Gheorghe Dinică, actor de teatru şi film care a creat roluri memorabile, dând viaţă cu acelaşi talent, dublat de o voce inconfundabilă, personajelor de dramă sau de comedie, s-a născut la 1 ianuarie 1934, la Bucureşti. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, clasa profesor Dina Cocea, promoţia 1961, potrivit site-ului Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, http://www.tnb.ro.

Actorii Iurie Darie (stg.) şi Gheorghe Dinică în piesa de teatru ”Umbra”, Bucureşti, 19 septembrie 1963.

Foto: (c) ALEXANDRU IONESCU /Arhiva istorică AGERPRES

A debutat la Teatrul de Comedie în 1961, cu rolul Inspectorul Goole din piesa ''Inspectorul de poliţie" de John Boynton Priestley, în regia Dinei Cocea. La acelaşi teatru, unde a jucat până în 1967, a fost distribuit în piese precum: ''Opinia publică" de Aurel Baranga (regia Mihai Berechet), ''Capul de răţoi" de George Ciprian (regia David Esrig), ''Troilus şi Cresida" de William Shakespeare (regia David Esrig), ''Somnoroasa aventură" de Teodor Mazilu (regia Dinu Cernescu), ''Rinocerii" de Eugene Ionesco (regia Lucian Giurchescu), ''Umbra" de Evgheni Svart (regia David Esrig), ''Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ştefănescu (regia David Esrig), ''Sweik în al doilea război mondial" de Bertolt Brecht (regia Lucian Giurchescu), ''Celebrul 702" de Alexandru Mirodan (regia Moni Ghelerter).

Actorul Gheorghe Dinică participă la Gala ”Zece pentru România”, Bucureşti, 14 decembrie 2007.

Foto: (c) ALEX TUDOR/Arhiva istorică AGERPRES

Pe scena Teatrului ''Lucia Sturdza Bulandra'' a jucat, în perioada 1968-1971, în piese precum ''Nepotul lui Rameau" de Denis Diderot (regia David Esrig) şi ''Moartea lui Danton" de Georg Büchner (regia Liviu Ciulei).

Cele mai multe roluri le-a interpretat însă pe scena Teatrului Naţional "I. L. Caragiale" Bucureşti, unde a fost distribuit în piesele: ''Un fluture pe lampă" de Paul Everac (regia Horea Popescu, 1972), ''Trei fraţi gemeni veneţieni" de Aldo Matiuzzi Collalto (regia David Esrig, 1973), ''Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt (regia Sanda Manu, 1977), ''Gaiţele" de Alexandru Kiriţescu (regia Horea Popescu, 1977), ''O scrisoare pierdută" de I. L. Caragiale (regia Radu Beligan, 1979), ''Aşteptându-l pe Godot" de Samuel Beckett (regia Grigore Gonţa, 1980), ''Ioneştii" de Platon Pardău (regia Grigore Gonţa, 1986), ''Cine are nevoie de teatru?" de Timberlake Wertenbaker (regia Andrei Şerban, 1990), ''Noaptea regilor" de William Shakespeare (regia Andrei Şerban, 1991), ''Tehnica raiului" de Mihai Ispirescu (regia Dan Micu, 1997), ''Azilul de noapte" de Maxim Gorki (regia Ion Cojar, 1998), ''Numele trandafirului" după Umberto Eco (regia Grigore Gonţa, 1999), ''Cotletele" de Bertrand Blier (regia Gelu Colceag, 1997), ''Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de Tiberiu Cristian Popescu (regia Grigore Gonţa, 2000), ''Ultima oră" de Mihail Sebastian (regia Anca Ovanez Dorosenco, 2003), ''Dansând pentru zeul păgân" de Brian Friel (regia Lynne Parker, 2006).

Tot la TNB l-a interpretat pe Cadîr în spectacolul ''Take, Ianke şi Cadîr" de Victor Ion Popa, în regia lui Grigore Gonţa, spectacol a cărui premieră a avut loc în 2001.

Preşedintele Traian Băsescu îi conferă Ordinul Naţional ”Serviciul Credincios” în Grad de Mare Cruce actorului Gheorghe Dinică, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Cotroceni, Bucureşti, 1 decembrie 2008.

Foto: (c) SORIN LUPŞA /Arhiva istorică AGERPRES

Gheorghe Dinică a avut, de asemenea, roluri de prim-plan în filme realizate de mari regizori români. În volumul ''1234 cineaşti români'' (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1996) este caracterizat ca un ''interpret cu surprinzătoare intuiţii în definirea unor personaje aprige, brutale până la ferocitate, care îşi cultivă cu delicii propria condiţie''.

