UE cere Franţei să recupereze ajutorul ilegal de 8,5 milioane euro acordat Ryanair
Comisia Europeană a cerut vineri Franţei să recupereze ajutorul ilegal în valoare de 8,5 milioane euro acordat Ryanair la aeroportul din Montpellier, deoarece i-a oferit operatorului aerian irlandez un avantaj nedrept, transmite Reuters. Ryanair a utilizat aeroportul din sudul Franţei până în aprilie 2019.
Japonia înlătură Coreea de Sud de pe "lista albă" a partenerilor de încredere
Guvernul lui Shinzo Abe a aprobat vineri înlăturarea Coreei de Sud de pe "lista albă" a partenerilor comerciali de încredere, în contextul înrăutăţirii relaţiilor dintre cele două state din cauza impunerii de compensaţii de către justiţia sud-coreeană pentru munca forţată din timpul războiului, relatează dpa şi AFP. Guvernul l
MacKenzie Bezos este oficial al doilea mare acţionar individual al Amazon şi ocupă locul 23 în clasamentul miliardarilor
MacKenzie Bezos, fosta soţie a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, este oficial al doilea mare acţionar individual al Amazon, transmite Bloomberg. Conform unui document al organismelor de reglementare care prezintă vânzarea acţiunilor de către Jeff Bezos, în prezent aproximativ 19,7 milioane de acţiuni sunt acum înregistrate pe numele MacKenzie,
Operatorul proiectului Nord Stream 2: Toate părţile implicate îşi menţin angajamentul pentru a finaliza gazoductul
Operatorul proiectului Nord Stream 2 a anunţat joi că evaluează proiectul de lege adoptat de o comisie a Senatului SUA care propune sancţionarea companiilor şi persoanelor individuale implicate în construirea Nord Stream 2, dar a dat asigurări că toate părţile îşi menţin angajamentul pentru a finaliza gazoductul, transmite Reuters. Grupul rus Gazpr
Banca Angliei menţine dobânzile, dar înrăutăţeşte prognoza de creştere, pe fondul sporirii incertitudinilor provocate de Brexit
Banca Angliei (BoE) a menţinut joi dobânda de politică monetară la 0,75%, pe fondul sporirii incertitudinilor privind Brexitul în rândul mediului de afaceri, dar nu a indicat dacă ia în considerare reducerea costului creditului, ca alte bănci centrale, transmit BBC şi Reuters. Decizia era aşteptată de pieţele financiare, după ce î
Ford avertizează că a crescut riscul unui Brexit fără acord
Ford a avertizat joi că şansele unui Brexit fără acord au crescut în ultimele luni, în condiţiile în care noul premier britanic Boris Johnson a intensificat pregătirile pentru o posibilă ieşire dezordonată în 31 octombrie, transmite Reuters. Producătorul auto american are două fabrici în Marea Britanie unde se produc motoare, care
FAO: Creşterea preţurilor mondiale la alimente s-a atenuat în iulie, pentru a doua lună consecutiv
Avansul indicelui global al preţurilor produselor alimentare s-a atenuat în iulie, pentru a doua lună consecutiv, pe fondul declinului preţurilor produselor lactate, zahărului şi ale unor cereale, a anunţat joi Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), transmite Reuters. FAO publică lunar propriul său Food Price Index, care mă
SUA: Fed reduce rata dobânzii dar semnalează că nu va fi nevoie de mai mult pentru a sprijini economia
Rezerva Federală a SUA a redus miercuri rata dobânzii de referinţă cu un sfert de punct procentual, în linie cu estimările analiştilor, dar preşedintele Fed, Jerome Powell, a indicat că decizia ar putea să nu reprezinte startul unei campanii îndelungate pentru a contracara ameninţările la adresa economiei americane, cauzate de tensiunile comerciale, inflaţi
SUA: Rezerva Federală ar putea reduce rata dobânzii, pentru prima dată în ultimul deceniu
Analiştii se aşteaptă ca la reuniunea de politică monetară de miercuri Rezerva Federală a SUA (Fed) să reducă rata dobânzii de referinţă cu un sfert de punct procentual, pentru a contracara ameninţările la adresa economiei americane, cauzate de incertitudinile provocate de conflictele comerciale declanşate de preşedintele Donald Trump, inf
Franţa: Anul acesta va fi a doua mare recoltă de grâu moale din istorie (Agritel)
Fermierii din Franţa - cel mai mare producător de cereale din UE - vor recolta anul acesta a doua lor mare recoltă de grâu moale din istorie, de 39,17 milioane de tone, în condiţiile în care temperaturile record nu au afectat randamentele, care vor fi cu până la 14,9% mai ridicate decât cele de anul trecut, se arată
Eurostat: Rata şomajului în UE a scăzut la 6,3% în iunie, cel mai redus nivel din ultimii 19 ani
Rata şomajului în Uniunea Europeană s-a situat la 6,3% în iunie, stabilă comparativ cu luna precedentă şi în scădere faţă de 6,8% în perioada similară din 2018, arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Acesta este cel mai redus nivel al ratei şomajului înregistrate
Eurostat: Inflaţia în zona euro a scăzut la 1,1%, în iulie
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a încetinit la 1,1% în iulie, de la 1,3% în luna precedentă, arată o estimare preliminară publicată miercuri de Oficiul european de Statistică (Eurostat). Cifra comunicată de Eurostat este în linie cu estimările analiştilor şi mult sub obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respect
Creşterea economiei UE şi a zonei euro a încetinit în trimestrul doi din 2019
Produsul Intern Brut al Uniunii Europene şi al zonei euro a crescut cu 0,2% în trimestrul doi din 2019, după un avans de 0,5% în UE şi de 0,4% în zona euro, în primele trei luni, arată datele preliminare publicate miercuri de Oficiul european de Statistică (Eurostat). Cifra anunţată de Eurostat este în linie cu estimărilor analişt
Germania: Fostul şef al Audi, Rupert Stadler, acuzat de fraudă în scandalul emisiilor
Procurorii germani l-au acuzat pe fostul şef al Audi, Rupert Stadler, de fraudă în legătură cu vânzarea maşinilor echipate cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel - adăugând un nou capitol la scandalul emisiilor (Dieselgate) - în care este implicată firma mamă Volkswagen AG, transmit DPA, Reuters şi AP.
Grecia: Noul guvern adoptă reduceri fiscale pentru ca populaţia să poată face faţă datoriilor
Parlamentul elen a aprobat marţi măsuri legislative şi reduceri fiscale în sprijinul populaţiei care întâmpină dificultăţi în a-şi achite datoriile, propuneri susţinute de noul prim-ministru de centru-dreapta Kyriakos Mitsotakis, transmite AFP. Conform noilor măsuri, persoanele care au datorii la stat şi la fondurile de pensii pot plăti






