Dragobetele (Dragomir, Iovan) era sărbătorit, în funcție de zona etnografică, într-una din zilele de la sfârșitul lunii februarie sau începutul lunii martie. (sursa: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu)

După legendă, el este fiul Babei Dochia și reprezintă, în opoziție cu aceasta, principiul pozitiv. Dragobetele, purtătorul dragostei și al bunei dispoziții păstrează unele atribuții ale zeului dragostei, Cupidon. El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască cuiburile. De aceea, fetele și băieții așteptau cu nerăbdarea și sărbătoreau Dragobetele pentru a fi și ei îndrăgostiți tot anul.

Considerată, local, prima zi de primăvară, în ziua de Dragobete, fetele și băieții se adunau în grupuri și ieșeau hăulind și chiuind în câmp, de unde adunau viorele și tămâioare. La Sânziene culegeau alte două flori, roji (un fel de trandafir sălbatic) și oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor și tămâioarelor, le făceau buchete și le slobozeau pe apă. Tradiția susține că împreunarea florilor surori, vitregite de natură să nu se întâlnească niciodată, echivala cu o faptă bună, reprezentând jumătate de sărindar (revista 'Șezătoarea', XII, 1904).

Dragobete este un zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (24 și 28 februarie; 1 și 25 martie), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești.

În unele tradiții este numit Cap de Primăvară, Cap de Vară, fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică. Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania).

Se crede că la ziua lui păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se împerechează și încep să-și construiască cuiburile. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere și fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemănător păsărilor, fetele și băieții trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiți pe durata întregului an.

'În satele unde se păstrează obiceiul se poate auzi și astăzi zicala: Dragobetele sărută fetele! Considerând că sărutul în ziua de Dragobete este de bun augur, fetele se lăsau și chiar doreau să fie sărutate de băieți'. (sursa: 'Mitologie română' - dicționar, Ion Ghinoiu)

Din zăpada netopită până la Dragobete fetele și nevestele tinere își făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseții (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania). (surse: 'Sărbători și obiceiuri românești', Ion Ghinoiu, București, 2003; 'Mitologie română' - dicționar, Ion Ghinoiu, București, 2013) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)