Comisia Europeană: Expansiunea economică va continua anul acesta, în pofida riscurilor nou apărute
Avansul economic înregistrat în UE şi în zona euro a depăşit aşteptările din 2017, atingând cel mai ridicat nivel din ultimii 10 ani, respectiv 2,4%. Comisia Europeană se aşteaptă ca această creştere să îşi menţină ritmul susţinut în 2018 şi să încetinească uşor în 2019, rata ei fiind estimată la 2,3% şi, respectiv, la 2% atât în UE, cât şi în zona euro, potrivit previziunilor economice de primăvară publicate joi de Executivul comunitar.
Consumul privat este în continuare puternic, iar exporturile şi investiţiile au înregistrat creşteri. Rata şomajului continuă să scadă, situându-se în prezent aproape la nivelurile din perioada anterioară crizei. Economia este însă mai expusă factorilor de risc externi tot mai puternici şi cu un caracter negativ mai pronunţat.
O creştere economică solidă favorizează reducerea în continuare a deficitului şi a datoriei publice, precum şi o îmbunătăţire a condiţiilor de pe piaţa muncii. În prezent, deficitul consolidat pentru zona euro este mai mic de 1% din PIB, preconizându-se că, în cursul acestui an, va scădea sub 3% în toate statele membre ale zonei euro.
"Expansiunea economică a Europei va continua într-un ritm susţinut anul acesta şi în anul următor, sprijinind crearea de noi locuri de muncă. Întrevedem însă şi riscuri mai mari, drept care ar trebui să profităm de actuala conjunctură favorabilă pentru a fortifica economiile statelor membre. Mai exact, ar trebui să ne consolidăm rezervele bugetare, să ne reformăm economiile pentru a stimula productivitatea şi investiţiile şi să ne transformăm modelul de creştere într-unul mai favorabil incluziunii. Ar trebui, de asemenea, să consolidăm bazele uniunii noastre economice şi monetare", a declarat Valdis Dombrovskis, vicepreşedintele pentru moneda euro şi dialog social şi responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital.
La rândul său, Pierre Moscovici, comisarul pentru afaceri economice şi financiare, impozitare şi vamă, a afirmat că avansul economic solid a ajutat la reducerea şomajului până la cel mai mic nivel din ultimii 10 ani.
"Investiţiile sunt în creştere, finanţele publice se îmbunătăţesc, iar deficitul public din zona euro urmează să scadă la doar 0,7% din PIB în acest an. Cel mai mare risc pentru această perspectivă optimistă este protecţionismul, care nu trebuie să devină noua normă, deoarece nu ar face altceva decât să îi afecteze pe aceia dintre noi pe care trebuie să îi protejăm", a adăugat Moscovici.
În 2017, creşterea PIB-ului real a atins 2,4% în UE şi în zona euro, pe măsură ce economia a trecut într-o treaptă superioară de viteză. Creşterea economică a fost susţinută de o încredere puternică a consumatorilor şi a companiilor, de o creştere mondială mai accentuată, de costurile de finanţare mici, de bilanţurile mai sănătoase din sectorul privat şi de condiţiile mai favorabile de pe piaţa muncii. Deşi indicatorii pe termen scurt indică o reducere a ritmului de activitate la începutul anului 2018, este probabil ca această situaţie să fie temporară.
CE preconizează că ritmul creşterii va fi în continuare unul solid, sprijinindu-se pe un consum susţinut şi pe exporturi şi investiţii puternice. Atât pentru UE, cât şi pentru zona euro se prevede o creştere de 2,3% în acest an. Potrivit previziunilor, în 2019 creşterea din ambele zone se va reduce uşor, la 2%, deoarece vor deveni mai vizibile blocajele din unele ţări şi sectoare, politica monetară va fi adaptată la context, iar creşterea comerţului mondial va cunoaşte o perioadă de relativă acalmie.
Ocuparea forţei de muncă a atins un nivel record, însă unele pieţe ale muncii încep să se confrunte cu un deficit de mână de lucru. Rata şomajului continuă să scadă, situându-se în prezent aproape la nivelurile din perioada anterioară crizei. În UE se preconizează că şomajul va continua să scadă, de la 7,6% în 2017 la 7,1% în 2018 şi la 6,7% în 2019. Pentru zona euro se prevede o scădere a şomajului de la 9,1% în 2017 la 8,4% în 2018 şi la 7,9% în 2019.
Numărul persoanelor încadrate în muncă în zona euro este în prezent cel mai mare de la introducerea monedei euro, însă, în această zonă, persistă o oarecare subutilizare a forţei de muncă. Deşi în unele state membre rata şomajului este în continuare mare, în altele locurile de muncă vacante sunt deja din ce în ce mai greu de ocupat.
