Renault îşi vinde participaţia la societatea mixtă cu Dongfeng şi adoptă o nouă strategie în China
Constructorii de automobile Renault (Franţa) şi Dongfeng (China) au anunţat marţi că au decis să pună capăt societăţii lor mixte chineze Dongfeng Renault Automotive Company (DRAC), informează Reuters. Grupul Renault, proprietarul Dacia, a precizat că pachetul său de 50% din acţiunile DRAC va fi vândut compan
FMI acordă fonduri celor mai sărace 25 de ţări pentru acoperirea datoriilor
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a anunţat luni plata unui ajutor de urgenţă unui număr de 25 de ţări dintre cele mai sărace din lume pentru a le permite o relaxare a datoriei şi a face mai bine faţă impactului pandemiei de COVID-19, notează AFP. Măsura anunţată permite acoperirea pe şase luni a plăţii datoriei către FMI şi "alocarea un
Ford susţine că are suficiente lichidităţi până la finele lunii septembrie
Constructorul auto Ford, ale cărui uzine nord americane şi europene sunt oprite pentru a limita propagarea Covid-19, a estimat luni că are suficiente lichidităţi pentru a putea funcţiona cel puţin până la sfârşitul lunii septembrie, transmite AFP. La data de 9 aprilie, Ford avea lichidităţi în valoare de aproximativ 30 de miliarde de
Coronavirusul împinge industria hotelieră din Grecia în pragul falimentului
Sectorul turismului, un sector cheie pentru economia Greciei, riscă să se confrunte cu pierderi catastrofale din cauza pandemiei de Covid-19, a avertizat luni Federaţia hotelierilor greci, transmite DPA. Potrivit rezultatelor unui sondaj derulat la începutul acestei luni, 65% dintre hotelierii greci cred că falimentul afacerilor lor este fie "probab
Norvegia va anunţa în curând dacă se alătură pactului de reducere a producţiei petroliere
Norvegia, cel mai mare producător de petrol din Europa Occidentală, va anunţa în curând dacă îşi reduce producţia de ţiţei, a declarat luni ministrul Energiei, Tina Bru, o eventuală decizie pozitivă putând creşte impactul măsurilor globale destinate susţinerii preţului petrolului, transmite Reuters. După mai multe zile
SUA aproape de o criză a cărnii de porc după ce Smithfield Foods a închis un mare combinat,din cauza coronavirusului(Bloomberg)
Grupul american Smithfield Foods Inc., cel mai mare producător mondial de carne de porc, a decis să închidă pe o perioadă nedeterminată un mare combinat de procesare a cărnii din SUA, din cauza cazurilor de coronavirus în rândul angajaţilor, şi totodată a avertizat că această închidere duce America "periculos de aproape" de o posibil
Preţul petrolului a crescut cu 4%, după ce OPEC+ a convenit o reducere record a producţiei
Cotaţia barilului de petrol a crescut luni dimineaţa cu peste un dolar, după ce marii producători au ajuns la un acord cu privire la cea mai mare reducere a producţiei convenită vreodată, însă câştigurile de pe urma acestei decizii au fost limitate de îngrijorările că nici măcar această scădere record nu va fi suficientă pentru a rezolva problema su
Coronavirus: OPEC şi partenerii săi au convenit asupra unei scăderi a producţiei pe petrol
Principalele state producătoare de petrol au convenit duminică asupra unei scăderi a producţiei în încercarea de a susţine preţurile, pe fondul pandemiei cu noul coronavirus şi al unui "război al preţurilor" între Rusia şi Arabia Saudită, transmit agenţiile internaţionale de presă. "Am ajuns la un acord istoric
BCE se aşteaptă la o recesiune mai gravă în zona euro decât în restul lumii
Europa ar putea traversa o recesiune mai gravă decât restul lumii, însă creşterea ar urma să repornească în a doua jumătate a anului, susţine vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, transmite Bloomberg. Chiar dacă o relansare cu adevărat ar putea să aibă loc abia în 2021, primele semne de creştere ar urma să fie vizi
Coronavirus: Marea Britanie donează 200 de milioane de lire sterline ţărilor în curs de dezvoltare
Guvernul britanic a anunţat duminică că va acorda ţărilor în curs de dezvoltare 200 de milioane de lire sterline (227.6 milioane de euro) pentru combaterea pandemiei noului coronavirus cu scopul de a "preveni ca un al doilea val mortal să lovească Marea Britanie", informează AFP şi Reuters. Acest ajutor va fi donat diferitelor
Coronavirus: Vast program de sprijinire economică destinat combaterii efectelor pandemiei, votat în Canada
Camera Comunelor din Canada a adoptat sâmbătă un program de subvenţionare a salariilor, considerată cea mai importantă măsură economică de după cel de-al doilea război mondial, pentru a ajuta companiile şi angajaţii acestora să traverseze criza provocată de noul coronavirus, informează duminică AFP. Parlamentul, a cărui activitate este suspendată, a orga
Comisia Europeană impune taxe antidumping la produse din oţel importate din China, Indonezia şi Taiwan
Comisia Europeană a impus taxe antidumping provizorii la anumite produse din oţel inoxidabil provenite din China, Indonezia şi Taiwan, după aproape opt luni de la lansarea unei investigaţii privind preţurile scăzute de import, transmite Reuters. Taxe de 17% au fost aplicate importurilor de rulouri de oţel şi table de oţel inoxidabil laminate l
SUA aprobă împrumuturi de 168 miliarde dolari către micile afaceri afectate de criză
Statele Unite au aprobat 661.000 de împrumuturi către micile afaceri, în valoare totală de 168 miliarde dolari, în conformitate cu programul adoptat luna trecută pentru stimularea economie, afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), a anunţat vineri consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, transmite Reuters. &qu
Miniştrii energiei din ţările membre G20 nu au ajuns la un acord privind reducerea producţiei de petrol
Miniştrii energiei din ţările G20 nu au reuşit să ajungă la un acord în privinţa scăderii producţiei de petrol, în comunicatul dat publicităţii sâmbătă, după lungi negocieri, nefiind menţionată nicio reducere, transmite AFP. Arabia Saudită a găzduit vineri o videoconferinţă a miniştrilor energiei din G20, grupul principalelor economii ale lum
Bulgaria: Băncile amână cu şase luni plata ratelor la creditele ipotecare, de consum şi ale companiilor
Băncile comerciale bulgare vor permite ca persoanele fizice şi juridice, care s-au împrumutat şi sunt afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19), să amâne cu şase luni plata ratelor la creditele ipotecare, de consum şi ale companiilor, transmite Reuters. Moratoriul privind plăţile creditelor bancare va fi &ic









