Venirea lui Dumnezeu printre oameni este chipul cel mai înalt al iubirii Lui de oameni, vestea celei mai mari bucurii pentru inima cea curată și a celui mai zguduitor eveniment pentru inima cea necurată, spune Sfântul Nicolae Velimirovici.

Venirea lui Dumnezeu printre oameni este ca un stâlp care arde în întunericul cel mai adânc. Vestea acestei veniri a început cu un înger și o fecioară, cu o convorbire între curăția cea cerească și cea pământească.

Arhanghelul Gavriil este primul purtător de cuvânt al veștii celei bune pentru mântuirea omului, al faptei celei minunate a lui Dumnezeu - întrucât mântuirea omului nu putea veni fără fapta cea minunată a lui Dumnezeu. Preacurata Fecioara Maria a fost prima care a primit această veste bună și a fost cel dintâi om care s-a cutremurat de frică și de bucurie. Cerul se oglindea în inima ei curată precum soarele în apa cea limpede.

Când s-a împlinit și s-a apropiat vremea izbăvirii neamului omenesc, s-a aflat 'o Fecioară mai curată decât curăția, mai fără de prihană decât toată zidirea cea gândită, mai sfântă decât toată sfințenia, Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria'. (Viețile Sfinților)

Preacurata Fecioară era în templu de doisprezece ani, unde se îndeletnicea în neîncetată rugăciune către Dumnezeu cu lucrul mâinilor și cu citirea cărților sfinte.

'Căci așa scriu despre dânsa Sfântul Epifanie și Sfântul Ambrozie, că era foarte isteață la minte și iubitoare de învățătură și se îndeletnicea cu citirea dumnezeieștilor Scripturi. Iar istoricul bisericesc Gheorghe Chedrin spune despre dânsa că, încă în vremea vieții sfinților săi părinți, a învățat bine Vechiul Testament. Și citind adeseori în proorocia lui Isaia acele cuvinte: 'Iată fecioara va zămisli în pântece și va naște Fiu și se va chema numele lui Emanuil', care se tâlcuiește 'Cu noi este Dumnezeu', Sfânta fecioară Maria se aprindea cu osârdnică dragoste, nu numai spre Mesia Cel așteptat, Care avea să vină, ci și spre fecioara aceea care era să zămislească și să nască pe Mesia. Pentru că se gândea, cât de mare vrednicie este a fi Născătoare a lui Emanuil, Fiul lui Dumnezeu, și cât de negrăită este taina aceea, ca să fie o fecioară maică'. (Viețile Sfinților)

Maria, Preacurata Fecioară, știind din prorocii că s-a apropiat vremea venirii lui Mesia, socotea că acum va fi născută în lume acea fecioară, și, suspinând adeseori din adâncul inimii, se ruga în sine ca s-o învrednicească Dumnezeu să vadă pe acea fecioară și, de s-ar putea, să fie la dânsa slujnica cea mai de pe urmă.

În biserica Domnului, când împlinise deja vârsta la care celelalte fecioare părăseau locuința sfântă și se măritau, Maria nu mai avea îngăduința să stea.

'Despre aceasta grăiește Sfântul Grigorie de Nissa, astfel: 'Preoții, cât a fost mică Sfânta Fecioară, după spusele proorocului Samuil, o lăsau în biserica Domnului. Dar, după ce a sosit vârsta anilor ei, s-au sfătuit între dânșii, ce ar putea face cu dânsa, ca să nu mânie pe Dumnezeu întru ceva'. Și Nichifor Calist, scriitorul istoriei bisericești, grăiește despre dânsa astfel: 'După ce a crescut Fecioara Maria, preoții au făcut sfat, cum să rânduiască pentru dânsa, ca să nu se arate a fi făcători de nedreptate sfântului ei trup. Pentru că socoteau că vor face păcatul furării de cele sfinte, de o vor mărita după bărbat și de vor supune la legea însoțirii, pe aceea ce odată se încredințase lui Dumnezeu. Dar iarăși, ca să fie o fecioară de atâția ani în Sfânta Sfintelor, nici Legea nu dă voie și nici nu este acel lucru cinstit și vrednic de sfințenie'. Așa grăiau ei'. (Viețile Sfinților)

