Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) este o structură internaţională politico-militară cu rol defensiv de apărare colectivă a statelor membre. Scopul principal al NATO este garantarea libertăţii şi securităţii membrilor săi prin mijloace politice şi militare.

Alianţa promovează valorile democratice şi asistă statele membre pentru procesul de consultare şi cooperare în chestiuni de securitate şi apărare pentru rezolvarea problemelor apărute, pentru consolidarea încrederii pe termen lung şi pentru prevenirea conflictelor, conform www.nato.int.

Organizaţia este angajată spre rezolvarea paşnică a disputelor. În situaţia în care demersurile diplomatice eşuează, alianţa deţine resorturile necesare pentru derularea unor operaţiuni de gestionare a crizelor. Acestea sunt desfăşurate în acord cu principiul apărării colective stipulat în Tratatul de la Washington, şi anume prevederile Articolului 5, sau în baza unui mandat al Naţiunilor Unite, distinct sau în cooperare cu alte organizaţii internaţionale.

Actul de înfiinţare al organizaţiei a fost consemnat la 4 aprilie 1949 prin semnarea Tratatului Nord-Atlantic, cunoscut şi sub denumirea Tratatul de la Washington. Textul a intrat în vigoare la 24 august 1949, după depunerea tuturor instrumentelor de ratificare ale statelor semnatare ale tratatului.

Sistemul de consultări, desfăşurat aproape zilnic, ori de câte ori agenda evenimentelor o impune, este construit pe schimbul de opinii între statele membre şi pe luarea deciziilor în chestiuni de securitate la toate nivelurile şi în domenii variate de acţiune. Decizia NATO este expresia voinţei colective a celor 32 de state membre din moment ce toate deciziile sunt luate prin consens, potrivit www.nato.int. Sute de oficiali, atât experţi civili cât şi militari, vin zilnic la sediul NATO de la Bruxelles pentru a schimba opinii, idei şi pentru a sprijini pregătirea deciziilor, atunci când este necesar, în cooperare cu delegaţiile naţionale şi cu funcţionarii de la cartierul general al organizaţiei.

Foto: (c) BOGDAN MARAN / ARHIVA AGERPRES FOTO

Alianţa Nord-Atlantică are în componenţă 32 de state membre: Albania (2009), Belgia (1949), Bulgaria (2004), Canada (1949), Croaţia (2009), Cehia (1999), Danemarca (1949), Estonia (2004), Finlanda (2023), Franţa (1949), Germania (1955), Grecia (1952), Ungaria (1999), Islanda (1949), Italia (1949), Letonia (2004), Lituania (2004), Luxemburg (1949), Muntenegru (2017), Ţările de Jos (1949), Macedonia de Nord (2020), Marea Britanie (1949), Norvegia (1949), Polonia (1999), Portugalia (1949), România (2004), Slovacia (2004), Slovenia (2004), Spania (1982), Suedia (2024), Turcia (1952), Statele Unite ale Americii (1949).

Primele 12 state fondatoare ale Alianţei Nord-Atlantice şi semnatare ale Tratatului de la Washington au fost: Belgia, Canada, Danemarca, Franţa, Islanda, Italia, Luxemburg, Ţările de Jos, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, Statele Unite ale Americii. De la momentul semnării Tratatului de la Washington au avut loc zece etape succesive de extindere a organizaţiei (1952, 1955, 1982, 1999, 2004, 2009, 2017, 2020, 2023, 2024). Principiul extinderii Alianţei Nord-Atlantice este specificat în Articolul 10 al Tratatului prin care este stipulat faptul că în ce priveşte calitatea de stat membru al organizaţiei aceasta poate fi dobândită de orice stat european care se află în poziţia de a consolida principiile Tratatului şi de a contribui la securitatea spaţiului nord-atlantic. Orice decizie care vizează adresarea unei invitaţii de aderare la Alianţă este adoptată prin consensul aliaţilor la nivelul Consiliului Nord-Atlantic, principalul organism decizional politic al NATO, indică site-ul oficial al NATO.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Structura componentă a organizaţiei este desfăşurată pe două paliere distincte civil şi militar. În cadrul organigramei civile, statele membre sunt reprezentate în parte la organizaţie de o delegaţie naţională care funcţionează similar unei misiuni diplomatice şi este condusă de un ambasador. Organismul decizional cel mai important al Alianţei este Consiliul Nord-Atlantic ce reuneşte şefii de stat sau de guvern ai statelor membre sau după caz reprezentanţii permanenţi ai statelor la organizaţie (ambasadori etc). Consiliul se reuneşte la nivelul şefilor de stat sau de guvern în cadrul summitului NATO sau ori de câte ori situaţia de securitate necesită punctul de vedere al Consiliului Nord-Atlantic pe o problematică anume. Este principalul organism decizional şi de consultări al Alianţei pentru dezbaterea tuturor problemelor care privesc organizaţia. Grupul de Planificare Nucleară este tot o instituţie civilă a organizaţiei şi poartă aceleaşi sarcini şi responsabilităţi similare Consiliului Nord-Atlantic, însă pe tematica dedicată politicii de planificare nucleară. Consiliul Nord-Atlantic şi Grupul de Planificare Nucleară au în subordine o reţea de comitete care gestionează agenda de lucru a organizaţiei pe subiecte diverse, de la chestiuni politice la cele mai tehnice. În cadrul acestor comitete subsidiare participă reprezentanţi naţionali şi experţi din toate statele membre NATO şi se întrunesc constant pentru abordarea subiectelor dedicate, potrivit https://www.nato.int.

