UN SECOL DE ARHEOLOGIE: A fost deschis sarcofagul faraonului Tutankhamon (12 februarie 1924)
La 12 februarie 1924, capacul sarcofagului din cuarţit roşu, în care se afla mumia faraonului Tutankhamon, a fost ridicat cu ajutorul unui scripete şi îndepărtat, indică www.smithsonianmag.com.
Englezul Howard Carter a ajuns în Egipt, în 1891, şi era convins că există cel puţin un mormânt nedescoperit, în special, cel al mai puţin cunoscutului băiat-faraon, Tutankhamon, din dinastia a XVIII-a, care a trăit în jurul anului 1.400 î.Hr. şi a murit în jurul vârstei de 18-19 ani. Cooperarea dintre George Herbert, bogatul lord Carnarvon, şi Howard Carter a început în 1909. După mai mulţi ani de săpături făcute în zona Tebei (Dra Abu el-Naga, 1909-1911), în Egiptul de Mijloc (Meir, 1918-1919) şi în Delta Nilului (oraşele Sakha, 1912 şi Tell el-Balamun, 1913), s-au întors în Valea Regilor. La începutul anului 1922, lordul Carnarvon a vrut să anuleze săpăturile, dar Carter l-a convins să îi mai acorde încă un sezon, potrivit www.history.com.
La 4 noiembrie 1922, în timpul primului sezon de săpături (1922/1923), căutările au dat roade. Echipa lui Carter, în care se afla şi singurul fotograf căruia i s-a permis accesul în mormânt, Harry Burton, a găsit mai multe trepte ascunse de resturile de lângă intrarea altui mormânt. Treptele duceau la o uşă veche, pe ale cărei sigilii era trecut numele lui Tutankhamon. Când Carter şi lordul Carnarvon au intrat în antecamera mormântului, pe 26 noiembrie 1922, au fost încântaţi să-l găsească intact, cu comori neatinse după mai bine de 3.000 de ani. La 16 februarie 1923, Carter a deschis uşa ultimei încăperi - camera funerară a faraonului Tutankhamon - unde se afla un sarcofag uriaş, înconjurat de patru altare din lemn, acoperite cu inscripţii aurite.
În aprilie 1923, lordul Carnarvon a murit în urma unei infecţii provocate de înţepătura unui ţânţar. Decesul său brusc a dat naştere la zvonuri - şi la multe articole pline de imaginaţie - despre blestemul care aduce moartea sau nenorocirea celor care tulbură locul de odihnă al faraonului. Pe de altă parte, tensiunile dintre guvernul egiptean şi britanicul Howard Carter au crescut, în contextul în care, în 1922, Egiptul obţinuse parţial independenţa faţă de britanici, iar autorităţile egiptene începuseră să-şi asume un rol mai activ în descoperirile făcute, punând sub semnul întrebării accesul în interiorul mormântului. Carter şi-a oprit munca, în semn de protest, la începutul anului 1924. Disputa, care a durat aproape un an, până în 1925, s-a încheiat cu un acord în urma căruia Carter şi-a putut continua munca, numai după ce el şi văduva lordului Carnarvon, Almina Herbert, care l-a susţinut în activitatea sa, au renunţat la pretenţiile asupra tuturor obiectelor descoperite în mormântul faraonului, acestea fiind trimise direct la Muzeul Egiptean din Cairo, arată www.nationalgeographic.com.
Cel de-al doilea sezon de cercetare şi conservare a început în toamna lui 1923 şi s-a încheiat în februarie 1924. Sezonul a început cu îndepărtarea celor două statui în mărime naturală ale lui Tutankhamon, care se aflau în anticameră, de fiecare parte a uşii. Au fost îndepărtate altarele ce înconjurau sarcofagul realizat dintr-un singur bloc de cuarţit roşu, şi care ocupau cea mai mare parte a camerei funerare, pentru a lăsa echipei de lucrători puţin spaţiu de mişcare. Peretele despărţitor dintre antecameră şi camera funerară, ce avea o porţiune din decoraţia pictată a peretelui camerei funerare, a trebuit să fie parţial demolat pentru a oferi spaţiul necesar ridicării unor schele. Sarcofagul faraonului Tutankhamon, ce măsura 2,74 metri lungime, 1,47 metri lăţime şi 1,47 metri înălţime, era decorat la colţuri cu corpurile a patru zeiţe - Isis, Nephthys, Neith şi Selket -, sculptate în relief, ale căror aripi întinse protejau corpul tânărului faraon. Hieroglife cu text religios, scene religioase şi ochiul protector sunt de asemenea gravate pe sarcofag.
