Ortodoxe
Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne; Sf. Voievod Ștefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului; Sf Ier. Ioan Maximovici

Greco-catolice
Așezarea veșmântului Maicii Domnului în Vlaherne

Romano-catolice
Sf. Bernardin Realino, pr.


Așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în Vlaherne este pomenită în calendarul creștin ortodox în ziua de 2 iulie.

Sărbătoarea aduce aminte de un eveniment petrecut în timpul împăratului Leon cel Mare (457-474), când sfântul veșmânt al Maicii Domnului a fost pus în Biserica Vlaherne din Constantinopol.

Înainte de aceasta, doi senatori, Galvie și Candid, au plecat la Ierusalim să se închine la Sfântul Mormânt. După ce au ajuns la locurile de închinare, au mers prin Galileea, apoi s-au dus în Nazaret dorind să vadă și casa unde a copilărit și a trăit Mântuitorul Hristos.

Peste noapte au rămas în casa unei bătrâne, care deținea din familie, din generație în generație, veșmântul Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Hristos Dumnezeu.

Veșmântul a fost primit după mutarea la cer a Maicii Domnului, de către o strămoașă a acestei femei, fecioară, care l-a avut în grija sa și l-a încredințat la rândul său unei alte fecioare din neam.

La racla cu sfântul veșmânt al Maicii Domnului, veneau bolnavii și se tămăduiau, rugându-se Maicii Domnului cu toată puterea credinței lor.

Cei doi au înlocuit racla cu alta asemănătoare, și întorși la Constantinopol, au așezat veșmântul chiar în casa lor, unde aveau un paraclis.

Un timp au ținut ascuns faptul că au adus sfântul veșmânt, datorită însă mulțimii minunilor săvârșite acolo au fost nevoiți să mărturisească mai întâi patriarhului, apoi chiar împăratului despre cele întâmplate.

Veșmântul a fost luat într-un sicriu împodobit cu aur, cu argint și cu pietre scumpe și a fost dus în Biserica Vlaherne.

S-a hotărât în acea împrejurare ca pe viitor să se prăznuiască această așezare a veșmântului Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în ziua de 2 iulie.


* Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a fost canonizat de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române la 20 iunie 1992, pentru râvna sa întru apărarea credinței ortodoxe, pentru marile sale vitejii și pentru numeroasele sale ctitorii, mănăstiri și biserici, care împodobesc și astăzi Moldova.

Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al II-lea al Moldovei, a fost uns domn de către mitropolitul Teoctist al Moldovei la 14 aprilie 1457, în urma biruinței asupra lui Petru Aron, ucigașul tatălui său.

Au urmat pentru Sfântul Voievod Ștefan cel Mare 47 de ani de domnie (1457-1504).

În acest timp binecredinciosul voievod Ștefan cel Mare și Sfânt a ridicat numeroase mănăstiri și biserici de mir (44 de biserici și mănăstiri), înzestrând și renovând altele, susținând o ferventă activitate cărturărească în lăcașurile de cult ale țării. Principalele mănăstiri ridicate de înaintașii săi în scaun (Probota, Moldovița, Bistrița, Humor, Bohotin, Chiprieni ș.a.) și-au continuat existența, primind felurite danii din partea lui Sfântului Voievod Ștefan, la multe dintre ele a ridicat construcții noi ori le-a refăcut pe cele existente.

Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a plecat la ceruri la 2 iulie 1504, într-o zi de marți, 'în al patrulea ceas din zi', cum precizează acoperământul său de mormânt de la Mănăstirea Putna, după ce 'domnise în Țara Moldovei 47 de ani și 3 luni'.


* Sfântul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de către creștinii ortodocși de pretutindeni, ca fiind unul dintre cei mai mari sfinți al secolului XX.

Proslăvirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora a avut loc la 2 iulie, 1994, în SUA.

Sfântul Ioan Maximovici s-a născut în ilustra familie de nobili Maximovici, în data de 4 iunie 1896. La sfântul botez a primit numele de Mihail - în cinstea sfântului arhanghel al Domnului.

Moșia familiei Maximovici se afla în vecinătatea mănăstirii Sviatogorsk. Tânărul Mihail, 'monah din copilărie', își petrecea toată vara la mănăstire.

La vârsta de 11 ani a fost trimis la școala militară din Poltava. În acești ani l-a întâlnit pe episcopul Teofan al Poltavei, vestitul ascet, care a rămas pentru el un model de sfințenie până la sfârșitul vieții.

În 1914, Mihail a absolvit școala de cadeți și, urmând vocației sale intime, a hotărât să intre la Academia Duhovnicească de la Kiev. În 1921, în timpul războiului civil, emigrează la Belgrad împreună cu întreaga familie. În 1925 a absolvit Facultatea de Teologie. În 1926 a fost tuns în monahism și hirotonit ca ierodiacon în mănăstirea Milkovo, luând numele de Ioan. La sfârșitul aceluiași an, părintele Ioan a fost hirotonit ca ieromonah.

Între anii 1929-1934 a fost profesor și diriginte la seminarul teologic 'Sfântul Ioan Botezătorul' din Bitol. În anul 1934 s-a luat hotărârea de a-l înainta la rangul de episcop.

Hirotonirea sa ca episcop a avut loc la 28 mai, anul 1934.

A fost trimis în China, în eparhia Shanghai. În anul 1951, arhiepiscopul Ioan este trimis în Europa, mai întâi la Paris, apoi la Bruxelles.

În Europa Occidentală, Vlădica acordă un interes constant nu numai diasporei ruse, pentru care trudea neobosit, ca și la Shanghai, ci și populației locale. El primește sub jurisdicția sa Bisericile Ortodoxe din Olanda și Franța.

În anul 1962, la cererea unor numeroși credincioși, ce-l cunoșteau de la Shanghai, arhiepiscopul Ioan a fost invitat la San-Francisco, cea mai mare eparhie ortodoxă din America.

În 1963, cu blagoslovenia sa a fost întemeiată Frația preacuviosului Gherman din Alaska, devenită ulterior cel mai important centru misionar ortodox din California.

'În 1966, după trecerea în veșnicie a arhiepiscopului Ioan, în presă au apărut numeroase materiale atestând sfințenia sa: tămăduirile miraculoase, exorcizarea demonilor, ascetismul riguros al vieții sale, privegherea în timpul nopții, aparițiile sale după moarte, darul clarviziunii, pogorârea vizibilă a flăcărilor în timpul Sfintei Liturghii, prigoana feroce la care a fost supus și, în sfârșit, ceea ce nu toți au fost capabili să prețuiască (poate din cauza că acest aspect al sfințeniei era practic incompatibil cu rangul de arhiepiscop) - nebunia lui pentru Hristos.

Vlădica își orânduia viața întemeindu-se pe Legea lui Dumnezeu, fără să se gândească cât de imprevizibile și chiar stranii pot apărea faptele sale, celor ce se conduc după criterii pur omenești. De obicei mergea pe jos, adesea desculț, vizitând spitale, aziluri și ospicii. Slujea desculț și în biserică. Vlădica era cunoscut ca sfânt nu numai printre creștinii ortodocși, ci și în rândul credincioșilor de alte confesiuni. Așa, bunăoară, în una din bisericile catolice din Paris, preotul încerca să trezească interesul tinerilor față de credință prin următoarele cuvinte: 'Afirmați că în prezent nu se mai întâmplă minuni, nu mai există sfinți. De ce să vă prezint dovezi teoretice, când astăzi pe străzile Parisului umblă un sfânt - sfântul Jean cel Desculț!' '. (doxologia.ro) (surse: Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com; https://doxologia.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)