Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, cel mai de seamă reprezentant al ortodoxiei româneşti în Transilvania, cu o activitate socială de inegalabilă, în special în domeniul învăţământului, şi cu o bogată activitate politică în slujba emancipării naţionale a românilor ardeleni, s-a născut la 20 decembrie 1808, la Mişkolţ (Miskolc), în Ungaria. Anastasie, pe numele său de mirean, a fost fiul Anastasiei (n. Muciu) şi al unui negustor macedo-român, Naum Şaguna, potrivit lucrărilor "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2008) şi "Dicţionarul general al literaturii române", sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, 2007).

A absolvit, în 1826, gimnaziul călugărilor Piarişti de la Pesta şi tot acolo, a făcut studii de filosofie şi drept (1826-1829). La Vârşeţ a urmat secţia română a Seminarului Teologic (din 1829). S-a călugărit în 1833, primind numele Andrei. A fost profesor la Seminarul Teologic şi secretar al Consistoriului arhidiecezan din Karlowitz (din 1834), egumen la mănăstirile Iazac (1838), Beşenovo (1841), Hopovo (1842), Covil (1845), se arată în dicţionarul "Membrii Academiei Române 1866-2003" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).

Andrei Şaguna a susţinut, în special, prin acţiunile sale, emanciparea şi întărirea bisericii ortodoxe române din Ardeal. În 1846, era vicar general al bisericii române ortodoxe din Ardeal. În urma alegerilor din 1847, a fost confirmat episcop în decembrie 1848, depunând, în această calitate, eforturi în vederea restaurării vechii mitropolii a Transilvaniei prin numeroase memorii adresate Curţii din Viena şi patriarhului ortodox sârb, ca şi prin sinoadele eparhiale formate din clerici şi mireni, convocate la Sibiu în 1850, 1860 şi 1864. A obţinut, în cele din urmă, în 1864, reînfiinţarea Mitropoliei, Andrei Şaguna fiind numit arhiepiscop şi mitropolit. A convocat, apoi, un Congres naţional bisericesc al românilor ortodocşi din întreaga eparhie (Sibiu, sept.-oct. 1868), care a aprobat Statutul Organic al Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania, ale cărui principii fundamentale - autonomia faţă de stat, participarea laicilor alături de clerici la conducerea treburilor bisericeşti în proporţie de două treimi - au stat la baza statutului de organizare a întregii Biserici Ortodoxe Române, începând din 1925.

Episcopul ortodox Andrei Şaguna s-a implicat şi în mişcarea revoluţionară a românilor transilvăneni din 1848-1849, fiind ales la 3/15 mai 1848, preşedinte al Marii Adunări de la Blaj, alături de episcopul Ioan Lemeni (unit). Adunarea a adoptat "Petiţiunea naţională", programul Revoluţiei române din Transilvania, care revendica, printre altele, dreptul românilor de a fi reprezentaţi în Dietă, dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie, emanciparea Bisericii Ortodoxe Române de sub jurisdicţia mitropoliei sârbeşti, desfiinţarea iobăgiei fără despăgubire, libertatea cuvântului şi a tiparului, asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor, înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale, învăţământ de toate gradele în limba română, amânarea discutării în dietă a problemei "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria până la convocarea unei adunări în care românii să fie reprezentaţi proporţional etc., conform volumului "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003).

O delegaţie aleasă cu acest prilej şi condusă de episcopul Andrei Şaguna, urma să prezinte împăratului, la Viena, cererile naţiunii române. O altă delegaţie, condusă de episcopul Ioan Lemeni, urma să meargă, în acelaşi scop, la Dieta Transilvaniei de la Cluj. A fost înfiinţat, de asemenea, un Comitet permanent care avea ca scop conducerea acţiunii îndeplinirii hotărârilor Adunării de la Blaj, în special, pentru a centraliza răspunsurile de la Viena şi Cluj şi a le comunica apoi următoarei adunări naţionale. Comitetul avea 23 de membri şi era condus tot de episcopul Andrei Şaguna, cu Simion Bărnuţiu vicepreşedinte. Ambele petiţii au rămas fără răspuns.

A prezidat la 16/28 decembrie 1848, adunarea românilor de la Sibiu, a cărei rezoluţie cuprindea pe lângă un nou şi hotărât protest împotriva uniunii Transilvaniei cu Ungaria, instaurarea administraţiei româneşti pe întreg teritoriul Transilvaniei; convocarea unei Diete, alcătuită din reprezentanţi aleşi ai naţionalităţilor; crearea unui corp românesc de cavalerie şi procurarea a 50.000 de arme; redeschiderea şcolilor.

La 13/25 februarie 1849, episcopul Andrei Şaguna a înfăţişat împăratului Franz Joseph I "Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina", care cerea legitima constituire a naţiunii române într-un organism statal unitar, de sine stătător, în cadrul monarhiei, administraţie în limba română, reprezentanţă proporţională în parlamentul imperial ş.a., potrivit volumului "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). Nici memoriul din 26 aprilie/7 mai 1849, realizat împreună cu reprezentanţii poporului slovac nu a avut audienţa dorită. La fel ca şi predecesorul său, împăratul s-a mărginit să facă doar promisiuni.

