logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Barometrul statistic al lunii septembrie 2026

Image

Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, iar câștigul salarial mediu net lunar a fost 5.266 lei. Investițiile nete realizate în economia națională au însumat 59.703,9 milioane lei în al doilea trimestru din 2026 (date provizorii), în creștere, în termeni reali, cu 17,8%, comparativ cu aceeași perioadă din 2025. Rata de ocupare în UE în al doilea trimestru din 2026 a fost de 76,4%, iar în România - 68,4%, potrivit Eurostat. Ascensiunea inteligenței artificiale generează noi provocări: deși 72% dintre angajații din UE se simt capabili să identifice e-mailurile suspecte, doar 48% afirmă că ar putea recunoaște un videoclip fals generat cu ajutorul inteligenței artificiale, arată un sondaj Eurobarometru. Institutul Copernicus anunță schimbări devastatoare în regiunea arctică și valuri de căldură marine record în Marea Mediterană și Marea Neagră.

Costul mediu lunar al forței de muncă (calculat ca raportare a cheltuielilor unității pentru forța de muncă salariată la numărul mediu al salariaților și numărul de luni ale anului) a fost 9.126 lei/salariat în anul 2025, mai mult cu 8,1% comparativ cu anul precedent, arată un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS) publicat la 25 septembrie 2026.

Câștigul salarial mediu brut lunar înregistrat la nivelul economiei naționale în anul 2025 a fost 8.716 lei, cu 8,1% (+655 lei) mai mare față de anul precedent, iar câștigul salarial mediu net lunar a fost 5.266 lei, în creștere cu 6,2% (+307 lei) comparativ cu anul precedent.

Numărul mediu al salariaților în anul 2025 a fost 5.526.400 persoane, în creștere cu 73.200 persoane față de anul precedent.

Pentru anul 2025, indicele câștigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câștigului salarial nominal net și indicele prețurilor de consum al populației) a fost 246,3% față de anul 1990, mai mic cu 2,6 puncte procentuale față de
anul precedent. Comparativ cu anul precedent indicele câștigului salarial real a fost 99,0%, potrivit https://insse.ro/.

Cele mai mari valori ale câștigurilor salariale medii nete lunare realizate în anul 2025, comparativ cu media pe economie, s-au înregistrat în următoarele activități economice: telecomunicații; activități de programare și de consultanță în tehnologia informației; alte servicii informaționale (+94,3%), activități de editare; difuzarea de programe de radio și televiziune; activități de producție și distribuție de conținuturi (+72,6%), intermedieri financiare și asigurări (+71,1%), producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (+61,0%), industria extractivă (+36,1%), respectiv în administrație publică (+35,0%).

Cele mai mici valori ale câștigurilor salariale medii nete lunare comparativ cu media pe economie s-au înregistrat în următoarele activități economice: hoteluri și restaurante (-37,3%), alte activități de servicii (-32,5%), agricultură, silvicultură și pescuit (-21,1%), activități de spectacole, culturale, sportive și recreative (-18,8%), activități de servicii administrative și activități de servicii suport (-17,2%), respectiv în tranzacții imobiliare (-15,5%).

***

În trimestrul II al anului 2026, investițiile nete realizate în economia națională au însumat 59.703,9 milioane lei (date provizorii), în creștere, în termeni reali, cu 17,8%, comparativ cu trimestrul II 2025, ca urmare a creșterii înregistrate la elementele de structură: lucrări de construcții noi cu 21,5% și la utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 18,1%.

În semestrul I 2026 investițiile nete realizate în economia națională au însumat 100.515,6 milioane lei, în creștere, în termeni reali, cu 11,9%, comparativ cu semestrul I 2025, arată un comunicat al INS publicat la 14 septembrie 2026.

Investițiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării, modernizării și reconstrucției celor existente, precum și valoarea serviciilor legate de transferul de proprietate asupra mijloacelor fixe existente și a terenurilor preluate cu plată de la alte unități sau de la populație (taxe notariale, comisioane, cheltuieli de transport, de manipulare etc), explică https://insse.ro/.

***

În al doilea trimestru al anului 2026, rata de ocupare a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 și 64 de ani în UE a fost de 76,4%, în creștere față de 76,3% în primul trimestru al anului 2026, arată datele publicate de Eurostat la 11 septembrie 2026. În România, indicatorul a fost de 68,4% în al doilea trimestru, în scădere de la 68,6% în primul trimestru.

Gradul de neutilizare a forței de muncă - care include toate persoanele cu o nevoie neîmplinită de ocupare, inclusiv șomerii - a reprezentat 11,0% din forța de muncă extinsă (persoane cu vârste între 20 și 64 de ani) în al doilea trimestru al anului 2026, rămânând stabil față de primul trimestru al anului 2026.

