La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, spectrul european fusese împărțit în două blocuri politico-militare care exercitau o influență majoră asupra continentului în plan politic și economic: Puterile Centrale (Germania și Austro-Ungaria, la care ulterior vor adera Turcia și Bulgaria) și Antanta (Imperiul Britanic, Franța și Rusia, la care vor consimți să se alăture Italia, România, SUA, Grecia).

Asasinarea, la 15/28 iunie 1914, la Sarajevo, a prințului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, și a soției sale, Sofia, de către Gavrilo Princip, a reprezentat pretextul declanșării Primului Război Mondial, la care au participat 33 de state, potrivit volumului ''Istoria României în date'' (Ediția 2003).

Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, la 15/28 iulie 1914, având asigurări din partea Germaniei că va fi sprijinită în cazul în care Rusia va interveni militar în favoarea Belgradului. La 19 iulie/1 august, Germania a declarat război Rusiei, care s-a aliat Serbiei.

Ulterior, la 21 iulie/3 august, Franța a declarat război Germaniei și, la 22 iulie/4 august, Marea Britanie anunța guvernul german că i-a declarat război.

La 17/20 iulie 1914, Antanta a informat guvernul de la București privind susținerea unirii Transilvaniei cu România, în schimbul participării statului român la operațiunile militare împotriva forțelor Puterilor Centrale.

Regele Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914) a primit, la 18/31 iulie 1914, un mesaj din partea împăratului Germaniei, Wilhelm al II-lea, prin care îi cerea, la rândul său, ca România să intre în Război de partea Puterilor Centrale. Schimbul de mesaje a continuat până la intrarea României în conflict.

Consiliul de Coroană din 21 iulie/3 august 1914, la care au participat regele Carol I, principele moștenitor Ferdinand, premierul Ion I.C. Brătianu și toți membrii guvernului, toți foștii prim-miniștri conservatori și liberali, a hotărât starea de neutralitate militară a României, menționează volumul ''O Istorie Sinceră a Poporului Român'' (Acad. Florin Constantiniu, Ediția a IV-a, 2008).

Regele Carol I s-a pronunțat pentru intrarea României în război, alături de Puterile Centrale, fiind sprijinit de conservatorul Petre Carp, de Constantin Stere și de cei apropiați lor, care atrăgeau atenția asupra pericolului pentru România reprezentat de expansiunea Rusiei care avea drept obiectiv obținerea strâmtorilor. În urma dezbaterilor aprinse, Consiliul de Coroană a respins intrarea României în război, ceea ce însemna renunțarea publică la prevederile tratatului din 1883, mai ales că, prin agresiunea desfășurată împotriva Serbiei, Puterile Centrale acționaseră împotriva prevederilor defensive ale tratatului, potrivit volumului ''Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)'' (Ediția a II-a, Volumul I, 2004).

Blocurile beligerante au continuat să facă presiuni diplomatice asupra României, vizând implicarea statului român în război. Pe de o parte, Antanta promitea sprijinul pentru unirea provinciilor românești aflate în stăpânirea Imperiului Austro-Ungar cu statul român, iar Puterile Centrale susținere privind recunoașterea granițelor Moldovei așa cum fuseseră înainte de anul 1821.

Premierul Ion I. C. Brătianu a pregătit intrarea României în război, fiind preocupat ca satisfacerea revendicărilor guvernului de la București să facă parte din angajamentul ferm al Aliaților, iar situația de pe front să permită armatei române să intervină eficient într-un asemenea război.

La 18 septembrie/1 octombrie 1914, ministrul de externe al Rusiei, S. D. Sazonov, și ministrul român la Petersburg, C. Diamandy, au semnat un acord secret, prin care, în schimbul neutralității României față de Rusia, aceasta își asuma obligația de a garanta și apăra integritatea teritorială a României și de recunoaștere a drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români, potrivit volumului ''O Istorie Sinceră a Poporului Român''.

La 27 septembrie/10 octombrie, regele Carol I a murit, la Castelul Peleș din Sinaia. A doua zi, a urcat pe tron regele Ferdinand I, nepotul de frate și succesorul regelui Carol I, care a depus jurământul în fața Corpurilor Legiuitoare, declarând că ''va domni ca bun român'', conform sursei menționate anterior.

Ofensiva armatei ruse în Galiția, 22 mai/4 iunie - 31 iulie/13 august, încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României.

În acest context, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Convenția militară dintre România și Antanta. În baza acesteia, guvernele Franței, Marii Britanii, Rusiei și Italiei garantau integritatea teritorială a României și dreptul statului român asupra teritoriilor românești din Austro-Ungaria: Transilvania cu Crișana, de la vărsarea Someșului în Tisa până la vărsarea Mureșului în Tisa, Bucovina și Banatul; în schimb, România se obliga să declare război doar Austro-Ungariei cel târziu până la 15/28 august 1916. Cele două părți semnatare se angajau să nu încheie pace separată, iar guvernele statelor membre Antantei recunoșteau României un tratament egal la viitoarea conferință de pace, potrivit volumului ''Istoria României'', ediția revizuită și adăugită, 2005.

Intrarea României în război a fost decisă la Consiliul de Coroană din 14/27 august 1916, care a avut loc la Palatul Cotroceni, cu participarea regelui Ferdinand I și a principelui Carol, moștenitorul Tronului. Consiliul de Coroană a aprobat, cu o largă majoritate de voturi, tratativele angajate de Ion I.C. Brătianu pentru intrarea României în război de partea Antantei.

În aceeași zi, România a declarat război Austro-Ungariei. Declarația de război, remisă împăratului Austro-Ungariei de către Edgar Mavrocordat, ministrul României la Viena, era motivată prin lipsa de înțelegere a cercurilor guvernante austro-ungare față de aspirațiile și interesele legitime ale românilor din Transilvania, potrivit volumului ''Istoria României'' (2005).

În noaptea de 14/27 spre 15/28 august 1916, armata română a trecut Carpații în Transilvania, prin 17 puncte de trecere, începând astfel operațiile militare împotriva Austro-Ungariei. Pe frontul de nord transilvănean, comandamentul român a angajat 80% din efectivul total al trupelor române, care au reușit să pună stăpânire pe trecătorile Carpaților. Lupte cu o intensitate sporită au fost angajate la Timișu de Jos, în partea de sud a Sibiului și în apropiere de Orșova, potrivit volumului ''Istoria Militară a Românilor''.

Prin semnarea Tratatului de alianță și a Convenția militare cu Antanta, din 4/17 august 1916, guvernul de la București își exprimase clar dezideratul politico-diplomatico-militar de angajare în Primul Război Mondial pentru realizarea Marii Uniri și căuta, totodată, să obțină susținerea din partea puterilor europene Franța și Marea Britanie pentru realizarea acestui deziderat istoric. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.roma.mae.ro