Luis-Vicenţiu Lazarus, europarlamentar ales pe lista Partidului S.O.S. România (fişă biografică)
Luis-Vicenţiu Lazarus a fost ales europarlamentar pe lista Partidului S.O.S. România, în urma scrutinului din 9 iunie 2024, potrivit rezultatelor finale prezentate la 18 iunie de 2024 de Biroul Electoral Central.
S-a născut la 12 martie 1967, la Drobeta Turnu-Severin, judeţul Mehedinţi.
A absolvit cursurile Liceului Industrial nr. 1 din Constanţa în anul 1985.
S-a angajat în calitate de marinar şi a efectuat stagiul militar în cadrul Marinei Militare, timp de doi ani, până în 1987, când s-a reangajat în marina comercială.
Între 1990 şi 1992, a făcut parte din conducerea Uniunii Tineretului Liber din Constanţa. A fondat şi a condus Fair-Play Experiment, unul din primele ziare din Constanţa înfiinţate după 1990.
În 1992, s-a înscris la Facultatea de Drept, fără să o termine. În anul 1996, a început să studieze la Facultatea de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 2000, potrivit paginii de Facebook. Între 1999 şi 2000, a fost lider naţional al studenţilor, participând la mai multe congrese şi simpozioane internaţionale desfăşurate în Spania, Marea Britanie, Franţa şi Italia.
Din 2001 deţine un Master în Filosofia Culturii din partea Facultăţii de Filosofie a Universităţii Bucureşti. În anul următor, a obţinut un Master şi în Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din partea Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti.
A predat logică, psihologie şi filosofie la Colegiul Tehnic Griviţa în anul 2001, conform paginii sale oficiale de pe reţeaua socială Facebook.
În 2002, a lucrat timp de câteva luni în calitate de director de publicitate la postul OTV, până în 12 septembrie 2002. În 2003, a devenit director de publicitate la TELE 7abc. În cadrul aceluiaşi post de televiziune a fost producător şi realizator al emisiunii AUTORUN.
Revine la OTV în 2004, ca producător, realizator şi moderator al mai multor emisiuni, printre care: Şah mat (talk-show politic), Autoplanet (emisiune auto), Protecţia ta (în colaborare cu OPC).
În 2006, a început seria investigaţiilor jurnalistice, implicându-se în cazuri economice, de corupţie, anchete sociale, notează radardemedia.ro.
Din 2006, este absolvent al Colegiului Naţional de Apărare cu specializarea Securitate şi Apărare Naţională. În următorul an, a devenit masterand în Securitate şi Apărare Naţională, la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I".
În 2007, i-a fost decernat premiul Asociaţiei Profesioniştilor în Televiziune pentru investigaţiile jurnalistice în Cazul Rădulescu.
În 2008, a început colaborarea cu postul PRIMA TV, unde a realizat, timp de un sezon, emisiunea Tribunalul Poporului. În 2009, a realizat talk-show-ul Lazarus show la Kanal D.
În anul 2010, a cumpărat postul de televiziune Canal Teleshop, pe care l-a redenumit Zeus TV.
A colaborat, între 6 iunie 2013 şi septembrie 2017, cu posturile Pro TV, Antena 1, Kanal D, potrivit paginii sale oficiale de pe reţeaua socială Facebook.
În intervalul 2017-2019, a fost moderator şi realizator la postul B1.