În cadrul componentei militare, similar delegaţiilor naţionale civile, regăsim misiunile militare ale statelor membre la Alianţa Nord-Atlantică care au rolul de reprezentare naţională la această organizaţie în chestiuni care vizează problematicile de securitate şi apărare militare. Reprezentanţii militari naţionali se reunesc în cadrul Comitetului militar al NATO, principalul organism de consultări şi planificare pe probleme militare şi totodată cel mai vechi organism decizional al organizaţiei alături de Consiliul Nord-Atlantic, ambele forumuri fiind constituite la doar câteva luni de la înfiinţarea Alianţei. Comitetul indică direcţia de urmat în plan militar a Alianţei şi care este gestionată de cele două comandamente strategice conduse de cei doi comandanţi. Atunci când implementarea deciziilor politice poartă implicaţii militare, actorii responsabili sunt Comitetul Militar, format din miniştrii apărării ai statelor membre NATO; personalul militar internaţional, care este organismul executiv al Comitetului Militar şi structura de comandă militară formată din Comandamentul Aliat Operaţii şi Comandamentul Aliat Transformare. NATO dispune de foarte puţine forţe militare ale sale, iar când Consiliul Nord-Atlantic stabileşte prin decizie lansarea unei operaţiuni atunci statele membre contribuie cu forţe militare pe bază voluntară, nefiind obligatoriu stipulat în tratat. De îndată ce misiunea s-a încheiat, forţele revin în ţara naţională. Din 2021, Comitetul Militar al NATO este condus de amiralul Rob Bauer (Ţările de Jos). Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare este condus de generalul francez Philippe Lavigne, iar Comandamentul Suprem Aliat pentru Operaţii este condus de către Comandantul Suprem Aliat pentru Europa, funcţie deţinută din 4 iulie 2022 de generalul american Christopher G. Cavoli.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO

Cel mai important reprezentant oficial al organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord este secretarul general. Acesta este responsabil de coordonarea procesului de consultări şi de luare a deciziilor în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, precum şi de a se asigura în ce priveşte implementarea deciziilor adoptate, conform https://www.nato.int. În calitate de secretar general, conduce toate reuniunile comitetelor importante, este responsabil pentru conducerea discuţiilor, de facilitatea procesului de luare a deciziilor. Este principalul purtător de cuvânt al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord. Secretarul general conduce corpul funcţionarilor internaţionali, format din angajaţi civili care lucrează pentru sprijinirea directă sau indirectă a activităţii acestuia. Una dintre principalele atribuţii este conducerea lucrărilor Consiliului Nord-Atlantic, principalul organism decizional al organizaţiei, precum şi a altor structuri importante pentru funcţionarea NATO. De la 1 octombrie 2014, postul de secretar general al NATO este deţinut de norvegianul Jens Stoltenberg, iar din octombrie 2019 secretar general adjunct al Alianţei Nord-Atlantice este diplomatul şi politicianul român Mircea Geoană, potrivit www.nato.int.

Conceptul strategic este documentul cel mai important care ghidează politica oficială de acţiune şi funcţionare a Alianţei Nord-Atlantice în contextul internaţional relevant, stabilind priorităţile Alianţei pentru o perioadă definită. La summitul organizaţiei de la Madrid, din 29 iunie 2022, liderii NATO au adoptat noul Concept Strategic, stabilind priorităţile NATO, sarcinile principale şi abordările de urmat pentru următorul deceniu. Conceptul Strategic din 2022 de la Madrid descrie mediul de securitate cu care se confruntă Alianţa, reafirmând valorile sale, dar subliniind, deopotrivă, scopul principal al NATO de menţinere a apărării colective pentru aliaţii săi. Aduce din nou în atenţia publicului din statele membre cei trei piloni ai sarcinilor principale la nivelul NATO: descurajare şi apărare, prevenirea şi managementul crizelor, securitatea în cooperare, indică site-ul oficial al Alianţei.