Dintre cele peste 80 de filme şi seriale în care a fost distribuit, amintim: ''Străinul" (regia Mihai Iacob, 1963), ''Comoara din Vadul Vechi" (regia Victor Iliu, 1964), ''Columna" (regia Mircea Drăgan, 1968), ''Felix şi Otilia" (regia Iulian Mihu, 1971), ''Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (regia Sergiu Nicolaescu, 1971), ''Explozia" (regia Mircea Drăgan, 1972), ''Cu mâinile curate" (regia Sergiu Nicolaescu, 1972), ''Dincolo de nisipuri" (regia Radu Gabrea, 1973), ''Zidul" (regia Constantin Vaeni, 1974), ''Ilustrate cu flori de câmp" (regia Andrei Blaier, 1974), ''Prin cenuşa imperiului" (regia Andrei Blaier, 1975), ''Un comisar acuză" (regia Sergiu Nicolaescu, 1975), ''Osânda" (regia Sergiu Nicolaescu, 1976), ''Cuibul salamandrelor" (regia Mircea Drăgan, 1976), ''Acţiunea Autobuzul" (regia Virgil Calotescu, 1977), ''Revanşa" (regia Sergiu Nicolaescu, 1978), ''Ultima noapte de dragoste" (regia Sergiu Nicolaescu, 1979), ''Reţeaua S" (regia Virgil Calotescu, 1979), ''Lumini şi umbre" (serial TV, regia Andrei Blaier, Mihai Constantinescu, Mircea Mureşan, 1979-1982), ''De ce trag clopotele, Mitică?" (regia Lucian Pintilie, 1982), ''Secretul lui Bachus" (regia Geo Saizescu, 1983).

A jucat, de asemenea, şi în filmele ''Pe malul stâng al Dunării albastre" (regia Malvina Urşianu, 1983), ''Lumină la etajul zece" (regia Malvina Urşianu, 1984), ''Secretul lui Nemesis" (regia Geo Saizescu, 1986), ''Cuibul de viespi" (regia Horea Popescu, 1986), ''Figuranţii" (regia Malvina Urşianu, 1987), ''Priveşte înainte cu mânie" (regia Nicolae Mărgineanu, 1992), ''Cel mai iubit dintre pământeni" (regia Şerban Marinescu, 1992), ''Crucea de piatră" (regia Andrei Blaier, 1993), ''Această lehamite" (regia Mircea Daneliuc, 1993), ''Craii de Curtea veche" (regia Mircea Veroiu, 1995), ''Faimosul Paparazzo" (regia Nicolae Mărgineanu, 1999), ''Filantropica" (regia Nae Caranfil, 2001), ''După amiaza unui torţionar" (regia Lucian Pintilie, 2001), ''Turnul din Pisa" (regia Şerban Marinescu, 2002), ''Dulcea saună a morţii" (regia Andrei Blaier, 2003), ''Magnatul" (regia Şerban Marinescu, 2004), ''Orient Express'' (regia Sergiu Nicolaescu, 2004), ''Ticăloşii" (regia Şerban Marinescu, 2007) ş.a., precum şi telenovelele ''Inimă de ţigan'' (2007), ''Regina'' (2008) şi ''Aniela'' (2009).

Îndrăgitul actor avea şi talent muzical şi iubea cântecele de petrecere. El a înregistrat astfel, alături de Ştefan Iordache, Nelu Ploieşteanu ş.a., câteva CD-uri cu cântece de petrecere.

I-au fost decernate Marele premiu la Paris pentru ''Troilus şi Cresida" de William Shakespeare şi Premiul de excelenţă - UNITER, 1999, potrivit site-ului http://www.tnb.ro. Dintre premiile cinematografice care i-au fost decernate amintim: Premiul ACIN pentru ''Explozia", ''Felix şi Otilia", ''Bariera", ''Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte", 1972; Premiul de interpretare la Karlovy Vary pentru rolul Diplomatul - ''Prin cenuşa imperiului"; Premiul ACIN pentru ''Ilustrate cu flori de câmp", 1975; Premiul ACIN pentru ''Figuranţii", ''Cuibul de viespi", ''Secretul lui Herodot"; Premiul UCIN pentru ''Casa din vis", 1992; Premiul UCIN şi Premiul Troia (Portugalia) pentru ''Patul conjugal", 1993; Premiul Special UCIN, pentru rolul din ''Filantropica", 2002.

A fost desemnat de Revista VIP ''Actorul anului 2002'', iar în 2004 a primit ''Diploma de interpretare'' din partea Uniunii Autorilor şi Realizatorilor de Film din România (UARF), pentru rolul din ''Orient Expres".

La ediţia din 2005 a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF) de la Cluj-Napoca, Gheorghe Dinică a primit Premiul de excelenţă pentru întreaga activitate cinematografică. La 30 ianuarie 2008 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică.

În 2008 i-a fost conferit Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în Grad de Mare Cruce. La 30 martie 2009, la gala de închidere a celei de-a V-a ediţii a Festivalului Internaţional de film BucharEST (B-EST IFF) i-a fost decernat un Premiu de excelenţă pentru întreaga carieră.

Gheorghe Dinică a murit la 10 noiembrie 2009, în Bucureşti. A fost înmormântat la 13 noiembrie 2009, cu onoruri militare, la Cimitirul Bellu din Capitală, pe Aleea Artiştilor.

La 15 septembrie 2013, un bust din bronz al îndrăgitului actor a fost dezvelit în faţa Teatrului de Comedie din Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)