logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

DOCUMENTAR: 50 de ani de la moartea principesei şi scriitoarei Martha Bibescu (28 noiembrie)

Image

Martha Bibescu, fiica Smarandei Mavrocordat, descendentă din spiţă voievodală, şi a lui Ion Lahovary, om politic şi diplomat în timpul domniei lui Carol I, s-a născut la 28 ianuarie 1886, la Bucureşti. Şi-a petrecut copilăria, o perioadă, la conacul părinţilor din Baloteşti, iar apoi în Franţa, unde a primit o educaţie aleasă. Şi-a continuat educaţia într-o mănăstire din Belgia, indică "Dicţionarul general al literaturii române", apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004)

Martha Bibescu s-a căsătorit în 1905 cu George Valentin Bibescu, nepot al domnului Ţării Româneşti Gheorghe Bibescu (1842-1848), dobândind, prin această alianţă, titlul de principesă.

După ce a întreprins o călătorie prin Persia şi Turcia, şi-a publicat impresiile, la îndemnul lui Maurice Barres, într-un volum cu titlul "Les Huit paradis" (1908), care i-a adus un succes răsunător precum şi Premiul Academiei Franceze. Cartea a fost întâmpinată elogios de personalităţi marcante ale literaturii franceze, precum Marcel Proust, Anatole France, Remy de Gourmont, Jean Moreas etc., potrivit sursei citate mai sus.

 


''Descoperindu-şi vocaţia, Martha Bibescu îşi va consacra mare parte din timp scrisului, fără a renunţa la viaţa mondenă. Distincţia, inteligenţa, farmecul personal făceau din ea o prezenţă căutată în saloanele aristocratice ale timpului şi, totodată, o amfitrioană fascinantă la palatele sale de la Posada şi Mogoşoaia'' ("Dicţionarul general al literaturii române", Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).

Martha Bibescu a călătorit mult şi a cunoscut oameni iluştri din lumea întreagă - literaţi, politicieni şi diplomaţi, capete încoronate, oameni de ştiinţă, artişti -, iar corespondenţa şi opera sa memorialistică cuprind personalităţi precum O. Goga, V. Pârvan, I.G. Duca, P. Claudel, M. Proust, Churchill, Roosevelt, Chaplin ş.a. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, datorită relaţiilor sale, a intervenit adesea, pe lângă marile puteri, în favoarea intereselor României.

Palatul Mogoşoaia, ctitorie a domnului Ţării Româneşti Constantin Brâncoveanu (1688-1714), care trecuse, din 1832, în proprietatea familiei Bibescu, prin căsătoria lui Zoe Mavrocordat (fiica adoptivă a lui Grigore Brâncoveanu) cu domnitorul Gheorghe Bibescu, va rămâne în proprietatea familiei Bibescu până în 1947, timp în care imobilul a fost supus mai multor lucrări de renovare. Martha Bibescu a început, în 1912, lucrări de restaurare a palatului, apelând la o echipă de meşteri italieni, condusă de arhitectul veneţian Domenico Rupolo. Lucrările de restaurare au fost reluate în 1920, tot la iniţiativa Marthei Bibescu, sub conducerea aceluiaşi arhitect veneţian Rupolo, apoi sub conducerea arhitectului George M. Cantacuzino. Martha Bibescu a adunat în încăperile palatului obiecte de artă dintre cele mai valoroase legate de familiile Brâncoveanu, Bibescu, Mavrocordat.

Martha Bibescu - care semna, de obicei, Princesse Bibesco, dar şi cu pseudonimul Lucile Decaux - a publicat, în limba franceză, aproape patruzeci de volume, cărora li se adaugă numeroase colaborări în presa vremii. A scris romane autobiografice, impresii de călătorie, biografii romanţate, studii şi eseuri, cronici artistice şi mondene, pagini de jurnal şi a întreţinut o bogată corespondenţă. O parte din scrierile ale au fost traduse în Marea Britanie, Suedia, Olanda, Germania ş.a.

''În afară de 'Două portrete' (1930) şi 'Destinul lordului Thomson of Cardington' (1932), tălmăcite chiar de autoare, celelalte traduceri româneşti au apărut cu întârziere ("Isvor, ţara sălciilor", 1937; "Cele opt raiuri", 1946; "La bal cu Marcel Proust", 1976; "Jurnal politic", 1979, iar după 1990, într-un ritm mai susţinut)'', se menţionează în "Dicţionarul general al literaturii române".