În 2021, i-a fost acordat Premiul Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, potrivit linkedin.com/. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
* Mihai Tudose, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Cristian Terheş, europarlamentar ales pe lista Alianţei pentru Unirea Românilor (fişă biografică)
* Dan-Ştefan Motreanu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Iulian-Claudiu Manda, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adina-Ioana Vălean, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Claudiu-Richard Târziu, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Victor Negrescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Daniel Buda, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Ioan-Rareş Bogdan, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gabriela Firea, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Diana Iovanovici-Şoşoacă, europarlamentar ales pe lista Partidului S.O.S. România (fişă biografică)
* Vasile Dîncu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Piperea, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Maria Grapini, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Florin Cârciu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Siegfried Mureşan, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adrian-Dragoş Benea, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Maria-Georgiana Teodorescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Mircea-Gheorghe Hava, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Dan Nica, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Gheorghe Falcă, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Adrian-George Axinia, europarlamentar ales pe lista Alianţei AUR (fişă biografică)
* Ştefan Muşoiu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Roxana Mînzatu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
* Virgil-Daniel Popescu, europarlamentar ales pe lista Alianţei Electorale PSD PNL (fişă biografică)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor
9 august - Ziua internațională a popoarelor indigene (ONU)
La 9 august este celebrată Ziua internațională a popoarelor indigene, sub auspiciile Națiunilor Unite. Adunarea Generală a ONU a adoptat, la 13 septembrie 2007, Declarația Națiunilor Unite pentru drepturile popoarelor indigene. Adoptarea documentului a reprezentat un moment important pentru cooperarea și solidaritatea între popoarele indigene și statele
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 9 august
Ortodoxe Sf. Ap. Matia; Sf. 10 Mc. care au pătimit pentru icoana lui Hristos Duminica a 10 după Rusalii Greco-catolice Duminica a 10-a după Rusalii. Sf. ap. Matia; Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein), Patroana Europei Romano-catolice Duminica a 19-a de peste an Sf. Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 9 august
Este a 221-a zi a anului 2026. Au mai rămas 144 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 12 m și apune la 20 h 30 m. Luna răsare la 01 h 36 și apune la 18 h 26 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul jucător profesionist de tenis Roger Federer împlinește 45 de ani (8 august)
Roger Federer este unul dintre cei mai eleganți și compleți jucători din istoria tenisului. Născut la 8 august 1981 în Basel, Elveția, potrivit www.rogerfederer.com, a dominat circuitul ATP timp de aproape două decenii, redefinind standardele excelenței în 'sportul alb'. Pasionat de
8 august - Ziua ASEAN (Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est)
Ziua ASEAN, sărbătorită anual pe 8 august, marchează fondarea Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) în 1967, odată cu semnarea Declarației ASEAN, cunoscută și sub numele de Declarația de la Bangkok. ASEAN a jucat un rol vital în promovarea creșterii economice, a progresului social și a dezvoltării culturale în regiune. Celebrarea Zilei ASEAN evi
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 8 august
Ortodoxe Sf. Preot Mucenic Alexandru din Basarabia; Sf. Ier. Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului, și Miron, episcopul Cretei Greco-catolice Sf. ep. m. Emilian; Sf. Dominic Romano-catolice Sf. Dominic, pr. Sfântul Preot Mucenic Alexandru d
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 8 august
Este a 220-a zi a anului 2026. Au mai rămas 145 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 10 m și apune la 20 h 32 m. Luna răsare la 00 h 39 și apune la 17 h 23 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 3-7 august 2026
Evenimente desfășurate la nivelul instituțiilor europene în perioada 3-7 august 2026: Reuniunea miniștrilor de interne ai UE pe tema crizei migranților din Ceuta; Uniunea Europeană a anunțat că va acorda Ucrainei încă 1,4 miliarde de euro în beneficii din activele rusești înghețate; Comisia Europeană a finalizat etapele juridice finale pentru
Retrospectiva evenimentelor interne 3-7 august 2026
Discuțiile și măsurile luate în contextul stării de alertă energetică (31 iul - 31 aug), adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative privind integritatea (jalon PNRR), precum și contestarea ei la CCR, adoptarea în sesiune extraordinară a propunerii legislative a Strategiei naționale privind biodiversitatea (jalon PNRR), lansarea de către AUR
PERSONALITATEA ZILEI: Muzicianul George Enescu
George Enescu este considerat cel mai important muzician român. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist și dirijor, evidențiază pagina muzeului care îi poartă numele - https://www.georgeenescu.ro/. A început să c&a
7 august - Ziua internațională a berii
Ziua internațională a berii este celebrată în fiecare an în prima vineri din luna august. În 2026, această zi este marcată la 7 august. Sărbătoarea a fost fondată în 2007 în Santa Cruz, California, de antreprenorul american Jesse Avshalomov și un grup de prieteni. De la un eveniment local, Ziua internațională a berii a devenit o manifestare glob
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Vineri, 7 august, începe cea de-a 18-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care propune, timp de 17 zile, peste 100 de evenimente în Râșnov, Brașov, Feldioara și Codlea. Primul weekend marchează începutul unui maraton cultural care va continua până pe 23 august și va reuni, în cele patru orașe gaz
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 7 august
Ortodoxe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla; Sf. Cuv. Pafnutie - Pârvu Zugravul; Sf. Cuv. Mc. Dometie Persul; Sf. Ier. Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului; Sf. Cuv. Nicanor Greco-catolice Cuv. m. Dometie Persul Romano-catolice Ss. Sixt al II-lea, pp. și îns., m.; Caiet
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 7 august
Este a 219-a zi a anului 2026. Au mai rămas 146 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 09 m și apune la 20 h 33 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 16 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)













