Paco de Lucía (Francisco Sánchez Gómez) s-a născut în Algeciras, un oraş-port din provincia Cádiz, în cel mai sudic punct al Spaniei, la 21 decembrie 1947. Numele său de scenă (Paco de Lucía) este un omagiu adus mamei sale Lucía Gómez.

Tatăl său, Antonio Sánchez, zilier, cânta noaptea la chitară ca o modalitate de a-şi suplimenta veniturile. Tatăl său, fratele mai mare, Ramón de Algeciras, şi maestrul de chitară flamenco Nińo Ricardo au avut cea mai mare influenţă asupra lui.

"Locul de formare pentru un chitarist flamenco, spunea de Lucía 'este muzica din jurul tău, făcută de oamenii pe care îi vezi, oamenii cu care faci muzică. O înveţi de la familia ta, de la prieteni, la petreceri. Şi apoi lucrezi la tehnică. Chitariştii nu au nevoie să studieze. Şi, aşa cum este cu orice muzică, cei mari vor petrece ceva timp lucrând cu tinerii interpreţi care dau dovadă de un talent deosebit.

Trebuie să înţelegi că viaţa unui ţigan este o viaţă de anarhie. Acesta este un motiv pentru care modul muzicii flamenco este un mod fără disciplină, aşa cum o ştiţi. Nu încercăm să organizăm lucrurile cu mintea noastră, nu mergem la şcoală să aflăm. Doar trăim... muzica este peste tot în viaţa noastră", relatează World Music Central (https://worldmusiccentral.org/).

În 1958, la doar 11 ani, de Lucía şi-a făcut prima apariţie publică şi un an mai târziu a primit un premiu special la concursul de flamenco de la Jerez. La 14 ani era în turneu cu trupa de flamenco a dansatorului Jose Greco. A lucrat cu Greco timp de trei sezoane.

În timpul turneului cu Greco în Statele Unite ale Americii, de Lucía l-a întâlnit pe marele Sabicas, un chitarist influent al cărui nume a devenit sinonim cu flamenco în Statele Unite, care l-a încurajat să urmeze un stil mai personal. De Lucía avea să urmeze sfatul lui Sabicas câţiva ani mai târziu, la debutul său la Carnegie Hall în 1970.

"În flamenco, chitaristul, în primul rând, nu trebuie să-i stea în cale cântăreţului", a explicat odată de Lucía, notează World Music Central. "Există un dialog. Cantaorul (cântăreţul) cântă cuvintele. Nu există piese în sine în flamenco, doar versuri scurte, aşa că chitaristul urmează chemarea acestuia. O parte a tradiţiei în flamenco este să nu cântaţi prea tare sau prea mult. Trebuie să-l susţii pe cântăreţ, să-l ajuţi", spunea de Lucía. (https://worldmusiccentral.org/)

Întors în Spania, de Lucia s-a alăturat Festivalului Flamenco Gitano, un turneu anual de spectacole de flamenco care a durat şapte ani, şi a înregistrat primul său album în 1965, la vârsta de 18 ani.

Cu primul său album solo "La Fabulosa guitarra", lansat în 1967, şi "Fantasia Flamenca", înregistrat în 1969, de Lucía a început să se distanţeze de maeştrii care l-au de influenţat, definindu-şi propriul stil.

În 1968, l-a cunoscut pe Camarón de la Isla, unul dintre cei mai importanţi cântăreţi de flamenco la acea vreme. Asocierea lor a fost de durată, pe mai mult de zece înregistrări. Albumul lor "Potro de Rabia y Miel" (1991) a fost probabil ultima lansare de studio a lui Camarón de la Isla, care a murit în 1992.

Noul stil al lui de Lucía a devenit mai evident în "El Duende flamenco" (1972) şi "Fuente y Caudal" (1973), care a inclus hitul instrumental "Entre Dos Aguas".

A urmat "Almoraima" (1976), pe care unii l-au considerat o capodopera. Aceste albume au fost urmate de "Paco de Lucía Interpreta a Manuel de Falla" (1980), un omagiu adus celebrului compozitor clasic spaniol, Manuel de Falla, care era un admirator al muzicii flamenco, şi, în 1981, de "Solo Quiero Caminar".

Propriul său sextet, format în 1981, includea bas, tobe şi saxofon. Paco a avut colaborări de mare profil cu muzicieni de jazz, în special cu pianistul Chick Corea şi chitariştii John McLaughlin, Larry Coryell şi Al DiMeola. Rezultatele remarcabile ale acestor colaborări s-au regăsit inclusiv în albumele trio de chitară "Castro Marin" (1979), "Passion Grace and Fire" (1982) şi "Friday Night in San Francisco" (1981).

A înregistrat, de asemenea, coloane sonore pentru filme precum "Carmen" de Carlos Saura, "La Sabina" de Jose Luiz Borau şi baletul "Los Tarantos", prezentat la prestigiosul Teatro de la Zarzuela din Madrid în 1986.

Paco de Lucía a fost criticat de susţinătorii flamenco pentru incursiunile sale în alte stiluri.

De Lucía a ridicat din umeri la plângerile sau îngrijorările că ar putea să-şi piardă rădăcinile sau să trădeze esenţa flamenco. "Nu mi-am pierdut niciodată rădăcinile în muzica mea, pentru că m-aş pierde pe mine", a spus el odată. "Ceea ce am încercat să fac este să ţin cu o mână de tradiţie, iar cealaltă să zgârie, săpând în alte locuri încercând să găsesc lucruri noi pe care le pot aduce în flamenco". (https://worldmusiccentral.org/)

Cu toate acestea, ca şi cum ar fi vrut să pună un punct, de Lucía a revenit la flamenco pur în spectaculosul "Siroco" (1987), "o schiţă genială a stilului său", menţionează World Music Central, apoi s-a întors spre fuziune cu "Zyryab" (1990), care a prezentat sextetul său îmbunătăţit de pianistul Chick Corea.

În 2004, Paco de Lucia a câştigat prestigiosul premiu "Prinţul Asturiei" pentru Arte. Ceilalţi concurenţi au fost muzicianul rock american Bruce Springsteen, dansatorul şi coregraful francez Maurice Bejart şi compozitorul britanic Andrew Lloyd Webber.

În acelaşi an, 2004, după ce trăise câţiva ani în peninsula Yucatan din Mexic, Paco de Lucia s-a mutat înapoi în Spania. A ales oraşul istoric Toledo, care se află lângă Madrid, dar este mult mai liniştit.

În 2010, Paco de Lucia a primit un doctorat onorific în muzică de la Berklee College of Music, recunoscând realizările şi influenţa sa în muzică şi pentru contribuţiile sale deosebite la cultura americană şi internaţională. (https://worldmusiccentral.org/)

Pe 25 februarie 2014, Paco de Lucía, considerat unul dintre cei mai mari exponenţi ai flamenco-ului spaniol şi unul dintre cei mai mari virtuozi ai chitarei, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, a murit la vârsta de 66 de ani. (https://historia.nationalgeographic.com) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: (c) www.imdb.com