Victoria în Moldova a Partidei unioniste a acţionat ca un stimulent asupra reprezentanţilor aripei radicale a Partidului Naţional din Ţara Românească. De cealaltă parte, conservatorii obţinuseră în alegerile desfăşurate între 8/20 şi 12/24 ianuarie, majoritatea mandatelor. În aceste condiţii, Partida naţională, fiind în minoritate în Adunarea electivă, a apelat la sprijinul maselor. Obţinerea unui rezultat favorabil creării statului naţional şi a unui stat modern se putea realiza doar prin presiunea populară exercitată asupra deputaţilor conservatori, care nici ei nu puteau alcătui o majoritate, dacă nu se uneau în jurul unui singur candidat, se arată în ampla lucrare "Istoria românilor" (volumul VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis în ziua de 22 ianuarie/3 februarie 1859, sediul reprezentanţei naţionale fiind înconjurat de mii de oameni. Mulţimea nu s-a manifestat pasiv, ci la îndemnul grupării liberal-radicale, a ţinut sub presiune dreapta conservatoare. În aceste condiţii, presiunea populară a permis aripii radicale să obţină iniţiativa în operaţia de verificare a mandatelor. În ziua de 23 ianuarie/4 februarie, când s-au definitivat contestaţiile, curtea Adunării era ocupată de 10.000-12.000 de oameni. La intervenţia deputaţilor radicali şi în faţa atitudinii ameninţătoare a mulţimii, detaşamentul adus pentru a menţine ordinea a fost retras.

Deputaţii majorităţii conservatoare care s-au întrunit în seara zilei de 23 ianuarie/4 februarie, în casa lui Ioan Oteteleşanu, s-au gândit chiar să nu mai participe la lucrările Adunării elective sau să determine mutarea acestora într-un alt oraş. De cealaltă parte, în contextul situaţiei tensionate care se crease, deputaţii Partidei naţionale căutau şi ei o soluţie, adunându-se la hotelul "Concordia" din Bucureşti. În seara aceleiaşi zile, au hotărât să încerce un compromis. Radicalii au renunţat la candidatura lui Nicolae Golescu, aclamat de mulţime, cerând însă ca şi deputaţii majorităţii să renunţe la candidaturile unuia dintre foştii domni Bibescu sau Ştirbei. În cele din urmă, la propunerea lui Dimitrie Gr. Ghica, a fost adoptată soluţia dublei alegeri.

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie/5 februarie 1859, deputaţii Partidei naţionale urmau să propună alegerea domnului Moldovei într-o şedinţă secretă a Adunării. Încă din ultimele luni ale anului 1858, fusese întrevăzută în cercurile diplomatice ipoteza dublei alegeri. Între cei cei care au făcut referire la această ipoteză s-au aflat consulul general austriac Eder, Buol-Schauenstein, ministrul de externe al Austriei, Ongley, de la consulatul englez de la Iaşi şi alţi diplomaţi. La/18 ianuarie, Buol transmitea ambasadorului său la Paris: "Cuza a fost ales la Iaşi, va fi ales şi la Bucureşti". În aceeaşi măsură, delegaţia moldoveană, aflată în drum spre Constantinopol, spre a notifica Poarta de alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, în cele câteva zile petrecute la Bucureşti, a avut posibilitatea să discute alternativa dublei alegeri. D.A. Sturdza îi transmitea la 19/31 ianuarie, lui A.G. Golescu, că era "o necesitate absolută ca să ne copiaţi în mod exact". ("Istoria românilor", vol. VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003 şi "Istoria românilor. De la origini până în zilele noastre" (Vlad Georgescu, Editura Humanitas, 1992)

La ora 11.00, au început dezbaterile Adunării elective. Vasile Boerescu, în numele Partidei naţionale, a cerut o şedinţă secretă în cadrul căreia a pledat în favoarea principiului Unirii şi subliniind legalitatea actului, în conformitate cu "spiritul Convenţiei", propunând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza şi ca domn al Ţării Româneşti. Deputaţii majorităţii conservatoare au acceptat să renunţe la candidaţii lor şi să-i dea votul lui Cuza. A fost redactat şi un act prin care participanţii la şedinţă au jurat că îl vor vota în unanimitate pe Alexandru Ioan Cuza, cu scopul de a "consacra pentru totdeauna unitatea românilor". Reveniţi în sala de şedinţe au trecut la vot, toţi cei 64 de deputaţi consacrându-l pe Alexandru Ioan Cuza ca domn al Ţării Româneşti. Prin acest act politic al dublei alegeri, fără a se încălca formal prevederile Convenţiei de la Paris, naţiunea română a obţinut o victorie importantă în realizarea statului modern român.

