Alexandru Piru s-a născut la 22 august 1917, în Mărgineni, judeţul Bacău. Familia sa ar avea o ascendenţă aromână, potrivit "Dicţionarului general al literaturii române" (Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic, 2006).

Şcoala primară o urmează în comuna natală, iar cursurile secundare, la Liceul "Principele Ferdinand" din Bacău, secţia reală (1928-1936). Student la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Iaşi, Alexandru Piru are profesori, între alţii, pe G. Călinescu, Iorgu Iordan, Dan Bădărău, fiind licenţiat în filologie modernă (1940).

Urmează şi Şcoala Normală Superioară, pe care o termină în 1941. Îşi susţine examenul de capacitate în învăţământul secundar la Bucureşti (1942) şi este clasat primul pe ţară (în comisie: Al. Rosetti şi D. Popovici), alegându-şi ca disciplină secundară limba franceză.

Predă la Liceul Naţional din Iaşi (1943-1944), apoi la Liceul de Construcţii Civile şi Edilitare din Bucureşti (1944-1947). Este numit asistent la Catedra de literatură română modernă a lui G. Călinescu de la Facultatea de Litere din Bucureşti la 1 ianuarie 1946.

În iunie 1947 trece examenul de doctorat cu teza "Opera lui G. Ibrăileanu", luat cu menţiunea "magna cum laude", conducător ştiinţific fiind G. Călinescu. Va fi scos din învăţământul universitar odată cu acesta, la 1 octombrie 1949, din motive politice.

Timp de şapte ani lucrează ca topometru, strungar, paznic, salvamarist. Copiază de mână, la solicitarea lui G. Călinescu, ediţia a doua a "Istoriei literaturii române de la origini până în prezent", pe care o va reedita în 1982.

"Nu a făcut niciodată caz de persecuţiile şi privaţiunile la care a fost supus. Solicitat în mai multe rânduri să vorbească despre eliminarea lui G. Călinescu şi a asistenţilor săi de la Universitatea din Bucureşti, a publicat în 'Caiete critice' (1993) un articol documentat şi obiectiv, fără a se referi, nici de data aceasta, la destinul său, cu o discreţie şi o mândrie pe care puţini le-au înţeles şi le-au apreciat". ("Dicţionarul general al literaturii române", 2006)

Este reintegrat, în 1956, ca asistent, iar din 1966, ca profesor, prin concurs, la Facultatea de Filologie din Bucureşti şi la Universitatea din Craiova, unde va fi şi decan din 1969 până în 1974, asigurând până în 1976, ca redactor-şef, şi conducerea revistei "Ramuri".

Profesorul Alexandru Piru continua, în amfiteatru, vechiul stil maiorescian al prelegerii magistrale. Avea, totuşi, o cordialitate remarcabilă în relaţiile cu studenţii şi la examene dădea întotdeauna note mari, notează lucrarea citată.

"Era ceea ce se cheamă un om bun, în ciuda atitudinilor lui războinice din presa literară. Trăia, în ultimii ani, într-un cerc restrâns de prieteni. Dorea să păstreze legăturile cu învăţământul filologic, dar, în două rânduri, Senatul Universităţii din Bucureşti i-a respins după 1990 cererea de a rămâne profesor consultant. O injustiţie enormă, de neiertat. Cei care îl dăduseră afară în 1949 şi îi luaseră locul la catedră îl împiedicau acum să mai aibă contact cu studenţii". ("Dicţionarul general al literaturii române", 2006)

A fost căsătorit cu Elena Piru.

Alexandru Piru a debutat în "Jurnalul literar" (1939) cu recenzii critice, după ce publicase versuri, ca student, în ziarele ieşene. Între 1946, când scoate la Editura Fundaţiei Regale pentru Literatură şi Artă prima carte, "Viaţa lui G. Ibrăileanu", şi 1959, când apare "Opera lui G. Ibrăileanu", adică treisprezece ani, nu a publicat nimic.

Ulterior, va avea o activitate bogată. După exemplul lui N. lorga şi G. Călinescu, acoperă spaţiul întregii literaturi române. A început cu articole despre autorii contemporani, strânse în volumul "Panorama deceniului literar românesc 1940-1950" (1968), a trecut la studii monografice, aplicând, iarăşi, îndemnul lui G. Călinescu, potrivit căruia un critic tânăr trebuie să îşi încerce forţele în spaţiul clasic.

În 1961 publică "Literatura română veche", urmată în 1964 de "Literatura română premodernă", iar în 1981 scoate "Istoria literaturii române de la început până azi".

"Literatura română veche" şi "Literatura română premodernă", reunite în 1970, reexaminează literatura română de la Filotei, Nicodim şi Grigore Ţamblac până la Iancu Văcărescu şi Barbu Paris Mumuleanu.

"O privire sistematică asupra întregii literaturi române se află în 'Istoria literaturii române de la început până azi', după modelul lui G. Călinescu (compendiul din 1945) şi E. Lovinescu ('Istoria literaturii române contemporane', 1937). Rostul lucrării este să vizioneze critic o materie imensă şi variată şi să stabilească o justă scară de valori. Întreprindere totdeauna riscantă, prilej de mari nemulţumiri. Nu a scăpat de ele nici Piru. El împarte literatura pe epoci mari de creaţie (epoca veche, epoca de tranziţie, perioada modernă, epoca marilor clasici), iar când într-o epocă sunt mai multe direcţii clasifică autorii şi scrierile în funcţie de stilul estetic general. Revine, astfel, la criteriul lui G. Ibrăileanu, dar se desparte de criticul de la 'Viaţa românească' prin introducerea factorului estetic în compartimentarea epocii. E mai aproape de G. Călinescu în clasificarea literaturii din secolul al XX-lea decât de E. Lovinescu, care împărţea operele în funcţie de genurile de creaţie şi, în interiorul genului, de ideologia literară". ("Dicţionarul general al literaturii române", 2006)

Scrieri: "Viaţa lui G. Ibrăileanu", 1946; "Opera lui G. Ibrăileanu", 1959; "Literatura română veche", 1961; "Literatura română premodernă", 1964; "Liviu Rebreanu", 1965; "C. Negruzzi", 1966; "G. Ibrăileanu (Viaţa şi opera)", 1967; "Poeţii Văcăreşti", 1967; "Panorama deceniului literar românesc 1940-1950", 1968; "Cearta", 1969; "Istoria literaturii române", I-II, 1970; " Introducere în opera lui I. Eliade Rădulescu", 1971; "Varia", MI, 1972-1973; "Analize şi sinteze critice", 1973; "Reflexe şi interferenţe", 1974; "Poezia românească contemporană. 1950-1975", I-II, 1975; "Istoria literaturii române de la origini până la 1830", 1977; "Introducere în opera lui Vasile Alecsandri", 1978; "Permanenţe româneşti", 1978; "Valori clasice", 1978; "Marginalia", 1980; "Debuturi", 1981; "Istoria literaturii române de la început până azi" 1981; "Discursul critic", 1987; "Critici şi metode", 1989; "Surâzătorul Alecsandri", 1991; "Eminescu azi", 1993.

Alexandru Piru s-a stins din viaţă la 6 noiembrie 1993, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)