Relaţiile de apropiere şi coabitare între statele celor două blocuri antagonice, Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord şi Tratatul Pactului de la Varşovia, au început în anii 1990, atunci când la 19 noiembrie 1990 cele 22 de state membre ale NATO şi ale Tratatului de la Varşovia semnează tratatul privind Forţele convenţionale din Europa şi este dată publicităţii declaraţia comună de neagresiune.

La 21 noiembrie 1990, cu prilejul reuniunii la nivel înalt desfăşurate la Palatul Elysée, şefii de stat şi de guvern ai statelor membre ale Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa au dat publicităţii Carta de la Paris pentru o nouă Europă, document fundamental care a marcat evoluţia continentului european, conform https://www.osce.org.

În decembrie 1991, a fost înfiinţat Consiliul de Cooperare Nord-Atlantic (NACC), forum care aducea laolaltă NATO şi noi state partenere pentru a discuta într-un cadru dedicat chestiuni de interes comun. Consultările în cadrul NACC au vizat pentru început chestiuni de securitate care vizau logica războiului rece, precum retragerea forţelor ruse de pe teritoriul fostelor state baltice. A fost lansată cooperare politică pe o serie de probleme privind securitatea şi apărarea. A funcţionat asemenea unui cadru de cooperare multilaterală, de dialog politic, fără însă să aibă capacitatea ca fiecare stat partener să dezvolte relaţii de parteneriat individual cu Alianţa Nord-Atlantice.

Demersurile pentru îmbunătăţirea acestui format au continuat, culminând cu propunerea lansată la reuniunea la nivel înalt a organizaţiei din 1994. Summitul NATO de la Bruxelles, din 10-11 ianuarie 1994, a lansat o iniţiativă de colaborare menită să construiască punţi de cooperare între fostele state ale Pactului de la Varşovia şi Alianţa Nord-Atlantică, conform www.nato.int. Iniţiativa Parteneriatul pentru Pace a avut rolul de a dezvolta legături apropiate cu Alianţa pentru state din afara spaţiului nord-atlantic, oferind posibilitatea dezvoltării în acest cadru de parteneriat a componentelor politico-militare naţionale în vederea unei apropieri de cerinţele existente la nivelul procesului de aderare la organizaţie. Parteneriatul pentru Pace nu a fost lansat sub forma unui vehicol de preaderare la Alianţa Nord-Atlantică, dar mai degrabă ca un important instrument bilateral de construire a relaţiilor de cooperare cu organizaţia în vederea dezvoltării reciproce şi accesării în cadrul unor programe care vizează o varietate amplă de domenii precum: apărare, reforma segmentului de securitate şi apărare, planificarea politicilor de apărare, relaţiile civili-militari, educaţie şi instruire în domeniul militar, cooperare şi exerciţii între structuri similare militare, chestiuni care privesc reacţiile în caz de urgenţe civile, cooperare în problematici de mediu şi ştiinţă. Acestea sunt activităţi desfăşurate în principal în cadrul umbrelei de acţiune a NATO.

În 1997 a fost creat Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic (EAPC) pentru a înlocui NACC şi pentru a deschide posibilitatea dezvoltării unui parteneriat avansat şi mai dinamic. La nivelul Parteneriatului Euro-Atlantic, Alianţa Nord-Atlantică promovează securitate, stabilitate şi transformare democratică la nivelul spaţiului euro-atlantic prin parteneriat prin dialog şi cooperare cu state nemembre ale Alianţei din Europa, Caucaz, Asia Centrală. Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic reuneşte 50 de state şi reprezintă un forum multilateral de dialog şi consultare între statele membre ale NATO şi statele partenere. Exerciţiile militare cu statele partenere cresc gradul de interoperabilitate în misiuni comune ale acestor ţări cu forţele Alianţei Nord-Atlantice. Treptat, 34 de state s-au alăturat Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic. Unele dintre acestea au devenit state NATO, schimbând balanţa dintre statele membre şi cele ale parteneriatului, potrivit https://www.nato.int. Prin aceste programe, numeroase state partenere au reuşit să aplice pentru procese care vizează reformarea structurilor de apărare şi capabilităţile dedicate. Altele au contribuit cu succes la sprijinirea semnificativă cu forţe a operaţiunilor conduse de NATO, urmărind să intensifice gradul de interoperabilitate, consiliind alte state partenere, oferind asistenţă şi instruire în diferite domenii. Alte state partenere au valorificat acest format de relaţionare cu NATO pentru a-şi îmbunătăţi acele segmente care vizează cerinţele în eventualitatea procesului de aderare la Alianţa Nord-Atlantică, mai indică portalul oficial al organizaţiei - https://www.nato.int.

