Situaţia internaţională interbelică a expus un sistem de relaţii bilaterale şi de alianţe firav. Semnat la 28 iunie 1919, în faimoasa Sală a Oglinzilor din Palatul de la Versailles, Tratatul cu Germania a consfinţit oficial reglementarea relaţiilor, după încheierea primei conflagraţii mondiale, între statul german învins şi puterile aliate, potrivit lucrării ''Istoria Universală Contemporană Vol. 1 1917-1945'' (N. Z. Lupu, Gh. N. Cazan, C. Buşe, Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Istorie-Filosofie, Bucureşti, 1979) şi portalului https://www.historyextra.com. Tratatul de la Versailles a avut rolul de a concretiza pacea şi de a stabili cadrul necesar postbelic prevenirii declanşării unui nou război, precum şi de a face demersurile în virtutea stopării unei noi Germanii puternice militar, conform https://beta.nationalarchives.gov.uk.

Evoluţia internaţională interbelică a arătat însă că sistemul de tratate adoptat la Versailles, care a reglementat încheierea Primului Războiului Mondial şi care a stabilit despăgubirile de război şi delimitările teritoriale în Europa şi în lume după încheierea conflictului, a eşuat în asigurarea păcii şi evitarea declanşării unui nou război.

La 15 martie 1939, Germania nazistă a invadat Cehoslovacia, încălcând astfel acordul semnat cu Marea Britanie şi cu Franţa în septembrie 1938 la Munchen. Invazia în Cehoslovacia a şocat liderii francezi şi britanici şi i-a convins totodată că liderul Germaniei naziste, cancelarul Adolf Hitler, nu reprezenta o persoană de încredere care să îşi respecte acordurile şi era capabil să comită şi alte acte de agresiune dacă nu era oprit prin forţă sau printr-o forţă de descurajare semnificativă, conform https://www.history.com. Anexarea anterioară a Austriei şi a regiunii Sudete arătaseră deja intenţiile cotropitoare ale Germaniei naziste.

Cancelariile britanică şi franceză au făcut demersuri la 31 martie 1939 pentru garantarea securităţii şi independenţei Poloniei. Londra şi Parisul au intensificat demersurile politico-diplomatice cu Uniunea Sovietică pentru a obţine garanţii din partea liderului sovietic Iosif Stalin prin care să descurajeze politica expansionistă a Germaniei naziste în eventualitatea atacării Poloniei. În mai 1939, Germania şi Italia au semnat tratatul de alianţă, iar reprezentanţii politico-diplomatici ai Germaniei au început să desfăşoare importante negocieri cu sovieticii. Schimburile diplomatice au scăzut în intensitate luna următoare, dar la 20 august 1939, Adolf Hitler a trimis un mesaj premierului sovietic Veaceslav Molotov în care anunţa iminenţa declanşării războiului cu Polonia. La 22 august 1939, ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop a mers la Moscova unde s-a întâlnit cu liderul sovietic Iosif Stalin şi cu ministrul de externe Veaceslav Molotov. Cei doi miniştri de externe lucrau de ceva timp asupra semnării unui document comun între cele două state sub forma unui acord.

Ministrul de externe german Ribbentrop aducea propunerea lui Hitler de semnare a unui pact de neagresiune care să dureze o perioadă lungă de timp, dar Stalin a replicat că zece ani sunt suficienţi. A fost avansată propunerea ca niciuna dintre părţi să nu vină în ajutorul unei părţi terţe în cazul în care este atacată cealaltă parte semnatară a acordului. Conform pactului Ribbentrop - Molotov, cele două părţi se obligau să nu se atace în mod direct, dar nici să nu participe în cadrul vreunei alianţe la un atac una împotriva celeilalte. În cazul unui atac armat din partea unei părţi terţe, cealaltă parte contractantă avea obligaţia de a nu susţine în nici un fel agresorul. Guvernele celor două state semnatare ale pactului se angajau să coopereze pentru a schimba informaţii în ceea ce priveşte chestiunile care afectează interesele lor comune. În cazul apariţiei unei dispute sau a unui conflict de orice natură între Germania şi Uniunea Sovietică, acesta ar fi trebuit rezolvat pe cale diplomatică sau în cazul unui eşec, ar fi fost necesară intervenţia unei comisii arbitrare.