Între primul și al doilea trimestru al anului 2026, Portugalia și Malta (+0,6 puncte procentuale fiecare), Grecia (+0,5 p.p.), precum și Letonia și Slovenia (+0,4 p.p. fiecare) au înregistrat cele mai mari creșteri ale ratei de ocupare a forței de muncă în rândul celor 14 țări din UE în care ocuparea a crescut. Rata de ocupare a rămas stabilă în 4 țări din UE și a scăzut în 9 țări din UE, cele mai mari scăderi fiind înregistrate în Austria (-0,4 p.p.), Lituania și Suedia (-0,3 p.p. fiecare), respectiv România, Finlanda și Franța (-0,2 p.p. fiecare), conform https://ec.europa.eu/.

***

Un nou sondaj Eurobarometru arată că amenințările cibernetice reprezintă o realitate larg răspândită la locurile de muncă din Europa. Trei din patru angajați au declarat că s-au confruntat cu e-mailuri, mesaje sau linkuri suspecte în timpul serviciului. Phishingul rămâne cea mai frecventă amenințare (39%), fiind raportate adesea și tentative de furt al datelor cu caracter personal și al parolelor (18%), precum și atacuri de tip malware (17%) sau tentative de fraudă generate de inteligența artificială (15%).

Ascensiunea inteligenței artificiale generează noi provocări: deși 72% dintre angajați se simt capabili să identifice e-mailurile suspecte, doar 48% afirmă că ar putea recunoaște un videoclip fals generat cu ajutorul inteligenței artificiale.

Sondajul evidențiază o discrepanță clară între nivelul de conștientizare și practicile cotidiene. Deși majoritatea angajaților recunosc comportamentele online riscante, respectarea unor reguli elementare de igienă cibernetică nu a devenit încă o practică sistematică.

Țările care raportează cele mai ridicate niveluri de expunere sunt Spania, Luxemburg și Franța (81%).

Dintre angajați, 60% din UE și 57% din România afirmă că au urmat cursuri (obligatorii sau voluntare) în domeniul securității cibernetice în ultimul an, dar participarea scade drastic în organizațiile mai mici, arată rezultatele sondajului publicate la pe https://europa.eu/eurobarometer/.

***

Al zecelea raport al Institutului Copernicus privind starea oceanelor constată schimbări devastatoare în regiunea arctică și valuri de căldură marine record, potrivit https://romania.representation.ec.europa.eu/.

Oceanul se schimbă într-un ritm alarmant, cu consecințe directe asupra vieții marine, a coastelor și a comunităților din întreaga lume, atrage atenția serviciul de monitorizare a mediului marin al Copernicus, programul UE de observare a Pământului. Raportul, publicat la 30 septembrie, se întoarce la datele din 1960 și arată că, din cauza creșterii temperaturilor, nivelul mediu al mării a crescut cu aproximativ 4,2 mm pe an din 2012.

Raportul evidențiază schimbări devastatoare pentru regiunea arctică, regiune de importanță strategică tot mai mare pentru securitatea climatică, reziliența economică și stabilitatea geopolitică, care prezintă unele dintre cele mai accentuate schimbări. Întinderea gheții marine a scăzut între 1979 și 2025 cu aproximativ 490.000 kilometri pătrați pe deceniu, o suprafață echivalentă cu cea a Spaniei. Această pierdere duce la creșterea vântului și a valurilor, ceea ce a făcut ca aproximativ 60% din infrastructura de coastă arctică să devină vulnerabilă la eroziune și la creșterea nivelului mării.

Mările regionale din Europa se confruntă cu temperaturi intense: Marea Mediterană și Marea Neagră au înregistrat valuri de căldură marine record, cu temperaturi cu peste 4,6 grade peste normal în 2024. Astfel, comunitățile maritime au devenit mai vulnerabile.

Prin intermediul programului său Copernicus și al Raportului său privind starea oceanelor, UE furnizează date fiabile pentru a monitoriza sănătatea oceanelor și pentru a sprijini măsurile de protejare a biodiversității, de reducere a poluării și de consolidare a rezilienței la schimbările climatice. Raportul anual Copernicus, publicat la adresa https://marine.copernicus.eu/access-data/ocean-state-report, oferă date vitale cu privire la modul în care schimbările din ocean afectează ecosistemele, securitatea alimentară, economiile, comunitățile costiere și reglementarea globală a climei. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Doina Lecea, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 453

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 14-11-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Sculptorița Gabriela Manole-Adoc

Gabriela Manole-Adoc este una dintre sculptorițele reprezentative ale artei românești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, lucrările sale remarcându-se prin monumentalitate, dinamism, expresivitate și simbolistica libertății și a înălțării. Născută la 14 noiembrie 1926, în comuna Pleșani, județul Botoșani, Gabriela Manole-Adoc a a

Documentare 14-11-2026 09:00

DOCUMENTAR: Actorul Vasile Muraru împlinește 70 de ani (14 noiembrie)

Actorul Vasile Muraru, directorul Teatrului de Revistă 'Constantin Tănase' din București, este cunoscut îndeosebi ca membru al unuia dintre duo-urile umoristice cele mai apreciate de public alături de colegul și prietenul său, regretatul actor de comedie, Nae Lăzărescu. S-a născut la 14 noiembrie 1956, în localitatea Doina, județul Neamț, p