În perioada interbelică i-au apărut în limba franceză cărţile: "Isvor, le pays des saules" (1923), "Le Perroquet vert" (1924), "Catherine-Paris" (1927), "Noblesse de robe" (1928), "Jour d' Egypte" (1929), "Croisade pour l'anemone" (1931), "Egalite" (1935), "Le Rire de la Naiade" (1935), "Images d'Epinal" (1937), "Feuilles de calendrier" (1939). După 1946, Martha Bibescu s-a stabilit în Franţa, continuând să publice câteva cărţi de evocare, în manieră epistolară, a unor personalităţi ("La vie d' une amitie", I-III, 1951-1957; "Le Confesseur et les poetes", 1970; "Echanges avec Paul Claudel", 1972). Un proiect al unei lucrări mai ample, legată de istoria neamului românesc ("La Nymphe Europe"), a fost abandonat după primul volum (1960), iar postum, în 1976, a apărut şi un al doilea tom, indică aceeaşi sursă.

În 1955, Martha Bibescu a fost aleasă membră a Academiei Regale din Belgia, iar în 1966 a fost distinsă cu un premiu al Academiei Franceze pentru întreaga activitate. A încetat din viaţă la 28 noiembrie 1973, la Paris.

Cu ocazia aniversării a 130 de ani de la naşterea scriitoarei, anul 2016 a fost declarat ''Anul Cultural Martha Bibescu 130''. Cu acest prilej, Asociaţia Istoria Artei, în parteneriat cu Arhivele Naţionale ale României, Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti Mogoşoaia, Biblioteca Naţională a României, Muzeul Municipiului Bucureşti şi Centrul cultural Carmen Sylva Sinaia au organizat o serie de evenimente publice dedicate personalităţii scriitoarei Martha Bibescu - conferinţe, prezentări, proiecţii, ateliere pentru copii, o expoziţie şi lansarea unui catalog.

Cu acelaşi prilej, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova din Ploieşti a organizat, la 28 ianuarie 2016, evenimentul "Prinţesa Martha Bibescu - 130 ani de la naştere" şi vernisajul expoziţiei "O femeie de poveste: Prinţesa Martha Bibescu". ''Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova deţine în patrimoniu un bogat fond Martha Bibescu, constituit din memorii şi corespondenţă: scrisori adresate către prinţesă de prieteni, sora ei, veri şi verişoare, soţul George Valentin Bibescu, Nicolae Titulescu, diplomaţi precum şi scrisori adresate de prinţesă prietenilor, vărului Anton Bibescu, soţului George Valentin Bibescu şi miniştrilor vremii'', după cum se menţiona într-un comunicat de presă al acestui muzeu.

De asemenea, în 2020 a avut loc prima ediţie a Concursului Internaţional de Arte plastice "Martha Bibescu", organizată de Asociaţia ''Pro Valores'', în parteneriat cu Centrul Cultural ''Palatele Brâncoveneşti''. AGERPRES/ (Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.historia.ro

Afisari: 376

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le

Documentare 15-10-2026 10:00

15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le

Documentare 15-10-2026 08:30

Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)

În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu

Documentare 15-10-2026 08:00

Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026

Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re

Documentare 15-10-2026 08:00

15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)

La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit

Documentare 15-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 15 octombrie

Ortodoxe Sf. Magdalena de la Mălainița; Sf. Sfințit Mc. Lucian, preotul din Antiohia Greco-catolice Sf. pr. m. Lucian din Antiohia; Sf. Tereza de Avila Romano-catolice Sf. Tereza din Avila, fc. înv. Sfânta Magdalena (Măndălina) s-a născut &

Documentare 15-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie

Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 14-10-2026 12:00

FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)

Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform

Documentare 14-10-2026 11:30

FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)

Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum

Documentare 14-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă

Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ

Documentare 14-10-2026 08:00

SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)

În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața

Documentare 14-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie

Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a

Documentare 14-10-2026 05:31

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie

Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 13-10-2026 11:00

DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)

Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau

Documentare 13-10-2026 08:00

Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info