Mărțișorul este astăzi unul dintre cele mai populare obiceiuri românești. Sărbătoare tradițională, născută din credințele și obiceiurile agrare ale strămoșilor noștri, ea marchează renașterea naturii și intrarea în noul an agricol, fiind strâns legată de tradițiile Anului Nou, care în vechime începea la 1 Martie, potrivit Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO - https://www.cnr-unesco.ro).

Mărțișorul a fost înscris, în anul 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității, după o candidatură comună a României, Bulgariei, Macedoniei și Republicii Moldova.

Tradiția de început de primăvară, transmisă încă din Antichitate, de a confecționa și a purta un șnur împletit din două fire de lână, bumbac sau mătase, unul alb și unul roșu, este caracteristică practicilor culturale asociate zilei de 1 martie. (sursa: https://patrimoniu.ro)

Acest șnur, numit în România 'mărțișor', era făcut de femei și dăruit membrilor comunității, care-l purtau începând cu 1 martie, la gât, la încheietura mâinii, la gleznă, încins peste pântec sau, mai târziu, prins cu un ac în piept.

Perioada de purtare varia de la 2-3 zile la câteva săptămâni, în funcție de zonă. Apoi, mărțișorul este depus pe o creangă înflorită, sub o piatră, aruncat în fântână sau pe brazda verde.

Mărțișorul se putea prinde și în coarnele animalelor sau la intrările în gospodărie, casă sau grajd, crezându-se că are o funcție de protecție și asigurare a sănătății în anul vegetațional și agrar ce urma.

După unele tradiții, mărțișorul, începea să fie purtat, nu la 1 martie, ci la apariția pe cer a Lunii Noi în timpul lunii martie, notează geograful și etnologul Ion Ghinoiu. (sursa: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu, Ed. Elion, București, 2003)

Numele oficial al lunii martie a influențat, în ultimele decenii, generalizarea denumirii sărbătorii care cade la 1 martie, Mărțișor, în defavoarea altor denumiri mai vechi, cum ar fi Dochia, Dragobete. Mărțișor se numește însă și cadoul făcut de 1 martie.

Foto:(c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO

În ceea ce privește modul de confecționare, mărțișorul ține de tradiția Dochiei. Acesta este făcut din două fire colorate și răsucite, simbolizând iama și vara, de care se agăța o monedă de aur, argint sau din alt metal. După unele informații etnografice, în vechime șnurul se împletea din lână albă și neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, în condițiile contemporane, cu obiecte artizanale.

Șnurul reprezenta 'funia anului' care împletea zilele celor două anotimpuri de bază, iama și vara. Toate tradițiile despre Dochia întăresc ideea că românii au avut un an structurat pe eterna opoziție a contrariilor: lumină - întuneric, vară - iarnă, cald - frig, fertilitate - sterilitate, viață - moarte. În legendele Dochiei sunt amintite, aproape fără excepție, vara și iarna. De altfel, simbolul anotimpului cald erau fragii care se coc vara și nu primăvara.

După tradiție, mărțișorul se purta la mână și nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor și nevestelor. Acesta a fost un obiect ritual, care a devenit spre vremurile noastre obiect de podoabă purtat la gât sau în piept, fără să mai păstreze semnificația inițială. Unele informații etnografice susțin că momentul când mărțișorul se purta legat la mână sau agățat la gât era decis de apariția pe cer a Lunii Noi, în cursul lunii martie ('Datini și eresuri populare de la sfârșitul secolului al XIX-lea', Adrian Fochi, 1976 - autor menționat de sursa citată).

Alături de semnificația calendaristică amintită mai sus, mărțișorul era făcut cadou și pentru asigurarea sănătății, belșugului și păstrarea frumuseții de-a lungul anului. Durata purtării mărțișorului varia în funcție de zona etnografică: până la Măcinici (9 martie), Armindeni (1 mai), Florii sau până la înfloritul pomilor fructiferi, a viței de vie, a măceșilor, a trandafirilor. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)