logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Poliția Română

ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE DIN TRENURI

În perioada 4 - 5 august 2026, polițiștii Direcției de Poliție Transporturi au acționat pentru prevenirea și combaterea furturilor din buzunare, din bagaje și de bagaje de la călători, precum și pentru asigurarea unui climat de siguranță publică în domeniul transporturilor feroviare de călători.

În cadrul acțiunii au fost efectuate verificări în 533 de stații de cale ferată și 541 de trenuri de călători, fiind legitimate 3.572 de persoane.

De asemenea, au fost constatate două infracțiuni de natură judiciară și două de natură economică și identificate 38 de persoane care apelau la mila publicului și 5 minori lipsiți de supraveghere.

Au fost aplicate 408 sancțiuni contravenționale, dintre care: 180 la Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 10 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, 54 la H.G. 203/1994 pentru stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele privind transporturile pe căile ferate române, valoarea totală a acestora fiind de 105.491 de lei.

Exemple:

1. La data de 5 august 2026, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Craiova - Postul de Poliție Transporturi Feroviare Craiova Călători, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au fost sesizați de către o femeie, de 51 de ani, angajată a unei companii de transport feroviar, cu privire la faptul că, la data de 1 august 2026, la sosirea unui tren, în stație, a procedat la efectuarea curățeniei în tren, unde a găsit o geantă de culoare neagră, în care se aflau un laptop și mai multe bunuri.

Ulterior, în prezența femeii, polițiștii au procedat la verificarea genții, constatând că, în interiorul acesteia se aflau un laptop, cu încărcătorul aferent, două dispozitive pentru emiterea semnalelor TV, cu telecomenzile aferente și cartele inserate, aparținând unui operator de televiziune, privind servicii de televiziune și internet, o cutie cu căști wireless și alte bunuri.

Deoarece, în intervalul 1 - 5 august 2026, nu a reclamat nimeni pierderea sau furtul bagajului, s-a procedat la luarea legăturilor telefonice cu posturile de poliție transporturi feroviare București - Pitești - Craiova, iar, în urma verificărilor efectuate, de către polițiști, a fost identificat proprietarul.

Geanta cu bunurile mai sus menționate au fost înaintate Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș - Postul de Poliție Transporturi Feroviare Pitești, unde au fost predate proprietarului.

2. În urma cercetărilor efectuate într-un dosar penal privind sustragerea, la data de 15 iulie 2026, de către o persoană a unei tablete, dintr-un tren într-o stație din Pitești, din datele și informațiile obținute, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au identificat persoana cercetată pentru furt în persoana unui bărbat, de 27 de ani, acesta fiind condus la sediul serviciului în vederea continuării cercetărilor.

Totodată, în urma activităților desfășurate s-a procedat la recuperarea tabletei sustrase, în stare funcțională, de aproximativ 2.000 de lei, aceasta fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor.

Sub îndrumarea procurorului de caz, polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Argeș au dispus prin ordonanță reținerea persoanei cercetate, pentru 24 de ore.

3. La data de 4 august 2026, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași - Postul de Poliție Transporturi Feroviare Pașcani au fost sesizați telefonic de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 3 august 2026, în jurul orei 19:00, ar fi mers în stația din Pașcani, de unde ar fi cumpărat o legitimație de călătorie.

Acesta, după ce ar fi stat pe o bancă, la peron, ar fi plecat cu trenul la Iași, iar, ulterior, ar fi constatat că nu mai are portofelul asupra sa. În portofel ar fi avut aproximativ 300 de lei, un card bancar, cartea de identitate, permisul de conducere și alte documente personale.

În urma verificărilor efectuate, a rezultat că portofelul ar fi fost luat de o persoană necunoscută, fără a anunța poliția sau persoana vătămată.

În cauză, a fost înregistrat dosar de cercetare penală privind comiterea infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

În urma obținerii și exploatării unor informații de interes operativ, dar și a cercetărilor efectuate, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei pentru care se efectuează urmărirea penală, în infracțiunea de furt și a fost identificată și depistată persoana cercetată în persoana unui bărbat.

În urma probatoriului administrat, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbat și reținerea acestuia, la data de 5 august 2026, fiind pusă în mișcare acțiunea penală.

Afisari: 109

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.