BERD vinde participaţia la bursa din Istanbul după ce un bancher condamnat la închisoare a fost numit CEO
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) îşi va vinde pachetul de 10% pe care îl deţine la Bursa de Valori de la Istanbul, după ce în postul de director general al bursei a fost numit Hakan Atilla, un fost bancher de la banca de stat din Turcia, Halkbank, condamnat la închisoare în SUA pentru încălcarea sancţiunilor impuse
Cel mai mare producător mondial de bancnote nu poate pune capăt pierderilor
Acţiunile companiei De La Rue, cel mai mare producător de bancnote din lume, au atins miercuri cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, după ce compania britanică şi-a revizuit estimările de profit pentru a doua oară în decursul ultimelor cinci luni, transmite Bloomberg. De La Rue, companie care tipăreşte aproximativ şapte miliarde de bancnote şi
Comisia Europeană, cartonaş galben pentru Ecuador, din cauza pescuitului ilegal
Comisia Europeană îşi continua lupta împotriva pescuitului ilegal la nivel mondial prin notificarea Republicii Ecuador cu privire la necesitatea de a-şi întări măsurile ("cartonaş galben") de combatere a pescuitului ilegal, nedeclarat şi nereglementat (INN), se arată într-un comunicat al executivului comunitar. În aceast
Airbus reduce obiectivele privind livrările de avioane din cauza dificultăţilor de la fabrica din Germania
Airbus şi-a înrăutăţit ţintele de livrări pentru avioane comerciale în 2019 deoarece grupul aeronautic european se confruntă cu întârzieri de producţie la uzina sa din Hamburg, transmit MarketWatch şi Reuters. Airbus se aşteaptă să livreze în acest an "aproximativ 860 de aeronave", faţă de obiectivul precedent de 880-890
Huawei ajunge la o cotă de piaţă record în China, în trimestrul trei din 2019
Huawei Technologies şi-a majorat cota de piaţă în China pe segmentul telefoanelor mobile inteligente, ajungând la nivelul record de 42%, în urma majorării livrărilor cu două treimi în trimestrul trei din 2019, după ce consumatorii interni au decis să sprijine compania afectată pe plan global de sancţiunile SUA, transmite Reuters. Huawei
Eurostat: Bruxelles-ul este cea mai tânără capitală din UE
În Uniunea Europeană, rata de dependenţă de vârsta tânără se situa la 35% în 2017 (în medie, există o persoană tânără, de 19 ani sau mai puţin, la trei persoane de vârstă activă), iar aproximativ două treimi din cele 19 oraşe cu cea mai scăzută rată (sub 25%) erau în România şi Germania, arată datele publicate miercuri de
Fiat Chrysler confirmă negocierile de fuziune cu grupul PSA Peugeot Citroen
Producătorul auto italo-american Fiat Chrysler Automobiles NV (FCA) a confirmat informaţiile din presă privind negocierile de fuziune cu PSA Peugeot Citroen, analiştii considerând că discuţiile reprezintă o încercare a grupului francez de a exploata eşuarea fuziunii dintre FCA şi rivala franceză Renault, transmit Financial Times, MarketWatch şi Reuters.
Huawei estimează că 480 de milioane de gospodării vor avea acces la 5G în 2025
Grupul chinez Huawei Technologies, cel mai mare producător mondial de echipamente de telecomunicaţii, se aşteaptă ca aproximativ 480 de milioane de gospodării din întreaga lume să aibă acces la servicii broadband 5G în anul 2025, a declarat marţi directorul Huawei responsabil pentru operaţiunile din Brazilia, transmite Reuters. Cu ocazia unei confe
Serbia va majora salariile bugetarilor şi pensiile în acest an şi anul viitor
Guvernul Serbiei este gata să majoreze salariile în sectorul public şi pensiile în 2019, ca urmare a unor venituri fiscale favorabile şi în linie cu acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat marţi ministrul de Finanţe, Sinisa Mali, citat de Reuters. Într-un interviu acordat postului privat de televiziune O2 TV, Mali a sp
IndiGo a făcut o comandă istorică pentru 300 de avioane Airbus
Compania aeriană indiană low-cost IndiGo a făcut miercuri o comandă în valoare de cel puţin 33 de miliarde dolari pentru 300 de avioane din familia Airbus A320, aceasta fiind una dintre cele mai importante comenzi primite vreodată de producătorul aeronautic european Airbus din partea unei singure companii aeriene, informează Reuters. Este vorba de o coma
AIEA: Consiliul Guvernatorilor se reuneşte miercuri pentru numirea lui Rafael Grossi în funcţia de director general
Consiliul Guvernatorilor al AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică) va avea miercuri o reuniune deschisă tuturor statelor membre ale organizaţiei în vederea numirii în funcţia de director general a argentinianului Rafael Mariano Grossi, care a obţinut marţi majoritatea necesară pentru acest post, indică un comunicat al AIEA. Într
Polonia vrea să impoziteze retailerii pentru dezavantajele pe care le generează oraşelor
Polonia intenţionează să introducă un nou impozit asupra marilor magazine de retail, care nu taxează cifra de afaceri ci mai degrabă dezavantajele pe care aceste magazine le generează oraşelor, a anunţat marţi la radio ministrul Tehnologiei şi Antreprenoriatului, Jadwiga Emilewicz, transmite DPA. Impozitul va ţine cont de sporirea traficului generată de marile
China va elimina toate restricţiile asupra investiţiilor străine
China va elimina toate restricţiile asupra investiţiilor străine care nu sunt incluse în aşa numita "Listă negativă", a anunţat marţi Wang Shouwen, adjunct al ministrului Comerţului, transmite Reuters. Conform oficialului chinez, investitorii străini nu vor fi forţaţi "nici explicit şi nici implicit" să transfere tehn
Ford anunţă noi concedieri în Canada, din cauza încetinirii vânzărilor
Ford Motor va concedia anul viitor aproximativ 450 de angajaţi de la fabrica sa din Oakville (Ontario, Canada), după ce compania auto va opri producţia modelelor Ford Flex şi Lincoln MKT, a anunţat luni cel mai mare sindicat din sectorul privat canadian, Unifor, transmit Bloomberg şi Reuters. Decizia Ford vine în urma extinderii producţi
Proprietarul Google vrea să preia Fitbit
Alphabet Inc, firma mamă care deţine motorul de căutare online Google, a înaintat o ofertă de preluare a producătorului de dispozitive portabile Fitbit Inc, în încercarea de a controla o parte din piaţa de dispozitive pentru fitness şi smartwatch, au declarat luni pentru Reuters surse din apropierea acestui dosar. Deşi Google a început