Documentare 14-11-2026 08:00

14 noiembrie - Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat (ONU)

Ziua mondială de luptă împotriva diabetului zaharat este marcată, anual, începând cu 1991, la data de 14 noiembrie, din inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și a Federației Internaționale de Diabet (FID). A devenit zi oficială a Națiunilor Unite în 2007, prin adoptarea Rezoluției 61/225 la 20 decembrie 2006. Tema propusă d

Documentare 14-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ap. Filip; Sf. Ier. Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului (Lăsatul secului pentru Postul Nașterii Domnului) Greco-catolice Sf. ap. Filip Romano-catolice Ss. Ștefan-Teodor, ep. m.; Serapion, călug. m. Sfântul Apostol Fil

Documentare 14-11-2026 05:33

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 noiembrie

Este a 318-a zi a anului 2026. Au mai rămas 47 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 10 m și apune la 16 h 50 m. Luna răsare la 11 h 54 m și apune la 20 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-11-2026 15:53

Retrospectiva evenimentelor interne 9-13 noiembrie 2026

Conferința de presă a președintelui Nicușor Dan în care a vorbit despre criză guvernamentală și a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, participarea președintelui Nicușor Dan la Comunitatea politică europeană (12 noiembrie) și la Consiliul European informal de la Dublin (13 noiembrie), vizita președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen în Rom&

Documentare 13-11-2026 12:17

Săptămâna europeană 9-13 noiembrie 2026

Reuniunea Comunității politice europene, în cadrul căreia 39 de state din Europa au adoptat o declarație comună privind unele discuții cu Rusia după încheierea războiului din Ucraina, Consiliul european informal de la Dublin despre inteligența artificială, acordul dintre Parlamentul European (PE) și Consiliu privind bugetul UE pentru 2027, prelungirea de către Co

Documentare 13-11-2026 10:00

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ziua Dobrogei, marcată, la Tulcea, prin evenimente culturale (13-14 noiembrie) Instituțiile muzeale și unele instituții de învățământ din municipiul Tulcea vor găzdui, în zilele de 13 și 14 noiembrie, mai multe evenimente prilejuite de Ziua Dobrogei (14 noiembrie), sărbătoarea națională care amintește momentul alipirii Dobrogei la

Documentare 13-11-2026 08:30

13 noiembrie - Ziua limbii maghiare

La 13 noiembrie este marcată Ziua limbii maghiare, instituită prin Legea 279/2015. Inițiativa privind propunerea legislativă pentru instituirea sărbătoririi acestei zile a aparținut Uniunii Democrate a Maghiarilor din România. La 16 iunie 2015, proiectul de lege a fost adoptat de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, iar la 13

Documentare 13-11-2026 08:00

Consiliul European informal, la Dublin: inteligența artificială și o propunere a Georgiei Meloni, pe agendă (13 noiembrie)

O reuniune informală a membrilor Consiliului European are loc pe 13 noiembrie, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina, informează site-u

Documentare 13-11-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 noiembrie

Ortodoxe Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului, și Sf. Antuza, mama sa Greco-catolice Sf. aep. Ioan Gură de Aur al Constantinopolului Romano-catolice Sf. Augustina (Livia), călug. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (344

Documentare 13-11-2026 05:32

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 noiembrie

Este a 317-a zi a anului 2026. Au mai rămas 48 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 09 m și apune la 16 h 51 m. Luna răsare la 11 h 15 m și apune la 19 h 33 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 12-11-2026 10:45

FRAGMENT DE ISTORIE: 125 de ani de la desemnarea primilor laureați ai Premiilor Nobel (12 noiembrie 1901)

La 12 noiembrie 1901, instituțiile responsabile de acordarea Premiilor Nobel au stabilit primii laureați ai distincțiilor instituite prin testamentul lui Alfred Nobel. Numele acestora au fost păstrate secrete până în ziua de 10 decembrie 1901, atunci când, la exact cinci ani de la moartea lui Alfred Nobel, au fost decernate primele premii cunoscute azi sub

Documentare 12-11-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Inaugurarea podului San Francisco - Oakland Bay (12 noiembrie 1936)

Podul San Francisco-Oakland Bay a fost inaugurat, cu mare fast, la 12 noiembrie 1936, după trei ani și cinci luni de construcție, devenind imediat principala cale de traversare a golfului pentru autovehicule, traficul fiind distribuit pe două niveluri: autoturismele circulau la nivelul superior, iar camioanele și trenurile interurbane la cel inferior, potrivit

Documentare 12-11-2026 10:15

FRAGMENT DE ISTORIE: 105 de ani de la deschiderea lucrărilor Conferinței dezarmării de la Washington (12 noiembrie 1921)

La 12 noiembrie 1921, a început la Washington DC prima conferință dedicată dezarmării navale după Primul Război Mondial. Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Franța și Japonia dețineau cele mai mari forțe navale în acea perioadă. Fiecare dintre aceste puteri dorea să obțină în cadrul conferinței un sistem de reglementare avantajos. Delegați