"Procesul verbal al adunării elective din Bucureşti, despre alegerea lui Al.I. Cuza ca domn al Ţării Româneşti, Bucureşti, 24 ianuarie/5 februarie 1859
[...]
D-l Const. Cantacuzino mulţumeşte asemenea Adunărei şi apoi propune că, de vreme ce acum Camera este constituită, crede că poate fără zăbavă, chiar în această esenţă, proceda la alegerea domnului spre a nu se mai întârzia o lucrare aşteptată cu atâta nerăbdare de ţară. Adaogă că câmpul alegerei nu este mai întins decât totdeauna, căci Convenţia nu mai face nici o osebire între moldoveni şi români.
Se consultă Adunarea asupra acestei propuneri, care se adoptă în unanimitate.
Apoi se face apelul nominal spre a se constata dacă numărul deputaţilor prezenţi este 3/4 părţi, ca să poată păşi la alegerea domnului, conform art. 13 din convenţia de la 7(19) august.
La apelul nominal, din deputaţii primiţi şi înscrişi se află /de/ faţă 64 şi lipsă doi, şi anume: prinţul Barbu Ştirbei şi logofătul Ioan Slătineanu.
Colonelul I.E. Florescu propune să se săvârşească jurământul, prescris în asemenea caz la art. 31 din Regulamentul organic.
Adunarea se consultă şi primeşte. Atunci, preasfinţia-sa părintele mitropolit se ridică în picioare şi pronunţă, cu glas mare, în faţa deputaţilor, formula jurământului, şi apoi toţi deputaţii, unul după altul, păşesc la birou, unde săvârşesc jurământul cerut, cu mâna pe Sf. evanghelie şi sărutând sf. cruce, pronunţând cu glas mare: "jur!".
După aceasta, se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului.
Se deschide scrutinul, şi, după citirea biletelor, preasfinţia-sa părintele mitropolit, prezidentul Adunărei, proclamă că s-a ales domnul Ţărei Româneşti cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza.
La această proclamare, toată Adunarea se ridică şi sala răsună de aplauzele şi strigările de trei ori repetate, ale deputaţilor şi ale publicului: "Să trăiască Unirea! Să trăiască Alexandru Ioan Cuza! Să trăiască puterile suzerane şi garante!"

Anexa A. - Proces verbal despre alegerea prinţului Alexandru Ioan Cuza ca domn al Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.

Principatele Unite.
Adunarea electivă a Ţării Româneşti
Astăzi, sâmbătă, în 24 ianuarie, Adunarea electivă procedând la vot pentru alegerea domnului său, rezultatul a fost că, cu unanimitate, s-a ales Alexandru Ioan Cuza, domnul actual al Moldovei, şi s-a proclamat domn şi al Ţărei Româneşti. Se constată acest rezultat sub iscălitura preşedintelui şi a secretarilor.
Preşedintele (subscris) Nifon, mitropolit.
Secretarii (subscrişi) A. Arasache, I. Cantacuzino, D. Brătianu, S Fălcoianu.

Anexa B. - Cuvântul pronunţat de Vasile Boerescu la finele şedinţei Adunărei elective a Valahiei în 24 ianuarie/5 februarie 1859.

