Bernardo Bertolucci s-a născut la 16 martie 1941, la Parma. Şi-a petrecut copilăria în Baccanelli, la ferma bunicului său patern, până la vârsta de 12 ani, potrivit site-ului https://bernardobertolucci.org/.

În 1954, familia Bertolucci se mută în cartierul Monteverde Vecchio din Roma. În 1956, în vacanţă de vară în satul îndepărtat Casarola din Apenini, lângă Parma, tânărul Bernardo realizează primul său scurtmetraj, ''La teleferica'', cu o cameră de 16 mm împrumutată. Trei luni mai târziu, filmează ''La morte del maiale'' la ferma din Baccanelli.

Bernardo Bertolucci şi-a dorit iniţial să devină poet, ca tatăl său, astfel că a urmat cursurile Facultăţii de Literatură Modernă ale Universităţii din Roma, unde a ajuns să lucreze ca asistent de regie pentru Pier Paolo Pasolini. În 1960, petrece o lună întreagă la legendara Cinematheque Francaise condusă de Henri Langlois, împreună cu vărul său Giovanni Bertolucci. În 1961, abandonează studiile de literatură.

În 1962, la vârsta de 21 de ani, la câteva zile după câştigarea Premiului Viareggio pentru micul volum de poezie ''In cerca del mistero'', Bertolucci debutează ca regizor cu lungmetrajul ''La Commare secca'', bazat pe o poveste a lui Pasolini.

În 1964, prezintă producţia în mare parte autobiografică ''Prima della rivoluzione'' la Festivalul de la Cannes, devenind astfel discipolul italian al Noului Val Francez (Nouvelle Vague) şi în particular al regizorului Jean-Luc Godard.

În 1967, realizează un documentar în trei episoade pentru televiziunea RAI, ''La via del petrolio'', şi scurtmetrajul avangardist ''Agonia'', parte din filmul colectiv ''Amore e rabbia'', şi lucrează la povestea ''C'era una volta il West'', potrivit sursei citate.

Fructificând experienţa sa în psihanaliză, lansează în 1970 aproape simultan ''Strategia del ragno'' (bazat pe o poveste de Jorge Luis Borges) şi ''Il conformista'' (bazat pe un roman cu acelaşi nume al lui Alberto Moravia). Acţiunea din ambele pelicule este plasată în epoca fascistă, cele două lungmetraje dezvăluind angajamentul din ce în ce mai politic al tânărului regizor, la fel ca documentarul ''La salute e malata'' (1971).

Un alt moment emblematic pentru cariera cineastului a fost lansarea celebrului ''Ultimul Tango la Paris'' (1972), cu Marlon Brando, care ii aduce succes la nivel mondial şi două nominalizări la Oscar, dar şi un proces pentru obscenitate, care l-a costat pierderea drepturilor civile timp de cinci ani, mai dezvăluie sursa citată.

Bernardo Bertolucci, Maria Schneider şi Marlon Brando, în filmul ”Ultimul Tango la Paris'' (1972).

Saga ''1900'' (1976), care timp de cinci ore şi 17 minute prezintă conflictul politic dintre socialişti şi fascişti, este salutată în toată Europa drept echivalentul italian al peliculei ''Pe aripile vântului'', în timp ce în Statele Unite şi Uniunea Sovietică este boicotată.

Filmat în China ca o producţie europeană independentă, epopeea magistrală ''Ultimul împărat'' devine primul indicator al unei experienţe globale, mai ales după ce a primit nouă premii Oscar la Hollywood, inclusiv pentru ''Cel mai bun film'', în aprilie 1988. Bernardo Bertolucci a fost recompensat şi cu un Glob de Aur pentru regia acestui film.

''Un ceai în Sahara'' (1990) este recompensat cu un premiu BAFTA pentru imagine, iar Bernardo Bertolucci este nominalizat din nou la Globurile de Aur.

Realizat special pentru publicul tânăr, ''Little Buddha'' (1993) atrage şi spectatorii mai în vârstă prin explorarea înţelepciunii milenare a Orientului, bazată pe cazul real al unui băiat occidental considerat reîncarnarea unui lider spiritual tibetan.

În 1996, ''Stealing Beauty'', cu Liv Tyler, în vârstă de nouăsprezece ani, marchează revenirea mult aşteptată a lui "Mister Oscar" în Italia natală şi începutul aşa-numitei ''trilogia intimista'' sau ''trilogia de cameră''. Pentru acest film, este nominalizat la Festivalul de la Cannes pentru distincţia Palme d'Or, potrivit www.imdb.com. Urmează ''Asediul iubirii'' (1998) şi ''Triumful dragostei'' (2001).

Un alt succes controversat, ''Visătorii'' (2003), filmat la Paris, reia spiritul utopic al unei întregi generaţii în perioada care a precedat evenimentele explozive din mai 1968.

În 2007, este distins cu Leul de Aur, la vârsta de 75 de ani, în cadrul Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia. În 2011, primeşte Palme d'Or pentru întreaga carieră la Festivalul de Film de la Cannes, potrivit https://bernardobertolucci.org/.

În 2012, ''Io e te'', ultimul lungmetraj regizat de Bertolucci, transformă "trilogia de cameră" într-o "tetralogie", punctează https://bernardobertolucci.org/.

În 2013, a fost preşedinte al juriului celei de-a 70-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Veneţia, care a acordat Leul de Aur documentarului ''Sacro GRA'', realizat de Gianfranco Rosi. În cadrul festivalului, regizorul îşi prezintă scurtmetrajul ''Scarpette rosse'', parte a colecţiei de filme ''Future Reloaded''.

În 2014, primeşte distincţia ''Laurea Honoris Causa" în Istoria şi Critica Artelor Spectacolului de la Universitatea din Parma.

În 2018, Bertolucci a scris împreună cu Ilaria Bernardini şi Ludovica Rampoldi scenariul pentru ''The Echo Chamber'', ultimul său proiect cinematografic, aminteşte sursa citată.

A murit la 26 noiembrie 2018. A fost căsătorit cu actriţa Adriana Asti, protagonista din ''Prima della rivoluzione'', şi apoi, din 1978, cu regizoarea Clare Peploe, potrivit www.theguardian.com. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Alexandru Cojocaru)