Dan-Ştefan Motreanu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
Dan-Ştefan Motreanu a fost ales europarlamentar pe lista Alianţei Electorale PSD PNL, în urma scrutinului din 9 iunie 2024, potrivit rezultatelor finale prezentate la 18 iunie 2024 de Biroul Electoral Central.
Dan-Ştefan Motreanu s-a născut la 11 septembrie 1970 în Orăştie, judeţul Hunedoara, conform cdep.ro.
În 1995 a absolvit cursurile Facultăţii de Litere, Filosofie şi Istorie din cadrul Universităţii de Vest Timişoara. În 1998 a urmat, la distanţă, cursurile postuniversitare despre ''Dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale'' ale Universităţii Neuchatel din Elveţia. Între 1998 şi 1999 a urmat cursuri de pregătire privind derularea fondurilor europene, organizate de Comisia Europeană. În 2000 a studiat manageriatul administraţiei publice la Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. În 2005, a studiat la Colegiul Naţional de Apărare.
A lucrat ca: profesor de istorie şi cultură civică în Alba Iulia (1995-1997); redactor al ziarului Observator şi corespondent Mediafax Alba (1996-1997); expert parlamentar (1997-1998); şef serviciu Agenţia pentru Dezvoltare Regională - Centru (1999-2001); director Unitate de Implementare ''Proiectul de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni'' (2001-2003); consilier judeţean în cadrul Consiliului Judeţean Alba (2004-2008).
Este membru PNL din 1990. În cadrul partidului, a ocupat funcţiile de: vicepreşedinte PNL Alba Iulia (1997); vicepreşedinte PNL Alba (1998-2002); membru în biroul naţional al TNL (1998-2002); preşedinte al Tineretului Naţional Liberal (2002-2005); secretar general al PNL (2005-2009). În 2010, a devenit vicepreşedintele PNL Călăraşi, funcţie ocupată până în 2017.
Între 2014 şi 2017, a fost prim-vicepreşedinte în cadrul Biroului Executiv al PNL. Din 2017, este vicepreşedinte, Biroul Executiv al PNL, ocupându-se cu educaţia, cercetarea, tineretul, cultura, religia şi minorităţile.
A fost ministrul Agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale în Guvernul Tăriceanu, în perioada 6 decembrie 2006-4 aprilie 2007.
În legislatura 2004-2008, a fost deputat de Bucureşti pe listele Alianţei Dreptate şi Adevăr - PNL-PD. În 2005 a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic. În 2006 a fost chestor al Camerei Deputaţilor.
În legislatura 2008-2012, a fost deputat PNL de Călăraşi, iar din 2009 până în 2012, a ocupat funcţia de chestor. Între septembrie 2009 şi decembrie 2011, a făcut parte din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, iar din decembrie 2011, a fost membru al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci.
Reales deputat PNL de Călăraşi la 9 decembrie 2012, a fost chestor al Camerei Deputaţilor din decembrie 2012 până în septembrie 2013. Din februarie 2014 până în februarie 2016 a fost vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor. În septembrie 2014, Motreanu a devenit membru al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. A fost membru în Comisia comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
Este membru fondator al Fundaţiei ''Prin noi înşine''. Din 2007 este membru în Consiliul Director al Asociaţiei ''Institutul de Studii Liberale''.
A fost ales europarlamentar pe lista PNL, în urma scrutinului din 26 mai 2019. A făcut parte din Grupul Partidului Popular European (Creştin Democrat).
În cadrul Parlamentului European, a fost membru în: Comisia pentru Dezvoltare Regională, Delegaţia la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile, Delegaţia la Adunarea Parlamentară Euro-latinoamericană, arată europarl.europa.eu. A fost membru supleant în: Comisia pentru mediu, sănătate publică şi siguranţă alimentară, Comisia pentru agricultură şi dezvoltare rurală; Delegaţia pentru relaţiile cu Japonia. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru; editor: Andreea Onogea, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Mihai Tudose, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Cristian Terheş, europarlamentar ales pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor (fişă biografică)
* Dan-Ştefan Motreanu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Iulian-Claudiu Manda, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adina-Ioana Vălean, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Victor Negrescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Daniel Buda, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Ioan-Rareş Bogdan, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gabriela Firea, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Diana Iovanovici-Şoşoacă, europarlamentar ales pe lista Partidului S.O.S. România (fişă biografică)
* Vasile Dîncu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Piperea, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Maria Grapini, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Florin Cârciu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Siegfried Mureşan, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adrian-Dragoş Benea, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Maria-Georgiana Teodorescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Mircea-Gheorghe Hava, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Dan Nica, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Falcă, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adrian-George Axinia, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Ştefan Muşoiu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Roxana Mînzatu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Virgil-Daniel Popescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Luis-Vicenţiu Lazarus, europarlamentar ales pe lista Partidului S.O.S. România (fişă biografică)
* Şerban-Dimitrie Sturdza, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu
PERSONALITATEA ZILEI: Pictorul Nicolae Vermont
Nicolae Vermont a fost un remarcabil pictor și gravor român, recunoscut pentru spiritul său inovator. Parcursul său artistic s-a suprapus cu celebra perioadă Belle Epoque, care se dezvăluie în opera sa de la preocupările pentru progres și pentru artă monumentală, de factură academică, până la dorința ruperii de tradiție prin curentele înnoitoare ale a
10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești
Ziua națională a produselor agroalimentare românești, instituită prin Legea nr. 168/12 iulie 2017, este marcată anual la 10 octombrie. În aprilie 2017, mai mulți parlamentari au depus la Senat, un proiect legislativ privind instituirea zilei de 10 octombrie - Ziua națională a produselor agroalimentare românești. În expunerea de motive,
10 octombrie - Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea
Ziua mondială de luptă împotriva pedepsei cu moartea este marcată în fiecare an, la 10 octombrie, începând din 2002, la apelul Coaliției mondiale împotriva pedepsei cu moartea. La aceeași dată este marcată și Ziua europeană împotriva pedepsei cu moartea, instituită în septembrie 2007 de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei și
10 octombrie - Ziua mondială a sănătății mintale (ONU)
Ziua mondială a sănătății mintale, sărbătorită în fiecare an pe 10 octombrie, are rolul de a reaminti că nu există sănătate fără sănătate mintală. Obiectivul general al Zilei mondiale a sănătății mintale este de a crește gradul de conștientizare cu privire la problemele de sănătate mintală la nivel global și de a mobiliza eforturile în sprijinul să