Pe fondul unor presiuni mai puternice, va creşte inflaţia, se arată în raport.
Indicele preţurilor de consum s-a diminuat în primul trimestru al acestui an, însă se aşteaptă să crească uşor în trimestrele următoare, parţial ca urmare a majorării recente a preţurilor petrolului. Presiunile asupra preţurilor sunt mai puternice şi ca urmare a deficitului mai mare de forţă de muncă şi a majorării mai rapide a salariilor în multe state membre. Per ansamblu, se prevede că în 2018 rata inflaţiei din zona euro va rămâne la nivelul din 2017, adică la 1,5%, şi că va creşte apoi la 1,6% în 2019. În UE se preconizează aceeaşi tendinţă, cu diferenţa că inflaţia va continua să se situeze la 1,7% în acest an, urmând să crească la 1,8% în 2019.
Finanţele publice se vor îmbunătăţi şi niciun deficit nu va depăşi 3% din PIB, previzionează CE.
În 2017, deficitul public şi datoria publică consolidate din zona euro au scăzut ca procent din PIB, mulţumită unei creşteri economice puternice şi ratelor scăzute ale dobânzii. Dat fiind că bugetele statelor membre beneficiază de efectele îmbunătăţirii condiţiilor de pe piaţa muncii, inclusiv prin reducerea prestaţiilor sociale, se prevede că anul 2018 va fi primul an de la demararea uniunii economice şi monetare în care toate guvernele vor gestiona deficite bugetare mai mici de cei 3% din PIB prevăzuţi în tratat.
Conform previziunilor actuale, deficitul public consolidat din zona euro va scădea la 0,7% din PIB în 2018 şi la 0,6% în 2019. În UE, se estimează că deficitul consolidat va fi de 0,8% din PIB în 2018 şi în 2019. În zona euro, ponderea datoriei publice în produsul intern brut se preconizează să coboare la 84,1% în 2019, fiind prevăzute scăderi în aproape toate statele membre.
Riscurile care planează asupra perspectivelor economice au sporit şi au căpătat un caracter negativ mai pronunţat, avertizează Executivul comunitar.
Per total, riscurile la adresa previziunilor au sporit, iar evoluţia lor are, în prezent, o tendinţă negativă. Potrivit unor indicatori recenţi, s-a diminuat probabilitatea ca, în viitorul apropiat, creşterea economică din Europa să se dovedească mai puternică decât se preconizează. Pe plan extern, volatilitatea pieţelor financiare resimţită în ultimele luni riscă să devină o caracteristică mai prezentă în viitor, ceea ce va spori gradul de incertitudine.
CE estimează că stimulentele fiscale prociclice din SUA vor impulsiona creşterea economică pe termen scurt, însă vor spori riscul de supraîncălzire şi posibilitatea ca ratele dobânzii din această ţară să crească mai repede decât se presupune în prezent. Totodată, o escaladare a protecţionismului comercial prezintă un risc negativ fără echivoc la adresa perspectivelor economice la nivel mondial. Toate aceste riscuri sunt interdependente. Dată fiind deschiderea sa, zona euro va fi deosebit de vulnerabilă la materializarea lor. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Rata șomajului a scăzut la 4,1% în octombrie
Economia americană a majorat neașteptat numărul locurilor de muncă create în octombrie, în timp ce rata șomajului a scăzut la 4,1%, reducând șansele unei noi majorări a dobânzii de către Rezerva Federală a SUA (Fed), transmit AP și Reuters. Departamentul Muncii a informat vineri că luna trecută numărul locurilor de muncă create de către
Franța: Ministerul Agriculturii a revizuit în creștere previziunile privind producția de vin în 2026
Ministerul Agriculturii din Franța a revizuit în creștere estimările privind producția de vin a țării din 2026, pe fondul randamentelor peste așteptări din unele regiuni majore, deși se mențin problemele legate de recoltă, în urma reducerii suprafețelor podgoriilor, a secetei severe și a căldurii extreme, transmite Reuters. Valul de căldură de la f
Eurostat: Bulgaria, Grecia, Ungaria și România au avut cele mai mici salarii medii anuale ajustate din UE, în 2025
Salariul mediu anual ajustat pentru angajații cu normă întreagă din Uniunea Europeană a fost anul trecut de 41.500 euro, reflectând o creștere de 4,3% față de nivelul din 2024, de 39.800 euro, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statisti
Eurostat: România, printre țările UE cele mai scăzute cheltuieli cu protecția socială ca procent din PIB, în 2025
Cheltuielile totale cu protecția socială în Uniunea Europeană au ajuns anul trecut la 5.183 miliarde de euro, în creștere cu 4,9% comparativ cu 2024, potrivit datelor publicate vineri de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Eurostat: Germania și România, cel mai semnificativ declin din UE al vânzărilor cu amănuntul, în septembrie
Volumul comerțului cu amănuntul a scăzut cu 0,6% în Uniunea Europeană și cu 0,7% în zona euro, în septembrie, comparativ cu luna precedentă, când s-a înregistrat un avans de 0,4% în ambele zone, conform datelor publicate vineri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). În rândul statelor
Tesla ar putea renunța anul viitor la producția Cybertruck în Texas
Tesla intenționează să renunțe până la mijlocul anului viitor la producerea camionetei Cybertruck la uzina din Texas, SUA, pentru a se concentra pe majorarea producției Cybercab-ului, un vehicul fără pedale sau volan conceput special pentru servicii de taxi fără șofer, a anunțat vineri șeful directorul general Elon Musk, într-o postare pe platforma X, tra
Europa: Industria solicită modificarea reformei schemei de comercializare a certificatelor de emisii pentru evitarea închiderii fabricilor
Peste 100 de mari companii europene au avertizat că propusele reforme ale schemei UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS) ar putea majora semnificativ costurile pentru industriile mari consumatoare de energie înainte ca ele să aibă resursele necesare pentru decarbonizare, ceea ce amenință investițiile și producția pe continent, transmite Reuters.
