Compania naţională de căi ferate din Franţa a pierdut 300 milioane de euro din cauza grevei
Directorul companiei naţionale de căi ferate din Franţa (SNCF), Guillaume Pepy, a estimat vineri că greva intermitentă a angajaţilor a provocat deja societăţii pierderi de peste 300 de milioane de euro, adăugând însă că este puţin probabil ca mişcarea de protest să se prelungească până la vară, informează AFP.
Începând din luna aprilie şi până la finele lunii iunie, angajaţii SNCF vor protesta intermitent faţă de planurile Guvernului francez de a reforma compania naţională de căi ferate SNCF. Protestele ar urma să dureze 36 de zile întinse pe parcursul a trei luni şi vor crea o situaţie dificilă pentru cei aproximativ 4,5 milioane de călători care circulă zilnic cu trenurile SNCF.
"Greva a costat foarte mulţi bani", a subliniat vineri pentru postul de radio Franceinfo directorul SNCF, Guillaume Pepy, care a estimat aceste costuri la "peste 300 milioane de euro, incluzând aici şi măsurile comerciale pe care le-am adoptat".
Pentru a-şi recuceri clienţii, SNCF a fost nevoit să demareze o campanie promoţională privind vânzarea a aproximativ trei milioane de bilete pentru călătoriile cu trenul de mare viteză (TGV) în sezonul estival, la un preţ mai mic de 40 de euro.
Sindicatele de la SNCF protestează faţă de eliminarea statului special, deschiderea pieţei de transport feroviar în faţa concurenţei, precum şi faţă de transformarea SNCF în societate anonimă, proces care, potrivit sindicatelor, deschide calea pentru privatizare, lucru negat de Guvernul de la Paris.
Guillaume Pepy a subliniat că SNCF are nevoie de reformă. "Ne putem oare imagina că SNCF va rămâne un monopol, de exemplu că regiunile nu îşi vor putea alege operatorul feroviar timp de 10 sau 20 de ani? Tocmai statu quo-ul este mortal pentru SNCF", a apreciat Pepy.
Următorul episod de grevă ar urma să debuteze sâmbătă seara dar cu toate acestea directorul SNCF a estimat că mişcarea de protest nu se va prelungi dincolo de luna iunie. "Nu cred că lucrătorii feroviari vor încerca să perturbe vacanţele francezilor. Lucrătorii din sectorul feroviar sunt oameni responsabili. La începutul lunii iunie legea va fi adoptată, ceea ce înseamnă că reforma va trece prin Parlament", a reamintit Pepy.
Guvernul francez a prezentat în luna martie un proiect de lege prin care vrea să modifice "misiunea, organizarea, guvernanţa şi forma juridică" a operatorului feroviar SNCF, fără a aduce însă atingere caracterului public al companiei. În expunerea de motive este menţionată în mod expres posibilitatea Guvernului de a pune capăt statutului privilegiat de care se bucură în prezent lucrătorii din sectorul feroviar. Acest statut include garantarea locului de muncă şi posibilitatea de pensionare anticipată începând de la 50 sau 55 de ani, în funcţie de meserie.
Autorităţile de la Paris vor recurge la varianta ordonanţelor de urgenţă pentru a adopta rapid această reformă controversată. Folosirea ordonanţelor de urgenţă permite ocolirea dezbaterilor din Parlament, spre nemulţumirea sindicatelor. Însă Guvernul de la Paris promite că, în paralel, va continua discuţiile cu partenerii sociali şi dezbaterile parlamentare în ideea de a adopta, până la vară, "legea pentru un nou pact feroviar". AGERPRES/(AS - autor: Constantin Balaban, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază
După 30 de ore de negocieri, Electrolux înjumătățește numărul disponibilizărilor planificate în Italia
Producătorul de electrocasnice Electrolux a convenit cu Guvernul italian și cu sindicatele să reducă aproape la jumătate numărul de disponibilizări planificate, de la 1.719 la aproximativ 918 plecări voluntare în următorii trei ani, și să investească peste 100 milioane de euro, transmite Reuters. Grupul suedez și-a revizuit planurile, care prevăd acum ma
Continental a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026
Producătorul german de anvelope Continental AG a raportat miercuri că a revenit pe profit în trimestrul trei din 2026, după pierderile înregistrate în perioada similară din 2025, pe fondul scăderii cheltuielilor, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie-septembrie 2026, Continental a înregistrat un profit net de 349 milioane de