Convins de rostul înalt al învăţăturii, mitropolitul ortodox a avut o activitate neobosită şi permanentă în scopul înfiinţării de şcoli. Până în 1873, în Arhiepiscopia Sibiului existau aproape 800 de şcoli "poporale", un liceu cu opt clase şi o şcoală comercială la Braşov, un gimnaziu de patru clase la Brad, un Seminar Teologic şi Pedagogic la Sibiu (1853). A gândit învăţământul strâns legat de Biserică, preotul-paroh fiind director al şcolii "poporale" din parohia sa, protopopii erau "inspectori şcolari", iar episcopul "inspector suprem" pentru întreaga eparhie, organizare ce a fost inclusă în Statutul Organic. La îndemnul său s-au scris peste 25 de manuale şcolare, contribuind la unele dintre ele. A trimis numeroşi tineri la studii de specializare la universităţile din Austria şi Germania, cu burse din fondurile şi fundaţiile pe care le-a creat, se arată în volumul "Dicţionar biografic de istorie a României" (Editura Meronia, 2008).

A deschis, în 1850, la Sibiu, Tipografia Arhidiecezană. Aici i-au fost tipărite: broşuri politico-bisericeşti ("Scrisori apologetice", 1862), opere canonice ("Elementele dreptului canonic", 1854, "Compendiu de dreptul canonic", 1868, "Enchiridionul", 1871), "Istoria bisericii ortodoxe răsăritene universale" (două volume, 1860), studii pastorale ("Teologia pastorală", 1857; "Manual de studiul pastoral", 1872), scrieri omiletice. A supravegheat, între 1856-1858, tipărirea Bibliei, "adecă dumnezeiasca Scriptură a Legii cei vechi şi Nuoi după originalul celor şaptezeci şi doi tâlcuitori din Alexandria" (două volume), căreia i-a scris o frumoasă prefaţă. În manuscris i-a rămas o gramatică ("Grammatica valachia"), redactată în latineşte (cu echivalenţe româneşti), inspirată din gramatica lui C. Diaconovici-Loga, potrivit lucrării "Dicţionarul literaturii române de la origini până la 1900" (Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1979).

La iniţiativa sa a apărut, la Sibiu, ziarul de informaţie socială şi culturală "Telegraful român" (de la 3 ianuarie 1853, cu apariţie neîntreruptă), care în primii ani s-a aflat sub conducerea lui Florian Aaron şi a lui dr. Pavel Vasici, potrivit lucrării "Istoria României în date" (Ed. Enciclopedică, 2003). În paginile sale au fost publicate articole politice, dar şi pe teme bisericeşti sau şcolare, unele nesemnate, cuvântări, scrieri pastorale, aparţinând lui Andrei Şaguna, care stabilea, totodată, linia politică a publicaţiei. De asemenea, o circulară din 1859 către preoţi şi învăţători îi îndemna pe aceştia să culeagă colinde, poveşti şi cântece populare. Şaguna intenţiona să alcătuiască o culegere de poveşti şi cântece româneşti.

Orator cu autoritate, Andrei Şaguna s-a impus în cuvântări ţinute în limbile română, ungară şi sârbă. Multe dintre discursurile sale au apărut în "Foaie pentru minte, inimă şi literatură" şi în "Gazeta Transilvaniei", ziar pentru a cărui reapariţie a intervenit pe lângă guvern.

A fost unul dintre întemeietorii Asociaţiunii Transilvane pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român - ASTRA - al cărei prim preşedinte a fost între 1861-1866.

Mitropolitul Andrei Şaguna a reprezentat naţiunea română din Transilvania în Senatul imperial din Viena (1860-1863) şi în Dieta Transilvaniei (1863-1865). A fost copreşedinte al Conferinţei naţional-politice a românilor de la Sibiu (1861) şi al Congresului naţional al românilor de la Alba Iulia (1863). După instaurarea dualismului austro-ungar a fost mentorul direcţiei activismului politic al românilor transilvăneni.

La 7 septembrie 1871 a fost numit membru de onoare al Societăţii Academii Române.

Principalele opere: "Promemorie despre dreptul istoric al autonomiei bisericeşti naţionale a românilor de religie răsăriteană" (1849), "Memorial prin care se lămureşte cererea românilor de religiunea răsăriteană din Austria pentru restaurarea Mitropoliei lor din punct de vedere al sfintelor canoane" (1851), "Adaos de cuvântări bisericeşti pentru sărbătorile domneşti de peste an" (1855), "Istoria Bisericii Ortodoxe răsăritene universale de la întemeiere până în zilele noastre" (1860), "Memorialul arhiepiscopului şi metropolitului Andrei baron de Şaguna sau Luptele naţionale-politice ale românilor. 1846-1873" (Sibiu, 1889), "Memorii din anii 1846-1871" (1923, introducere Ilarion Puşcariu, Sibiu).

Mitropolitul Andrei Şaguna a trecut la cele veşnice la 16/28 iunie 1873, fiind îngropat lângă biserica mare din Răşinari, aşa cum a rânduit el însuşi prin testament.

La 29 octombrie 2011, la Catedrala Ortodoxă din Sibiu, a avut loc slujba de canonizare a Mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna (cu zi de pomenire la 30 noiembrie), oficiată de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Daniel, un sobor format din câteva sute de preoţi, printre care şi Mitropolitul Ardealului, ÎPS Laurenţiu Streza şi o delegaţie de ierarhi din Grecia. AGERPRES/(Documentare-Irina Andreea Cristea, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.str.crestin-ortodox.ro