Deschiderea sarcofagului faraonului, şi-a amintit Carter mai târziu, a fost "momentul suprem şi culminant" pe care îl aşteptase cu nerăbdare de când a devenit clar că acele camere pe care le descoperise constituiau un mormânt intact. Lucrătorii egipteni din echipa lui Carter au montat un sistem de scripeţi pentru a ridica capacul sarcofagului din granit roşu, o sarcină deosebit de delicată pentru că acesta era crăpat. Pe 12 februarie 1924, capacul a fost ridicat, dezvăluind, sub un giulgiu, un sicriu din lemn de cedru aurit şi sculptat în formă umană, urmând modelul măştii mortuare a lui Tutankhamon, potrivit www.smithsonianmag.com/.
Acesta era primul dintre cele trei sicrie încorporate unul în celălalt, bine fixate, fiecare împodobit elaborat. Al doilea era, de asemenea, sculptat în lemn de cedru şi bătut cu aur, iar ultimul era realizat din aur masiv (114 kg) şi conţinea trupul mumificat al tânărului faraon. Fiecare sicriu era aşezat pe un strat de lemn, aşa cum era reprezentat în picturile de pe pereţii mormântului. Capacul primului sicriu, lung de şapte picioare (2,13 metri), îl reprezenta pe faraon, cu braţele încrucişate pe piept, mâinile strângând un bici şi un sceptru îndoit din aur. Capetele gemene ale unei cobre sacre şi ale unui vultur - protectori ai Egiptului de Sus şi Egiptului de Jos - erau montate pe capac, în zona frunţii. Pentru egiptenii antici, sicriul reprezenta starea transformată, nemuritoare a faraonului, cu o condiţie fizică perfectă şi veşnic tânăr.
A fost primul set complet de sicrie regale găsite vreodată, iar calitatea lor artistică şi starea de conservare i-au impresionat chiar şi pe egiptologii experimentaţi care au fost martori ai evenimentului.
Al treilea sezon de săpături (ian.- mart. 1925), care a fost scurt şi fără incidente, a fost dedicat conservării obiectelor. Un moment important a avut loc în timpul celui de-al patrulea sezon de săpături din 1925/1926, când mumia faraonului a fost scoasă din sicriul de aur. Ultimele două camere ale mormântului au fost evaluate şi conservate între 1926 şi 1930, iar ultimele artefacte funerare au fost conservate şi expediate la Cairo în 1932.
Howard Carter a publicat între 1923 şi 1933 trei volume dedicate descoperirii mormântului lui Tutankhamon, sub titlul "The Tomb of Tut-Ankh-Amen", potrivit https://www.templerarebooks.com/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.historia.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 octombrie
Este a 285-a zi a anului 2026. Au mai rămas 80 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 27 m și apune la 18 h 37 m. Luna răsare la 09 h 26 m și apune la 19 h 00 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actorul Luke Perry
Actorul Luke Perry, unul dintre protagoniștii serialului de televiziune 'Beverly Hills 90210', s-a născut la Mansfield, Ohio, la 11 octombrie 1966. De mic visa să devină star de cinema, motiv pentru care a părăsit orașul natal și s-a îndreptat spre Hollywood în 1984, pentru a urma o carieră actoricească. Aici, pentru a-și plăti cursuri de actorie, a efect
11 octombrie - Ziua Școlii Ardelene
La 11 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua Școlii Ardelene, instituită prin Legea nr. 93 din 2014. Inițiativa acestui proiect legislativ, la care au aderat ulterior mai mulți parlamentari, îi aparține reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor și Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. 'De-a lungul ist
11 octombrie - Ziua internațională a fetelor (ONU)
Ziua internațională a fetelor este marcată la 11 octombrie, în întreaga lume. La 19 decembrie 2011, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția 66/170, prin care ziua de 11 octombrie a fost declarată Ziua internațională a fetelor. Această zi are drept scop recunoașterea drepturilor și a problemelor cu care se confruntă fetele din î
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 11 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Filip, unul dintre cei 7 diaconi; Sf. Ier. Teofan Mărturisitorul, episcopul Niceei Duminica a 21-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 21-a după Rusalii. Sf. ap. Filip, dintre cei 7 diaconi; Sf. cuv. Teofan Mărturisitorul; Sf. papă Ioan al XXIII-lea Romano-catolic
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 octombrie
Este a 284-a zi a anului 2026. Au mai rămas 81 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 25 m și apune la 18 h 39 m. Luna răsare la 08 h 15 m și apune la 18 h 36 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 80 de ani de la aprobarea Tratatului de Pace cu România în cadrul Conferinței de Pace de la Paris (10 octombrie)
La 10 octombrie 1946, în cadrul Conferinței de Pace de la Paris a fost aprobat Tratatul de Pace cu România. Conferința, care a reunit echipele de negociatori ale guvernelor SUA, Uniunii Sovietice, Marii Britanii, Franței și altor Puteri Aliate, în total 21 de națiuni, și-a deschis lucrările la 28 iulie 1946 și s-a desfășurat în acord cu