În timpul discuţiilor de la Kremlin, Ribbentrop a telefonat de mai multe ori în Bavaria unde se afla Hitler pentru a-i comunica acestuia stadiul negocierilor pe marginea acordului. În cele din urmă, în primele ore ale zilei de 23 august 1939 ministrul de externe german Joachim von Ribbentrop a telefonat lui Hitler pentru a-l anunţa asupra convenirii tuturor aspectelor privind Pactul Ribbentrop-Molotov. Pe marginea acestui eveniment, istoricul britanic Ian Kershaw, câştigător al Premiului Wolfson pentru Istorie, menţionează în lucrarea ''Hitler 1936-1945: Nemesis'' (London, Penguin, 2001) faptul că la auzul veştii Hitler l-a felicitat pe ministrul său de externe Ribbentrop, apreciind că acest acord neutralizează tratatul franco-sovietic şi asigură cale liberă generalilor germani pentru declanşarea atacului asupra Poloniei, conform https://www.history.com.

Această înţelegere reprezenta partea cunoscută publică a acordului care a fost anunţată cu mult fast la data de 25 august 1939. La aceeaşi dată, Marea Britanie şi Franţa au formalizat printr-un tratat demersul lor comun de apărare a Poloniei în cazul în care acest stat ar fi fost ţinta unui atac. În schimb, a existat şi o înţelegere secretă sub forma unui protocol adiţional secret care stabilea în detrimentul statelor din Europa împărţirea în zone de influenţă între Germania şi Uniunea Sovietică a estului continentului european. Punctul 1 al acestui protocol adiţional secret menţiona faptul că: ''În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statelor baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), frontiera nordică a Lituaniei va reprezenta frontiera sferelor de interes atât ale Germaniei, cât şi ale U.R.S.S. În legătură cu aceasta, interesul Lituaniei faţă de teritoriul Vilno este recunoscut de ambele părţi'', potrivit lucrării ''Istoria României în Texte'' (coord. prof. univ. dr. Bogdan Murgescu, Editura Corint, 2001). Delimitarea sferelor de interes între cele două state în ce priveşte statul polonez era stipulată la punctul 2 al protocolului adiţional secret: ''În cazul unei transformări teritoriale şi politice a teritoriilor aparţinând statului polonez, sferele de interes, atât ale Germaniei, cât şi ale U.R.S.S., vor fi delimitate aproximativ de linia râurilor Narev, Vistula si San'', potrivit sursei citate anterior.

Uniunea Sovietică urma deci să treacă în sfera sa interes estul Poloniei, Finlanda, statele baltice Lituania, Estonia şi Letonia şi Basarabia. Punctul 3 al acestui protocol adiţional secret făcea referire directă la Basarabia, faţă de care partea germană nu a ridicat obiecţii: ''În privinţa Europei sud-estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifesta pentru Basarabia. Partea germană îşi declara totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii'', potrivit volumului ''Istoria Românilor Între Anii 1918-1940. Documente Şi Materiale'' (Ioan Scurtu,Theodora Stănescu-Stanciu, Georgiana Margareta Scurtu, Editura Universităţii Bucureşti, 2001).

Urmare a semnării Pactului Ribbentrop-Molotov şi a protocolului adiţional secret, la 1 septembrie 1939 Germania nazistă a invadat Polonia, iar două zile mai târziu, la 3 septembrie 1939, Franţa şi Marea Britanie au declarat la rândul lor război statului german. Cu o valabilitate de zece ani, în mai puţin de doi ani de la semnare, Pactul Ribbentrop-Molotov a fost încălcat, Hitler a rupt acordul cu Stalin şi a ordonat declanşarea Operaţiunii Barbarossa, la 22 iunie 1941. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.historia.ro