'Și nu se pricepeau cum să rânduiască cu plăcere dumnezeiască, viața ei cea feciorească fără de bărbat, ca să nu mânie pe Dumnezeu în ceva, pentru că amândouă acelea se știau că sunt mare păcat; adică și spre nuntă a sili pe o fecioară care și-a făgăduit lui Dumnezeu fecioria veșnică, și a ține parte femeiască în Sfânta Sfintelor, fiind în vârstă desăvârșită'. (Viețile Sfinților)

Apropiindu-se de Chivotul Legii, după multă rugăciune, au primit răspuns, să se caute un bărbat vrednic, căruia să i se încredințeze Sfânta Fecioară, sub rânduiala și chipul însoțirii, pentru păzirea fecioriei.

Despre cum a fost ales acel bărbat, tradiția Bisericii arată că s-a făcut în acest fel: din casa și din seminția lui David au fost aleși bărbați fără femei, iar toiegele lor au fost puse în altar; al cărui toiag a înverzit, acela a fost ales pentru a i se încredința Fecioara Maria.

Așa a fost încredințată Maica Domnului bătrânului drept numit Iosif, sub rânduiala însoțirii, dar pentru păzirea fecioriei celei care L-a născut pe Dumnezeu.

'Această fecioară aleasă a fost logodită cu Iosif, rudenia ei. De ce ea a fost logodită? De ce a fost logodită? Iconomia lui Dumnezeu a hotărât astfel, ca ea sa fie ocrotită de batjocura dracilor și a oamenilor. Dacă ea nu ar fi fost logodită înainte de naștere, care dintre oameni ar fi crezut că Fiul ei nu S-a născut în fărădelege? Așa, care judecător pământesc ar fi scăpat-o de strânsoarea Legii? Dumnezeu, în iconomia Lui, nu a dorit să aducă tulburare asupra alesei Sale, nici ispită mare asupra oamenilor și astfel a rânduit El să ascundă Fecioara și nașterea ei sub înfățișarea logodnei', arată Sfântul Nicolae Velimirovici.

Dreptul Iosif a luat-o în casa sa din Nazaretul Galileii.

În casa lui Iosif, după patru luni 'a trimis Dumnezeu pe Gavriil, arhanghelul duhurilor cerești care stau mai aproape de scaunul Său, cu taina cea din veac ascunsă și neștiută de îngeri, ca bine să vestească Preacuratei Fecioare zămislirea străină a Fiului lui Dumnezeu, care covârșește firea omenească și toată mintea'. (Viețile Sfinților)

Îngerul a fost trimis în cetatea Galileii, al cărei nume era Nazaret. Latura Galileii era a neamurilor. Deși o parte era locuită de israelieni, mai multe popoare păgâne erau într-însa.

'Latura aceasta, la israiliteni, era cea mai de pe urmă și nebăgată în seamă, ca cea locuită de oameni păcătoși, de altă limbă și necredincioși. De aceea era și ocărâtă de iudei, pentru că ziceau: Au doar din Galileea vine Hristos? Cearcă și vezi, că prooroc din Galileea nu vine! Asemenea și Nazaretul, cetatea Galileii, era de dânșii întru nimic socotită, ca ceea ce era mică și cea mai de pe urmă. Așa se vorbea între dânșii: Din Nazaret poate să fie ceva bun?'. (Viețile Sfinților)

În Nazaret 'se trimite Gavriil, acolo umbrește Duhul Sfânt, acolo Se întrupează Dumnezeu Cuvântul. Pentru că unde este smerenia, acolo strălucește slava lui Dumnezeu. Cetățile cele mândre sunt vrăjmașe lui Hristos, iar cele smerite Îi sunt plăcute. Neslăvita cetate Nazaret a zămislit pe Hristos, Domnul nostru, iar slăvitul Ierusalim L-a răstignit! Micul Betleem L-a născut, iar marele Ierusalim Îl căuta spre moarte! În cei smeriți Dumnezeu Se sălășluiește, iar de la cei mândri Se îndepărtează'. (Viețile Sfinților)

Auzind Preacurata de la Arhanghelul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său și, prin smerenia cea adâncă, din inima cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: 'Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău!'. (surse: Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Buna Vestire - https://www.crestinortodox.ro; Viețile Sfinților - paginiortodoxe.tripod.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: Crestin Ortodox/facebook