Acest Consiliu de parteneriat euro-atlantic se reuneşte în diferite scheme de reprezentare, iar unele state partenere au înfiinţat oficii de reprezentare diplomatică şi birouri de legătură la sediul NATO şi la structurile NATO. În chip similar, şi NATO a stabilit ambasade puncte de contact în state partenere pentru a facilita legăturile şi pentru a sprijini eforturile de diplomaţie publică. De asemenea, secretarul general al NATO a desemnat un Reprezentant special pentru Caucaz şi pentru Asia Centrală. NATO are birouri de informare şi de legătură în Georgia, Republica Moldova şi în Ucraina.

De-a lungul anilor, mecanismele şi instrumentele Parteneriatului pentru Pace s-au dezvoltat pentru a sprijini procesul de cooperare prin intermediul unui set de politici, programe, planuri de acţiune şi aranjamente. Cu prilejul summitului de la Lisabona al organizaţiei, din noiembrie 2010, parte a demersului de reformă pentru a dezvolta o politică de parteneriat mai eficientă şi mai flexibilă, liderii Alianţei Nord-Atlantice au hotărât să adopte paşi pentru a eficientiza instrumentele de parteneriat ale NATO în perspectiva oferirii tuturor activităţilor şi exerciţiilor de cooperare către parteneri dar şi pentru armonizarea programelor de parteneriat. Parteneriatul pentru Pace se bazează pe programe individuale de parteneriat, elaborate în comun cu statele partenere sau cu state membre ale Alianţei Nord-Atlantice.

Politicile de parteneriat au fost aprobate de miniştrii de externe aliaţi cu prilejul reuniunii de resort de la Berlin, în aprilie 2011, oferind acces la toate activităţile şi exerciţiile, precum şi asupra tuturor programelor acestei iniţiative, care anterior erau accesibile doar partenerilor din Parteneriatul pentru Pace către toţi partenerii, indiferent că erau euro-atlantici, state membre ale Dialogului Mediteranean şi Iniţiativei de Cooperare de la Istanbul sau parteneri globali.

Consiliul Parteneriatului Euro-Atlantic asigură cadrul politic general pentru cooperarea NATO cu partenerii euro-atlantici şi pentru relaţiile bilaterale dezvoltate de organizaţie cu state partenere individuale în cadrul programelor Parteneriatului pentru Pace.

La 26 ianuarie 1994, România a fost prima ţară din fostul bloc socialist care a semnat Documentul Cadru al Parteneriatului pentru Pace. Participarea în acest format a ajutat la îmbunătăţirea relaţiilor statului respectiv cu organizaţia şi la sporirea gradului de cooperare civilă şi militară.

În cei zece ani, până la aderarea la NATO, în 2004, România a luat parte la peste 3.300 de activităţi în cadrul Parteneriatului pentru Pace, între care numeroase exerciţii comune cu celelalte state partenere şi cu membrii ai Alianţei Nord-Atlantice. Prin aceste acţiuni comune, România a jucat rolul de factor de securitate regional, îndeosebi în timpul operaţiunilor de menţinere a păcii şi de stabilizare din Balcani, precum şi în timpul crizelor din Afganistan şi din Irak. Pentru România, Parteneriatul pentru Pace a fost un vehicol al ancorării sale solide euro-atlantice şi a sprijinit realizarea, în corelaţie cu standardele NATO, a procesului de reformă a armatei şi a contribuit la întărirea capacităţilor de securitate şi apărare ale ţării noastre.

În perioada parcursă de la momentul lansării la Bruxelles în 1994 şi până în prezent, Parteneriatul pentru Pace a îmbrăcat treptat forma unui pilon important în cadrul mediului de securitate euro-atlantic, sprijinind extinderea şi intensificarea cooperării politice şi militare în întreg arealul nord-atlantic dar şi în afara acestui spaţiu, în zone de interes pentru relaţiile de cooperare şi dezvoltare a parteneriatelor organizaţiei.

La 14 ianuarie 2004, în cadrul reuniunii Consiliului Parteneriatului Euro-Atlantic, cu prilejul aniversării a zece ani de la lansarea Parteneriatului pentru Pace, secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer a sintetizat importanţa acestui parcurs: ''Salutăm această aniversare şi o putem privi ca pe o realizare de succes. Parteneriatul Euro-Atlantic a fost un catalizator al transformării interne şi al cooperării în domeniul securităţii internaţionale la un nivel nemaiîntâlnit de-a lungul istoriei''. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Suzana Cristache Drăgan)

* Material realizat cu ajutorul surselor: www.nato.int, www.osce.org, ştirile şi materialele de presă ale AGERPRES.