Chitaristul Jim Hall este una dintre legendele jazzului modern, a cărui tehnică, linie melodică şi abordare introspectivă au influenţat muzicieni mai tineri precum Pat Metheny şi Bill Frisell.

Artistul s-a născut la 4 decembrie 1930, în Buffalo, New York, într-o familie de muzicieni: mama lui a cântat la pian, bunicul la vioară şi unchiul său la chitară. El a început să cânte la chitară la vârsta de zece ani, când mama lui i-a dăruit instrumentul de Crăciun.

Din 1955, Hall a studiat pianul şi chitară-bas, în plus faţă de teorie, la Institutul de muzică din Cleveland. Aproximativ un an mai târziu, s-a mutat în Los Angeles. A studiat chitara clasică cu Vincente Gomez şi, între 1955-1956, a cântat în cvintetul lui Chico Hamilton, reuşind să atragă atenţia.

Sursa foto: www.jazzguitartoday.com

A predat la "Lenox School of Jazz" în 1959, a concertat cu "Jazz at the Philharmonic" şi a lucrat cu Ben Webster (1959), Bill Evans (1959), Paul Desmond (1959-1965), Ella Fitzgerald (1960).

Jim a ajuns, apoi, la New York unde a lucrat, printre alţii, cu Lee Konitz (1960-1961), Sonny Rollins (1961-19622, 1964), Art Farmer (1962-1964). Colaborările sale live şi înregistrate cu Bill Evans, Paul Desmond şi Ron Carter au devenit legendare.

La jumătatea anilor '60 şi-a fondat propriul trio, cu Tommy Flanagan şi Ron Carter, iniţial, apoi şi cu Red Mitchell, din 1965.

Sursa foto: www.jazzguitartoday.com

Prima recunoaştere a talentului său a venit în 1997, când Jim a câştigat New York Jazz Critics Circle Award la categoria cel mai bun compozitor/aranjator de jazz. A înregistrat propriile compoziţii "Textures" şi "By Arrangement". Compoziţia sa originală, "Quartet Plus Four", o piesă pentru cvartetul de jazz, completată de cvartetul de coarde Zapolski, a fost prezentată în premieră, în Danemarca, în timpul concertului şi a ceremoniei în care a fost distins cu râvnitul Premiu Jazzpar. Mai târziu, a fost lansată şi pe CD, consemnează www.jimhallmusic.com.

O compoziţie a sa a făcut parte dintr-un concert pentru chitară şi orchestră, cerut de Universitatea Towson din Maryland pentru The First World Guitar Congress, care a debutat în iunie 2004, cu "Baltimore Symphony". Titlul lucrării "Peace Movement", indică dorinţa artistului de a contribui la pacea mondială prin muzica sa. El vede muzica ca pe o oportunitate oferită oamenilor de a-şi depăşi barierele, fie ele geografice, ideologice, religioase sau de altă natură. Acceptând premiul NEA Jazz Masters Fellowship în ianuarie 2004, el a spus: "Femeile şi bărbaţii care au primit acest premiu în trecut au răspândit pacea şi dragostea în întreaga lume, un fapt pe care guvernele l-ar putea folosi drept exemplu. Sunt încântat să fiu unul dintre pacificatori.", se menţionează pe www.jimhallmusic.com.

Pe lângă compoziţia orchestrală şi corală, Jim a lucrat şi înregistrat cu o varietate de ansambluri din întreaga lume. Lui şi trioului său i s-au alăturat ca invitaţi, artişti sau formaţii precum Lovano, Greg Osby, New York Voices, Kenny Barron, Pat Metheny, Slide Hampton. De fapt, câţiva dintre aceşti oaspeţi pot fi ascultaţi pe o înregistrare live intitulată "Panorama". Ocazional, aceste colaborări au condus la proiecte mai intense, cum ar fi înregistrarea "Jim Hall & Basses" cu Scott Colley, Charlie Haden, Dave Holland, George Mraz şi Christian McBride şi proiectul "duet" cu Pat Metheny.

Proiectul lui Jim, "Magic Meeting", este un CD care conţine înregistrări live ale Jim Hall Trio cu Scott Colley şi Lewis Nash, de la evenimentul organizat la Village Vanguard din New York City la sfârşitul lunii aprilie 2004, potrivit sursei citate.

Între ultimele lansări ale artistului se numără: albumul de studio "Free Association with Geoffrey Keezer" (ArtistShare, 2006), albumul cu înregistrări live "Live at Birdland", cu Joey Baron, Greg Osby, Steve LaSpina (ArtistShare, 2012) şi compilaţiile: "Douglas on Blue Note" (WienerWorld / Douglas: 2009) şi The Complete "Jazz Guitar" (Essential Jazz Classics: 2011).

Jim Hall, care intenţiona să facă un turneu, în Japonia, în luna ianuarie 2014, alături de vechiul său partener basistul Ron Carter, a murit la 10 decembrie 2013, la New York, la vârsta de 83 de ani. În vara aceluiaşi an a evoluat pe scenă alături de tânărul chitarist Julian Lage în cadrul Newport Jazz Festival din Rhode Island. Ultima sa apariţie a avut loc în 23 noiembrie, la concertul "Jazz at Lincoln Center", unde a cântat alături de chitariştii John Abercrombie şi Peter Bernstein, potrivit https://www.nytimes.com/ AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto din deschidere: www.jazzguitartoday.com