Foto: (c) BOGDAN MARAN / ARHIVA AGERPRES FOTO

Drapelul şi simbolul reprezentativ al Alianţei înscris pe steag au reprezentat o temă importantă pentru reprezentarea publică a organizaţiei. Alegerea s-a concretizat după mai multe propuneri în cadrul forurilor Alianţei Nord-Atlantice. Obiectivul avansat a fost alegerea unui simbol care să reprezinte cu adevărat esenţa existenţei acestei organizaţii pe baza principiilor comunităţii atlantice. Secretarul canadian de stat pentru afaceri externe Lester B. Pearson a avut intenţia să propună un proiect de simbol pentru NATO cu prilejul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la Lisabona din 1952. Însă, în cele din urmă, a lăsat această chestiune în seama Consiliului. În august 1952, chestiunea a fost preluată de Grupul de lucru pentru politica de informare a NATO. După numeroase deliberări, Grupul de lucru a transmis Consiliului propunerea de drapel cu emblema aferentă înscrisă. Iniţial propunerea a de emblemă făcea trimiterea la un scut apărat de 14 stele care indicau statele membre. Însă de fiecare dată când Alianţa îşi modifica componenţa trebuia înscrisă o nouă stea pe steag. S-a convenit asupra alegerii altei simbolistici care să fie reprezentativă pentru valorile şi principiile care ghidează comunitatea atlantică. În cele din urmă Consiliul Nord-Atlantic a făcut public setul de criterii pe care logoul Alianţei trebuia să îl îndeplinească. Pentru a marca alegerea simbolului reprezentativ al NATO a fost organizată Expoziţia Atlantică, găzduită de Esplanada Invalizilor, la Paris, la 9 noiembrie 1953. La 14 octombrie 1953, Consiliul Nord-Atlantic a aprobat steagul NATO şi logoul alianţei inclus pe suprafaţa pânzei, cu un design simplu şi remarcabil ilustrând tradiţiile şi valorile comunităţii nord-atlantice, potrivit https://www.nato.int. La 28 octombrie 1953, secretarul general al NATO Lordul britanic Hastings Ismay a explicat public simbolistica aleasă: ''o stea în patru colţuri reprezentând o busolă care ţine Alianţa pe drumul corect, pe calea păcii, încadrate de un cerc care indică unitatea de coeziune a celor 14 state membre NATO. Albastrul de fundal face trimitere la Oceanul Atlantic.'' De la crearea sa, logoul NATO a cunoscut o singură versiune de îmbunătăţire.

Cartierul general al NATO se află la Bruxelles, în capitala Belgiei. La momentul înfiinţării Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, în 1949, cartierul general al Alianţei a fost stabilit la Londra, pe 13 Belgrave Square. În aprilie 1952, cartierul general al NATO a fost mutat la Paris, fiind găzduit, într-o primă instanţă, de Palais de Chaillot, iar ulterior, din anul 1960, de o clădire construită special în acest scop în Port Dauphine, conform www.nato.int. Decizia Franţei de a se retrage din structura de comandă militară integrată a NATO, la 10 martie 1966, a impus de această dată mutarea sediului Alianţei la Bruxelles. Au avut loc lucrări ample desfăşurate într-un timp record - circa şase luni - pentru ridicarea sediului cartierului general al Alianţei Nord-Atlantice, iar la data de 16 octombrie 1967 a fost programată ceremonia oficială de inaugurare a cartierului general al NATO, prilej cu care au susţinut alocuţiuni premierul belgian, Paul Vanden Boeynants, şi secretarul general al NATO, Manlio Brosio. În 1999, la summitul de la Washington al organizaţiei, şefii de stat şi de guvern ai Alianţei au hotărât, ca urmare a extinderii şi transformării organizaţiei nord-atlantice, asupra construirii unui nou sediu al NATO. În cadrul unei sesiuni a Consiliului Nord-Atlantic, a fost stabilită ridicarea noului sediu chiar în imediata apropiere a celui existent, vis-a-vis, pe Boulevard Léopold III. Lucrările au început în 2010 şi s-au încheiat în 2017, noul sediu al organizaţiei, acoperind o suprafaţă de circa 250.000 de metri pătraţi, a fost inaugurat la 25 mai 2017. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel)