Un tribunal german a decis că oraşele pot interzice automobilele diesel cu efect imediat

În luna februarie a acestui an, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a decis că interzicerea accesului autovehiculelor diesel în centrul oraşelor este legală, în anumite condiţii.
Deşi decizia Tribunalului din Leipzig viza în mod direct doar două oraşe (Dusseldorf şi Stuttgart), care puteau pune în practică astfel de interdicţii, hotărârea curţii deschidea calea pentru ca şi alte oraşe din Germania să introducă restricţii pentru utilizarea automobilelor diesel.
În motivaţia de 30 de pagini publicată vineri, Tribunalul administrativ federal din Leipzig a precizat că nu ar trebui să existe perioade de graţie pentru introducerea interdicţiilor de circulaţie. "Astfel de restricţii nu merg dincolo de alte interdicţii care sunt justificate de legislaţia rutieră şi pe care automobiliştii trebuie să le accepte", apreciază Tribunalul administrativ federal.
Introducerea cu efect imediat a unor interdicţii de circulaţie cu privire la drumurile sau secţiuni de drum importante ar fi legitimă şi ar putea afecta toate modelele, exceptând cele care îndeplinesc standardele de emisii Euro-6, se arată în motivaţia tribunalului. Pentru zonele metropolitane mai mari, care cuprind mai multe drumuri şi străzi, tribunalul a recomandat o implementare treptată a interdicţiilor, începând cu automobilele diesel mai vechi care îndeplinesc standardele de emisii Euro-4.
Această decizie este ultima acţiune de reglementare care vine ca urmare a scandalului dieselgate care a izbucnit în 2015 când Volkswagen a recunoscut că a manipulat emisiile poluante ale automobilelor echipate cu motoare diesel.
Miercuri, autorităţile din Hamburg, al doilea cel mai populat oraş din Germania, au anunţat că au început să amplaseze marcaje rutiere prin care să pună în aplicare interdicţia de circulaţie a automobilelor diesel mai vechi iar autorităţile locale se aşteaptă ca restricţiile să intre în vigoare de la finele acestei luni.
Construcţii europeni au investit sume importante în motoarele diesel. Decizia Germaniei de a permite oraşelor să interzică circulaţia automobilelor diesel mai vechi ar putea avea implicaţii ample pentru viitorul industriei auto. AGERPRES/ (AS-autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Taxe vamale: UE sugerează o ofertă de 50 de miliarde de euro pentru Washington (FT)
Uniunea Europeană are în vedere să crească cu 50 de miliarde de euro achizițiile de produse americane pentru a rezolva 'problema' relațiilor sale comerciale cu Washingtonul, a explicat comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, într-un interviu acordat Financial Times, citat de AFP. 'Dacă considerăm deficitul la
Comisia Europeană: 12 state solicită activarea clauzei derogatorii naționale pentru stimularea cheltuielilor pentru apărare
Comisia Europeană a anunțat că, până în prezent, 12 state membre au transmis o cerere scrisă de activare a clauzei derogatorii naționale în temeiul Pactului de stabilitate și de creștere, ca parte a planului ReArm Europe/pachetului Readiness 2030 prezentat în martie 2025, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
BTA: Pregătirile pentru tranziția la plățile cu cardul denominate în euro, aproape finalizate
Pregătirile pentru tranziția la plățile cu cardul denominate în euro și integrarea sistemului de plată cu cardul BORICA în TARGET - programată să fie încheiată până la finalul anului - sunt în stadiul final, a afirmat Petar Chobanov, viceguvernatorul Băncii Naționale a Bulgariei (BNB) responsabil pentru Departamentul bancar, într-u
Board-ul Tesla a început căutările pentru un nou CEO care să îl înlocuiască pe Musk (WSJ)
Consiliul director de la producătorul american de automobile electrice Tesla a început căutările pentru un nou director general, pe măsură ce actualul CEO, Elon Musk, s-a concentrat pe atribuțiile sale guvernamentale, iar acțiunile Tesla au înregistrat o scădere semnificativă, a informat miercuri cotidianul Wall Street Journal. Cit
SUA: Inflația s-a atenuat, pe fondul revenirii cheltuielilor consumatorilor