Domnilor! Această zi este cea mai mare ce au văzut românii în analele istoriei lor! Actul ce am făcut noi astăzi este un act ce dovedeşte la noi un patriotism şi o dezinteresare aşa de mare, cum rar se poate vedea exemple la naţiunile cele mai civilizate ale Europei. Sunt acum mai mult de două secole şi jumătate de când Unirea românilor, aspiraţiunea generoasă a tuturor generaţiilor, căuta să se realizeze prin puterea materială, prin forţă, prin sânge. Astăzi, Unirea se realizează prin puterile morale, prin armele spirituale.
[...]
Alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza este ea conformă cu Convenţia din Paris? Liniştiţi-vă domnilor şi căutaţi fiecare răspunsul în conştiinţa şi raţiunea voastră. Alegerea noastră este legală; actul nostru este din cele mai legitime ce un om poate face în circumstanţe atât de grele. El nu este nimic contrariu literei Convenţiei; din contră, este absolut conform cu spiritul său. Convenţia voieşte ca fiecare Principat să-şi aibă un guvern al său. Dar guvernul unui stat se compune mai ales din puterea legislativă şi executivă. Acest principiu atinsu-s-a în ceva? Nicidecum. Fiecare Principat, atât Moldova, cât şi Ţara Românească, are un guvern separat, adică o Cameră a sa, un minister al său, o administraţie a sa. Unirea noastră nu este politică, este numai personală. Am unit adică două guverne într-o singură mână. Dar guvernele sunt două, deşi persoana este una, ceea ce este absolut conform cu Convenţia. Pe de altă parte, ce şi-au propus puterile garante prin actul lor de la 7/19 august? Ele şi-au propus, între altele, că aceste ţări, prin identitatea legilor lor, prin acţiunea comună a guvernelor lor, să ajungă la puterea ce le face a se respecta ca naţie şi la prosperitatea legilor lor, a guvernelor lor, să ajungă la prosperitatea materială ce le face a se ridica ca societate". ("Texte şi documente privind istoria modernă a românilor 1774-1918", Iulian Oncescu, Editura Cetatea de Scaun, 2011)

Anunţarea rezultatului a fost întâmpinată cu o bucurie de nedescris. "Un entuziasm atât de sublim nu mai fusese înregistrat... decât în timpul Revoluţiei din anul 1848", nota Dimitrie Bolintineanu. Cu ajutorul telegrafului, vestea a fost răspândită în tot spaţiul românesc, în Moldova, în Oltenia, dar şi peste munţi, în Transilvania. Alexandru Papiu-Ilarian scria că "alegerea domnitorului Cuza a trezit printre românii din Transilvania un entuziasm mai mare, poate, decât în Principate", iar publicaţia "Kronstaedter Zeitung" scria că "ziua de 24 ianuarie este o zi memorabilă a poporului român... Puţine popoare de pe globul pământesc au realizat cu sacrificii mari o operă patriotică atât de măreaţă" ("Istoria românilor", vol.VII, tom I, Ed. Enciclopedică, 2003).

Evenimentul a avut ecouri şi dincolo de hotare, presa franceză, în special, a consacrat dublei alegeri numeroase articole.

Ioan Al. Filipescu a fost numit, la 25 ianuarie/6 februarie 1859, primul prim-ministru al Ţării Româneşti.

La 8/20 februarie 1859, Alexandru Ioan Cuza ajungea la Bucureşti, unde a fost primit cu mult entuziasm, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Dubla alegere a lui Cuza a însemnat, potrivit lui Nicolae Iorga, pe de o parte, "sistemul 'faptului împlinit', acest element de originalitate, creat de români" şi pe de altă parte, a pus bazele statului român modern, conform lucrării "O istorie sinceră a poporului român" (Florin Constantiniu, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2008). Acelaşi autor arată că sprijinul lui Napoleon al III-lea a fost decisiv pentru dezarmarea opoziţiei Turciei şi Austriei faţă de de dubla alegere, astfel că la 1/13 aprilie 1859, în cadrul Conferinţei de la Paris a puterilor garante, evenimentul era recunoscut de oficial. Abia la sfârşitul anului 1861, Poarta a recunoscut unirea politico-administrativă a Principatelor doar pe timpul domniei lui Cuza. Ea s-a materializat prin crearea unui singur guvern (22 ian./3 febr. 1862), ce cuprindea reprezentanţi ai grupărilor conservatoare moldovene şi muntene, în frunte cu Barbu Catargiu. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

***Explicaţie foto din deschidere: Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza amplasată în Piaţa Unirii, Iaşi, 18 ianuarie, 2023.