China a prelungit până în 2031 taxele vamale pentru alcoolul propilic din SUA, folosit la baterii
Ministerul Comerțului din China a anunțat că va prelungi timp de cinci ani, până în noiembrie 2031, tarifele aplicate importurilor din Statele Unite de alcool propilic - cunoscut și ca n-propanol -, o substanță chimică esențială pentru ambalaje alimentare sau baterii de litiu, relatează vineri EFE. Într-un comunicat publicat
BTA: 26 de companii bulgare, printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (Coface)
Un total de 26 de companii bulgare sunt printre cele mai mari 500 din Europa Centrală și de Est (CEE) în 2025, plasând Bulgaria pe locul cinci în regiune după numărul de companii incluse în clasament, conform celei de-a 18-a ediții a studiului CEE Top 500, realizat de societatea de asigurări de credite Coface. Principalele concluzii ale raportului au
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile din SUA (analiză)
Aurul revine peste pragul de 4.100 de dolari după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în condițiile în care băncile centrale continuă să își majoreze rezervele, iar cererea pentru metalul galben a ajuns la 3.881 de tone în primele nouă luni ale anului, aproape de nivelul record din aceeași perioadă din 2025, arată o analiză de specialitate,
China solicită UE evaluarea impactului noilor taxe privind coletele cu valori mici
Ministerul Comerțului din China a anunțat joi că este foarte preocupat de noile măsuri ale Uniunii Europene privind coletele cu valori mici importate și a cerut blocului comunitar o evaluare atentă a impactului lor, transmite Reuters. Comerțul electronic transfrontalier oferă consumatorilor și companiilor mai multe alegeri, a precizat Minister
Platforma europeană de proiectare a cipurilor va mobiliza investiții de 525 de milioane euro (Comisia Europeană)
Platforma europeană de proiectare a cipurilor - eurocdp.eu - va mobiliza investiții în valoare de 525 de milioane euro pentru a stimula o nouă generație de întreprinderi europene de proiectare a cipurilor, a anunțat Comisia Europeană. Proiectul, o inițiativă-cheie în temeiul Actului UE privind cipurile, a fost lansat miercuri
Eurostat: România, printre țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale, în septembrie
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut în septembrie cu 2,6% în Uniunea Europeană și cu 2,5% în zona euro, comparativ cu luna precedentă, când avansul a fost de 1,9%, respectiv 2%, iar Bulgaria, Lituania, Grecia, Spania, Danemarca, Italia, Suedia, România și Croația au înregistrat cele mai mari creșteri ale
Grupul bancar german Commerzbank este 'convins' de valoarea acordului cu UniCredit
Grupul bancar german Commerzbank AG, aproape de a fi preluat de banca italiană UniCredit SpA, a anunțat joi că este 'convins' că un acord între cele două instituții financiare ar putea crea valoare, transmit DPA și Reuters. Declarația șefului Commerzbank, Bettina Orlopp, a fost făcută după ce creditorul a raportat un avans de 45%
ECA: Propunerea pentru bugetul UE 2028-2034 ratează mai multe oportunități de îmbunătățire
Propunerea Comisiei Europene pentru următorul buget pe șapte ani al UE nu valorifică multe oportunități de a-l face mai transparent și de a asigura o mai mare răspundere față de cetățeni, arată o nouă analiză a Curții de Conturi Europene. Conform unui comunicat al ECA, auditorii avertizează, în contextul în care factorii de decizie din UE negociază












