Circa 14.500 de porci au fost sacrificaţi în China din cauza epidemiei de pestă porcină africană
Circa 14.500 de porci au fost sacrificaţi într-un oraş din estul Chinei, ţară care este prima crescătoare de porci la nivel mondial şi în prezent se luptă să combată o inedită epidemie de pestă porcină africană, transmite AFP. Autorităţile municipale din oraşul-port Lianyungang, situat la circa 300 de kilometri nord de Shanghai, au sacrificat anima
Nivelul redus al Dunării afectează navigaţia fluvială în Ungaria
Nivelul apelor Dunării a coborât miercuri la minime istorice pe trei secţiuni din Ungaria ca urmare a secetei din ultima perioadă, ceea ce afectează activitatea navelor de croazieră şi provoacă pierderi companiilor de shipping, transmite Reuters. În Budapesta, nivelul Dunării a ajuns până la 0,61 metri, p
Guvernul bulgar a aprobat un plan de acţiune pentru aderarea la euro
Guvernul bulgar a aprobat, miercuri, un plan de acţiune care prevede că ţara vecină va adera la ERM II (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), anticamera zonei euro, şi de asemenea la uniunea bancară europeană până la finele lunii iunie 2019, transmite Reuters. În luna iulie a acestui an, Bulgaria a depus cererea pentru a intra în ERM II, o p
Germania promite ajutoare de 340 milioane de euro pentru fermierii afectaţi de secetă
Guvernul german va lansa un program special de sprijin în valoare de până la 340 milioane de euro pentru a-i ajuta pe fermierii ale căror recolte au fost afectate de seceta din acest an, a declarat miercuri ministrul Agriculturii, Julia Kloeckner, transmite Reuters. În mod normal, în Germania, responsibilitatea pentru acordarea de ajuto
Şeful Volkswagen, deschis la ideea unei alianţa sau fuziuni pentru marca de motociclete Ducati
Marca de motociclete Ducati ar putea fi unită cu un rival sau să facă parte dintr-o alianţă, având în vedere absenţa sinergiilor potenţiale cu activităţile din domeniul autoturismelor din cadrul grupului Volkswagen, a declarat miercuri directorul general al grupului Volkswagen, Herbert Diess, pentru cotidianul german Handelsblatt, transmite Reuters.
Autorităţile bulgare spun că navigaţia fluvială este afectată de nivelul scăzut al Dunării
Nivelul scăzut al Dunării afectează navigaţia pe sectorul bulgăresc, unde s-au format opt porţiuni cu o adâncime redusă, a declarat marţi seara Ivan Zhekov, directorul direcţiei de Supraveghere fluvială de la Ruse, transmite BTA. Cea mai gravă situaţie este la Popina. O navă specializată aparţinând Agenţiei bulgare de Studiere şi Întreţinere
Guvernul elveţian cere alegătorilor să respingă propunerea majorării ajutoarelor de stat pentru fermieri
Guvernul elveţian a cerut marţi alegătorilor să respingă acordarea unor ajutoarelor de stat mai mari pentru fermieri şi alte propuneri pentru sectorul agricol, care vor fi supuse la vot într-un referendum ce va avea loc luna viitoare, executivul subliniind că aceste propuneri vor duce la majorarea preţului alimentelor şi vor afecta economia, transmite Reuters.
Ministrul rus al Agriculturii spune că nu este nevoie de o taxă pentru exporturile de grâu
Ministrul rus al Agriculturii, Dmitry Patrushev, a declarat marţi că nu există condiţii care să justifice introducerea unei taxe pentru exporturile de grâu în Rusia, adăugând că autorităţile de la Moscova nu analizează în prezent o astfel de măsură, informează Reuters. O întâlnire care a avut loc vineri la sediul Ministerulu
Pentru băncile europene impactul crizei lirei turceşti este gestionabil, crede DBRS
Agenţia de rating DBRS estimează că băncile europene cu cea mai mare expunere pe Turcia nu ar trebui să aibă probleme deosebite în a gestiona criza provocată de prăbuşirea lirei turceşti, transmite Reuters. DBRS susţine că băncile europene cele mai expuse pe Turcia, fie prin intermediul subsidiarelor fie prin investiţiile în acţiuni, sunt Banco Bil
Est germanii câştigă mai puţin şi muncesc mai mult decât compatrioţii din vest
Angajaţii din landurile fostei Republici Democrate Germane (RDG) muncesc mai mult şi câştigă mai puţin decât compatrioţii lor din Republica Federală Germană (RFG), transmite DPA. Potrivit datelor analizate de gruparea de stânga Die Linke, în landurile din fosta Germanie de Est, în anul 2017 muncitorii au lucrat, în medie, cu
Credit Agricole amendată cu 4,3 milioane de euro pentru modul de calcul al fondurilor proprii
Banca Centrală Europeană (BCE) a impus luni grupului bancar francez Credit Agricole, prezent şi pe piaţa din România, o amendă de 4,3 milioane de euro pentru încălcarea regulilor cu privire la modul de calcul al fondurilor proprii ale băncii, informează AFP. "Sancţiunea a fost impusă băncii pentru că a clasificat instrumente de capital sub for
Apple intenţionează să lanseze un nou MacBook low-cost
Grupul american Apple Inc va lansa la finele acestui an un nou laptop low-cost şi o versiune îmbunătăţită a desktop-ului Mac mini destinat profesioniştilor, au declarat pentru Bloomberg surse din interiorul companiei. Noul laptop va avea un aspect similar cu actualul MacBook Air, dar va avea rame mai subţiri în jurul ecranului. Display-ul va fi unu
Pentru a evita represalii americane, compania petrolieră franceză Total renunţă la afacerile din Iran
Grupul petrolier francez Total a renunţat la proiectele sale de investiţii în Iran, estimate la mai multe miliarde de dolari, ca urmare a restabilirii sancţiunilor americane împotriva Iranului care afectează şi companiile din afara SUA, întrucât ele riscă represalii din partea Washingtonului în cazul în care n
Fermierii cubanezi nu sunt entuziasmaţi de promisiunea proprietăţii private
Decizia autorităţilor cubaneze de a modifica constituţia şi a permite proprietatea privată asupra pământului a fost primită cu răceală de micii fermieri, care sunt de părere că insula nu va putea să se hrănească singură fără o reformă de amploare a sectorului agricol de stat, transmite Reuters. Alexei Gonzales este interesat să cumpere terenul agricol pe
România a avut în iunie a treia scădere a lucrărilor de construcţii din UE
Lucrările de construcţii în România au înregistrat, în luna iunie 2018 comparativ cu luna mai 2018, un declin de 0,8%, acesta fiind al treilea declin lunar al lucrărilor de construcţii din Uniunea Europeană, arată datele publicate luni de Eurostat. Comparativ, în zona euro, lucrările de construcţii au crescut cu 0,2% de la o lună

