consolida uniunea economică şi monetară, dar arhitectura sa rămâne incompletă. Propunerile CE răspund unora dintre provocările care nu au fost încă abordate şi arată cum poate fi mobilizat bugetul UE în sprijinul stabilităţii, al convergenţei şi al coeziunii în zona euro şi în UE în ansamblul său.
Instrumentele propuse de CE sunt complementare cu priorităţile de reformă identificate în contextul semestrului european de coordonare a politicilor economice, precum şi al altor instrumente de finanţare ale UE pentru locuri de muncă, creştere şi investiţii, cum ar fi fondurile structurale şi de investiţii europene, noul fond InvestEU şi mecanismul "Conectarea Europei" şi vor lucra în sinergie deplină cu acestea.
Programul de sprijin pentru reforme propus va furniza sprijin financiar şi tehnic tuturor statelor membre ale UE pentru a le permite să continue şi să realizeze reforme prin care să-şi modernizeze economiile, în special reformele identificate drept prioritare în contextul semestrului european. Va fi oferit sprijin specific şi acelor state membre care doresc să adere la zona euro. Programul de sprijin pentru reforme va avea un buget total de 25 de miliarde de euro şi va sprijini eforturile de reformă în domenii precum piaţa produselor şi piaţa muncii, educaţie, sistemele fiscale, pieţele de capital, mediul de afaceri, investiţiile în capitalul uman şi reformele administraţiei publice. Programul de sprijin pentru reforme va fi deschis tuturor statelor membre care doresc să beneficieze de acesta. Acesta cuprinde trei instrumente distincte şi complementare: de realizare a reformelor, de sprijin tehnic şi un mecanism de convergenţă, care va sprijini statele membre pe calea aderării la euro.
Instrumentul de realizare a reformelor, cu un buget disponibil pentru toate statele membre de 22 de miliarde de euro, care va furniza sprijin financiar pentru realizarea reformelor-cheie identificate în contextul semestrului european. În ultimele luni s-a purtat un dialog intens cu statele membre cu privire la modul în care ar putea fi dezvoltat acest nou instrument în viitor, inclusiv prin lansarea unui proiect-pilot cu Portugalia.
Instrumentul de sprijin tehnic, care va ajuta statele membre să pună la punct şi să realizeze reforme şi să îşi amelioreze capacitatea administrativă. Acest instrument beneficiază de experienţa Serviciului de sprijin pentru reforme structurale, care, în ultimii ani, a oferit sprijin pentru mai mult de 440 de proiecte de reformă din 24 de state membre. Instrumentul este deschis tuturor statelor membre şi dispune de un buget de 0,84 miliarde de euro.
Mecanismul de convergenţă, cu un buget de 2,16 miliarde de euro, care va oferi sprijin tehnic şi financiar dedicat statelor membre care au făcut progrese tangibile în direcţia aderării la zona euro. Acest mecanism nu aduce atingere criteriilor în vigoare pentru aderarea la zona euro, ci va oferi sprijin practic pentru a asigura o tranziţie şi o participare cât mai reuşite la euro pentru acele state membre care doresc să adopte moneda comună.
Propunerea de instituire a unei Funcţii europene de stabilizare a investiţiilor are drept scop protejarea investiţiilor publice în cazul unor şocuri asimetrice majore şi sprijinirea unei relansări economice rapide. Aşa cum s-a văzut în perioada crizei, este posibil ca mecanismele de stabilizare existente la nivel naţional să nu fie suficiente pentru a absorbi anumite şocuri macroeconomice şi există adesea riscuri de propagare către alte ţări, ceea ce ar avea un impact negativ deosebit de important asupra nivelului investiţiilor publice şi a economiei reale. Acest nou instrument se concentrează asupra statelor membre din zona euro şi asupra ţărilor care participă la mecanismul cursului de schimb (ERM II) care nu îşi mai pot utiliza politica monetară ca pârghie pentru a face faţă şocurilor.
Noua funcţie va completa setul de instrumente existente la nivel naţional şi european, pe de o parte, pentru prevenirea apariţiei crizelor, inclusiv prin semestrul european şi fondurile europene corespondente, şi, pe de altă parte, pentru abordarea situaţiilor de dificultate financiară, prin asistenţa acordată prin Mecanismul european de stabilitate şi prin asistenţa pentru balanţa de plăţi.
În cazul unor şocuri asimetrice majore, Funcţia europeană de stabilizare a investiţiilor va furniza până la 30 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi reciproce (back-to-back) garantate din bugetul UE. Pentru a reduce la minimum riscul de hazard moral, statele membre vor trebui să respecte criterii stricte de eligibilitate, bazate pe politici financiare şi macroeconomice solide.
Împrumuturile vor oferi sprijin financiar suplimentar în situaţiile în care finanţele publice nu mai fac faţă şi ar trebui să vizeze cu precădere menţinerea unor investiţii publice favorabile creşterii, ceea ce, la rândul său, va permite ca un număr mai mare de persoane să-şi păstreze locurile de muncă şi ca economia să se redreseze mai rapid.
De asemenea, va fi inclusă o componentă de grant pentru a acoperi integral costurile aferente dobânzilor. Va fi înfiinţat un nou Fond de sprijinire a stabilizării, care va strânge contribuţii de la statele membre corespunzând unei părţi din veniturile lor monetare provenite din activele deţinute în schimbul bancnotelor furnizate (ceea ce se cheamă în mod obişnuit "senioraj"). Veniturile din acest fond vor fi alocate bugetului UE pentru a acoperi subvenţionarea ratei dobânzii pentru statele membre eligibile. O astfel de subvenţionare a ratei dobânzii este importantă pentru a face instrumentul logic din punct de vedere financiar.
Astfel cum se prevedea în decembrie 2017, funcţia de stabilizare poate fi completată, în timp, cu resurse de finanţare suplimentare, provenite din afara bugetului UE, de exemplu prin conferirea unui rol posibil Mecanismului European de Stabilitate (MES) sau viitorului Fond Monetar European, şi cu un posibil mecanism de asigurare voluntară, care ar urma să fie instituit de statele membre. Fondul de sprijinire a stabilizării poate să servească, de asemenea, drept un instrument util în acest context.
Potrivit raportului de convergenţă pe 2018 publicat recent de Comisia Europeană, cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat din punct de vedere juridic să adopte moneda euro, respectiv România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia şi Suedia, prezintă în general o convergenţă nominală considerabilă, însă niciunul nu îndeplineşte toate condiţiile formale pentru aderarea la zona euro.
Concluziile raportului arată că toate statele membre vizate îndeplinesc criteriul privind finanţele publice; Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria şi Suedia îndeplinesc criteriul ratelor dobânzilor pe termen lung, în timp ce Bulgaria, Croaţia, Polonia şi Suedia îndeplinesc şi criteriul referitor la stabilitatea preţurilor.AGERPRES/(AS - editor: Mihaela Dicu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de












