Ford va concedia aproape 20% din forţa sa de muncă din Europa
Ford Motor a anunţat joi că va concedia 12.000 de angajaţi în Europa până la finele lui 2020, aproape 20% din forţa sa de muncă la nivel regional, o restructurare semnificativă care reflectă dificultăţile cu care se confruntă producătorii auto pe continent, transmit Reuters şi Bloomberg. Provocarea de a investi în automobile electrice şi hibr
Piaţa unică digitală: Europenii cunosc normele care interzic restricţiile asupra cumpărăturilor online şi vânzărilor transfrontaliere
Comisia Europeană (CE) a publicat joi rezultatele unui sondaj Eurobarometru care arată că, la doar câteva luni de când se aplică regulamentul privind geoblocarea, 50% dintre cetăţenii UE cunosc, în general, acţiunile UE de combatere a discriminării nejustificate de care sunt răspunzători unii comercianţi. Cu toate acestea, trebuie să se depun
Comisia Europeană: Trei universităţi din România vor face parte din alianţele ''universităţilor europene''
Comisia Europeană (CE) a anunţat instituţiile de învăţământ superior din întreaga Europă care vor face parte din primele alianţe ale "universităţilor europene", printre acestea fiind şi trei universităţi din România. Instituţiile selectate vor spori calitatea şi atractivitatea învăţămâ
Emmanuel Macron susţine că nu este necesară reducerea participaţiei deţinute de stat la Renault
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că nu este necesar ca Guvernul să-şi reducă participaţia deţinută la Renault şi vrea o întărire a alianţei producătorului auto francez cu grupul nipon Nissan, transmite Reuters. Relaţiile între membrii alianţei s-au tensionat în urma scandalului legat de fostul
#romania2019.eu/ Managementul durabil al substanţelor chimice, pe agenda Reuniunii de miercuri a Consiliului de Mediu
Agenda Consiliului miniştrilor Mediului din UE, care s-a desfăşurat miercuri, la Luxemburg, a inclus şi o discuţie cu privire la managementul substanţelor chimice, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului remis AGERPRES. Consiliului miniştrilor Mediului din UE a fost ultimul organizat sub egida Preşedinţiei României. Evenimentul, co-prezidat de v
#romania2019.eu/ Ioan Deneş: Preşedinţia României la Consiliului UE şi-a îndeplinit cu succes obiectivele legate de priorităţile în domeniul apelor
Consiliul de Mediu, prezidat miercuri de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, împreună cu vicepremierul Graţiela Gavrilescu, ministrul Mediului, s-a finalizat cu un succes notabil prin agrearea abordării generale pentru dosarul Reutilizarea apei, obiectiv aflat printre priorităţile din acest domeniu ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene, i
Vodafone va primi aprobarea UE pentru tranzacţia cu Liberty Global (surse)
Operatorul britanic de telefonie mobilă Vodafone Group Plc urmează să primească aprobarea Comisiei Europene pentru tranzacţia de 22 de miliarde de dolari vizând preluarea activelor Liberty Global Plc din Germania şi Europa Centrală, inclusiv România, au declarat miercuri pentru Reuters mai multe surse din apropierea acestui dosar.
Industria europeană a oţelului susţine că se confruntă cu o criză şi vrea măsuri suplimentare de protecţie
Mai mulţi directori ai unor companii siderurgice au cerut miercuri Comisiei Europene să întărească măsurile de protecţie pentru a proteja sectorul de importurile provocate de tarifele introduse de SUA, avertizând că industria europeană a oţelului este ameninţată, transmite Reuters. Ca efect al tarifelor vamale impuse de SUA, oţelul este deviat spre
Curtea Europeană de Justiţie cere statelor membre să adopte o linie mai dură cu privire la calitatea aerului
Curtea Europeană de Justiţie a decis miercuri că oraşele trebuie să ia măsuri dacă nivelul de poluare a aerului depăşeşte limita admisă într-un singur punct de măsurare, mai degrabă decât pe baza unei medii stabilite la nivelul unei regiuni, transmite Reuters. Un raport publicat anul trecut de Curtea de Conturi Europeană arată că poluarea aerului e
Din cauza caniculei, Germania limitează viteza maximă pe autostrăzi la 100 de km/h
Canicula a determinat autorităţile germane să impună miercuri restricţii de viteză chiar şi pe acele secţiuni de autostradă pe care în mod normal nu există limite de viteză, semn că temperaturile extreme afectează cea mai mare economie a Europei, transmite Bloomberg. Germania are 13.000 km de autostrăzi şi este singura ţară din Europa ce nu are o
Comisia Europeană investighează dacă Broadcom a încălcat reglementările privind concurenţa
Este posibil ca producătorul de chipuri Broadcom să fi încălcat reglementările UE privind concurenţa, a anunţat miercuri Comisia Europeană, care a demarat o investigaţie şi şi-a exprimat intenţia de a impune restricţii asupra firmei cu sediul în Singapore, transmite DPA. Broadcom este cel mai mare dezvoltator şi furnizor de circuite integra
CJUE acceptă excepţii pentru despăgubirile acordate pasagerilor
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că o companie aeriană poate invoca "circumstanţe excepţionale" ca motiv de a refuza despăgubirea pasagerilor, dacă o scurgere de carburant pe pista aeroportului provoacă o întârziere mare, transmite DPA. Sentinţa se referă la o reclamaţie făcută de un pasager al Ryanair după o &icir
Emmanuel Macron cere întărirea alianţei Renault-Nissan
Preşedintele francez Emmanuel Macron a cerut miercuri noi sinergii şi alianţe pentru a întări parteneriatul Renault-Nissan pe piaţa auto globală, transmit DPA şi Reuters. "Alianţa Renault-Nissan este o bijuterie în industria auto. Am creat un gigant pe care nu trebuie doar să-şi prezervăm, ci şi să dezvoltăm sinergii şi alianţ
BCE aprobă cu rezerve proiectul privind rezervele de aur deţinute de Banca Centrală a Italiei
Banca Centrală Europeană a dat un acord prudent proiectului de lege depus de formaţiunea politică Liga, aflată la guvernare în Italia, în care se precizează că rezervele de aur deţinute de Banca Centrală a Italiei aparţin statului şi nu băncii, transmite Reuters. Proiectul, depus în februarie de economistul şef al Ligii, Clau
China suspendă unele importuri de carne de porc din Canada
China a suspendat unele importuri de carne de porc din Canada, pe fondul crizei diplomatice dintre cele două ţări, transmite BBC. Autorităţile de la Beijing susţin că au găsit un aditiv interzis în nutreţul cu care ar fi fost hrăniţi porcii sacrificaţi pentru a fi exportaţi din Canada în China. O investigaţie a arăta


