În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României.

În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta. În baza acesteia, guvernele Franței, Marii Britanii, Rusiei și Italiei garantau integritatea teritorială a României și dreptul statului român asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria: Transilvania cu Crișana, de la vărsarea Someșului în Tisa până la vărsarea Mureșului în Tisa, Bucovina și Banatul; în schimb, România se obliga să declare război doar Austro-Ungariei cel târziu până la 15/28 august 1916. Cele două părți semnatare se angajau să nu încheie pace separată, iar guvernele statelor membre Antantei recunoșteau României un tratament egal la viitoarea conferință de pace, potrivit volumului 'Istoria României' (Editura Corint, 2005).

Intrarea României în război a fost decisă la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, care a avut loc la Palatul Cotroceni, în prezența regelui Ferdinand I și a principelui Carol, moștenitorul Tronului. Consiliul de Coroană a aprobat, cu o largă majoritate de voturi, tratativele angajate de Ion I.C. Brătianu pentru intrarea României în război de partea Antantei. În aceeași zi, România a declarat război Austro-Ungariei. Declarația de război, remisă împăratului Austro-Ungariei de Edgar Mavrocordat, ministrul României la Viena, era motivată prin lipsa de înțelegere a cercurilor guvernante austro-ungare față de aspirațiile și interesele legitime ale românilor din Transilvania, notează volumul amintit.

Deși declarația de război a României a fost înaintată doar Austro-Ungariei, care stăpânea Transilvania, la 15/28 august, ceilalți membri ai Puterilor Centrale, aliați ai Vienei (Germania și Turcia) au declarat, la rândul lor, război României. La 1 septembrie 1916 li s-a alăturat și Bulgaria, care nu uitase că în 1913, prin Pacea de la București, România preluase sudul Dobrogei - Cadrilaterul. Aceasta a complicat mult situația militară pentru România, care avea de apărat un front ce mergea de la Munții Maramureșului, pe crestele Carpaților, apoi pe Dunăre, până la Marea Neagră, indică lucrarea 'Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)' (Editura Corint, 2014).

În noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916, armata română a trecut Carpații în Transilvania, prin 17 puncte de trecere, începând astfel operațiile militare împotriva Austro-Ungariei. Pe frontul de nord transilvănean, comandamentul român a angajat 80% din efectivul total al trupelor române, care au reușit să pună stăpânire pe trecătorile Carpaților. Lupte cu o intensitate sporită au fost angajate la Timișu de Jos, în partea de sud a Sibiului și în apropiere de Orșova. La 24 august/6 septembrie, Marele Cartier General român a oprit ofensiva, pentru că situația pe frontul de sud devenise critică, potrivit volumului 'Istoria Militară a Românilor' (Editura Militară, 1992).

Turtucaia se află pe malul drept al Dunării, în fața Olteniței, și Marele Cartier General român imaginase acolo o poziție excelentă de atac contra armatelor bulgare. Totodată, între Oltenița și Turtucaia trebuia întins un pod de pontoane peste Dunăre. De la Turtucaia se putea ajunge la Silistra, unde staționa o garnizoană română care avea ordin să se retragă în cazul unui atac inamic. Localitatea era fortificată militar, pe linii de apărare, cu scopul de a întârzia un posibil atac al inamicului în zonă.

La 1/2 septembrie 1916, trupe bulgare (armata a 3-a) și germane (Detașamentul von Hamerstein) au declanșat atacul la Turtucaia. În fața lor se afla Divizia a 17-a română și Divizia de pe Dunăre a flotei române, care sufereau însă mari lipsuri în ceea ce privea înzestrarea cu piese de artilerie. Trupele de infanterie bulgaro-germane au fost oprite de riposta română și de rețelele de sârmă ghimpată. La 3 septembrie 1916, comandantul sectorului atacat, colonelul Nicolicescu, a considerat că liniile românești fuseseră străpunse și a ordonat evacuarea poziției, ceea ce a dus la demoralizarea trupelor române și pierderea avantajului terenului, precum și la punerea în pericol a unităților române aflate în vecinătate. Un atac dur de artilerie asupra trupelor române a avut loc la 5 septembrie 1916, care le-a produs pierderi și le-a dezorganizat, conform lucrării 'Mica enciclopedie a Marelui Război (1914-1918)' (Editura Corint, 2014).

Trupele bulgare și germane, comandate de feldmareșalul August von Mackensen, au cucerit, până la începutul lunii octombrie, Turtucaia - cu grave pierderi: 160 de ofițeri și 6.000 de soldați români morți și răniți, iar 480 de ofițeri și 28.000 de soldați au fost luați prizonieri -, Silistra, Constanța și Cernavodă, în pofida contraofensivei de la Flămânda, coordonată de generalul Alexandru Averescu.

În noiembrie, grupul de armate austro-maghiaro-germane, comandate de generalul Erich von Falkenhayn, a străpuns apărarea română de la Jiu și a cucerit Craiova. Trupele germano-bulgare au forțat Dunărea la Zimnicea, vizând cucerirea Capitalei. Comandamentul român a încercat să oprească înaintarea, prin bătălia de la Neajlov și Argeș, cu scopul de a apăra Bucureștiul (18-20 noiembrie/1-3 decembrie).

Însă, la 23 noiembrie/6 decembrie 1916, trupele inamice au ocupat Capitala și aproximativ 2/3 din teritoriul României, linia frontului stabilindu-se la începutul anului 1917, pe linia Siretului, de-a lungul Dunării și a brațului Sf. Gheorghe. ('Istoria României în date', 2003, 'Istoria Militară a Românilor', 1992). AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, editor: Andreea-Gabriela Onogea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.biblacad.ro