Un indicator al inflației urmărit cu atenție de Rezerva Federală americană a încetinit luna trecută, înainte ca impactul tarifelor vamale suplimentare să înceapă să se resimtă, în condițiile în care cheltuielile consumatorilor americani au crescut semnificativ în martie, transmit AP și Reuters. Departamentul
Economia SUA s-a contractat; taxele vamale au dus la majorarea importurilor
Economia SUA s-a contractat în ritm anual în perioada ianuarie-martie 2025, primul declin din ultimii trei ani, războaiele comerciale ale președintelui Donald Trump perturbând afacerile, transmit AP și Reuters. Potrivit datelor preliminare publicate miercuri de Departamentul american al Comerțului, Produsul Intern Brut al SUA
Europa Centrală: Economia Ungariei a scăzut cu 0,2%, în timp ce PIB-ul Cehiei a crescut cu 0,5%, în primul trimestru
Economia Ungariei s-a contractat la începutul lui 2025, pentru a patra oară în ultimele șase trimestre, în timp ce consumul gospodăriilor a continuat să sprijine evoluția PIB-ul Cehiei, transmite Reuters. Economiile din Europa Centrală se bazează pe majorarea cheltuielilor gospodăriilor pentru a conduce redresarea în 20
Eurostat: Bulgarii și românii au fost anul trecut europenii cei mai expuși riscului de sărăcie și excluziune socială
Aproximativ 93,3 milioane de persoane din Uniunea Europeană (echivalentul a 21% din populație) erau expuse anul trecut riscului de sărăcie și excluziune socială, Bulgaria și România înregistrând cel mai ridicat nivel în rândul țărilor membre UE, arată
Franța: Economia a evitat la limită recesiunea în primul trimestru din 2025
Economia franceză a evitat la limită recesiunea în primul trimestru din 2025, raportând o creștere marginală, după ce s-a contractat cu 0,1% în ultimele trei luni din 2024, arată datele preliminare publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (Insee), transmit DPA
Energia regenerabilă ar urma să acopere joi 99% din necesarul de electricitate al Germaniei
Rețeaua energetică a Germaniei urmează să fie dominată joi de electricitatea din surse regenerabile, ceea ce creează condițiile pentru ca prețurile la electricitate să coboare în teritoriul negativ, o nouă dovadă a modului în care energia fotovoltaică și cea eoliană transformă cea mai mare piață din Europa, transmite Bloomberg. Scă
Comisia Europeană investește 910 milioane de euro pentru a crea o industrie de apărare puternică și inovatoare în Europa
Comisia Europeană a anunțat miercuri că, în cadrul ediției din 2024 a Fondului european de apărare (FEA), va investi 910 milioane de euro pentru a crea o industrie de apărare puternică și inovatoare în Europa, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar. Aceste investiții vizează eliminarea principalelor lacune în materie de ca
Economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru
Economia zonei euro a înregistrat o creștere peste așteptări în primul trimestru, începând anul 2025 pe un ton optimist, înainte ca războiul comercial cu SUA, o apreciere a monedei euro și deteriorarea sentimentului de încredere să o afecteze, arată datele oficiale publicate miercuri, transmite Reuters. Blocul comunitar a &i
Autoritatea portugheză de telecomunicații anunță restabilirea serviciilor pentru 98% dintre clienți
Autoritatea Națională de Telecomunicații (Anacom) din Portugalia a anunțat că, marți după-amiaza, 98% dintre clienții principalelor companii aveau restabilite serviciile de rețea mobilă, internet și televiziune, în urma penei de curent înregistrate cu o zi înainte, care a afectat și Spania și Franța, relatează agenția EFE. Purtătorul de cuv&a
China are o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% (Reuters)
China a elaborat o listă de produse americane care vor fi scutite de taxele de 125% și a înștiințat companiile despre acest demers, au declarat pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar, într-un moment în care Beijingul vrea să atenueze impactul războiului său comercial cu Washingtonul. China acordă deja scutiri de taxe pent
SUA: Trump reduce temporar taxele la producătorii de automobile
Președintele american Donald Trump a semnat marți un decret prin care relaxează temporar taxele vamale pentru producătorii de automobile care fabrică în Statele Unite cu piese importate, în special prin evitarea unui cumul al acestor taxe în vigoare de la începutul lunii aprilie, relatează AFP. Acest anunț survine &icir