Documentarul ''Aliyah Dada'' (2015), regizat de Oana Giurgiu, prezintă istoria încurcată a evreilor din România. În urmă cu 133 de ani, o comunitate mică din Moineşti pleca spre Ţara Sfântă, pentru a înfiinţa una dintre primele colonii evreieşti din Palestina. De atunci şi până azi drumul evreilor către Israel se împleteşte cu istoria României moderne printr-o relaţie de iubire şi ură ale cărei influenţe nu le vom putea cuantifica prea curând. Povestea istoriei este decupată vizual în stil dadaist ca un tribut adus iniţiatorilor curentului, Tristan Tzara şi Marcel Iancu, doi evrei cu rădăcini în România, dezvăluie sinopsisul filmului.

''Aceasta a fost camera mea, aici sunt păstrate toate amintirile mele din adolescenţă, dar am ştiut că mai sunt aici şi amintirile altcuiva, fiindcă părinţii mei cumpăraseră mobila de la o familie de evrei care se pregătea să emigreze.'' - începe povestirea chiar Oana Giurgiu, mărturisind: ''Nu ştiam atunci nimic despre evrei, dar m-am întrebat cum de ei plecau, în vremurile acelea când noi nu puteam ieşi din ţară''. Naraţiunea continuă cu aducerea în prim plan a unui mic orăşel - Moineşti. ''Farmecul lui de odinioară s-a pierdut printre blocurile comuniste, dar Moineştiul l-a redescoperit pe Tristan Tzara, cel care s-a născut aici de mai bine de un secol. Blocuri comuniste şi Tristan Tzara, nu se putea o potrivire mai Dadaistă. Şi totuşi, alăturarea sunt sigură că ar fi fost pe gustul lui'', remarcă naratoarea la începutul istoriei prezentate în ''Aliyah Dada''.

Autoarea nu se mulţumeşte să evoce datele, ''le rânduieşte asemenea pieselor dintr-un album personal doldora de fotografii, frânturi de imagini, desene decupate, un chip uman, o bucată de drum desprinsă din nu ştiu ce desen, într-un colaj de o prefăcută naivitate, pe cât de sugestiv, pe atât de imperios justificat'', nota criticul de film Magda Mihăilescu în articolul ''Despre ceea ce nu trebuie uitat: Aliyah Dada - cronică de film'', publicat pe http://aarc.ro/.

Continuând cu detalii despre artist, Oana Giurgiu aduce pe masă şi însuşirea atribuită evreilor pe vremea lui Tzara. ''Tristan Tzara a fost pseudonimul lui Samuel Rosenstock, poet şi eseist român, evreu, cofondator al mişcării culturale Dadaiste. (...) O prezentare corectă cu o singură menţiune: pe vremea când se năştea Tzara, evreii nu erau români, ci străini fără patrie'', aminteşte documentarul. Inspiraţia Oanei Giurgiu a funcţionat la cote înalte, atunci când şi-a fixat drept punct de plecare al evocării sale Moineştiul lui Tzara, locul desprinderii primilor emigranţi evrei care, în 1882, vor întemeia cele dintâi colonii din Palestina, remarcă autoarea articolului citat.

Documentarul abordează mai multe teme şi etape din drama comunităţii evreieşti din România, prezentate ca nişte capitole: Aventura primilor colonişti, Din Moineşti (România) către Rosh Pina (Palestina), Traiul greu şi condiţiile vitrege de trai, Secrete întunecate din Al Doilea Război Mondial, Politici de stat antisemite, Gropi comune, Realitatea din spatele Holocaustului din Transnistria, Tineretul sionist vs. Puterea Sovietică, Navele care transportau emigranţi ilegali, Tranzacţiile cu evreii români către Israel, Românii şi Evreii - o istorie împreună.

''Cu vaporul Thetis al companiei Lloyd s-a îmbarcat cea dintâi colonie israelită pentru Palestina, compusă din 228 de persoane, din Bacău, Moineşti, Focşani şi Galaţi. (...) Se consemna primul Aliyah. Aceasta era denumirea întoarcerii evreilor din diaspora la pământul sfânt'', aflăm din introducerea în această istorie. Pe măsură ce evenimentele capătă diverse forme şi lumini, într-o altă etapă a istoriei evreilor, apare şi termenul ''Aliyah Bet'', care înseamnă imigraţia ilegală.

''Am încercat să-mi imaginez cum li s-a arătat Orientul evreilor români'', spune realizatoarea documentarului. ''La debarcare, drumurile lor s-au despărţit: cei din Moineşti au plecat spre Safed, iar ceilalţi, care nu aveau o ţintă anume, s-au îndreptat spre Haifa în aşteptarea unor instrucţiuni de la Comitetul Central din Galaţi''; ''aerul de Levant era întregit de arabii care se plimbau prin bazarul colorat'' (în Haifa), ni se dezvăluie încet acea lume nouă.

Şirul evenimentelor este susţinut de mărturii ale urmaşilor primilor colonişti, care amintesc de condiţiile vitrege pe care aceştia le-au înfruntat la început, după venirea lor în Palestina. Cartea dedicată de Aviezer Chelouche celor doi străbunici veniţi din România evocă: ''Nu e nicio casă în care să nu fie măcar patru sau cinci bolnavi. Cad unul după altul, unul are febră, celălalt infecţie la ochi şi tot aşa.''

Documentarul urmăreşte istoria împletită cu evenimentele şi urmările celor două războaie mondiale: epoca de aur a României, când evreii îşi pierd interesul pentru emigrare, apoi schimbările de pe scena politică, când regimului de la Bucureşti îi servea mai bine propaganda antievreiască pentru a muta atenţia de la eşecul politic şi diplomatic al pierderii teritoriului şi astfel, antisemitismul devine politică de stat. Perioada comunistă aduce noi controverse: ''Comunitatea evreiască se scindase în victime şi torţionari, unii rămăseseră fideli sionismului, alţii fuseseră atraşi de mirajul puterii comuniste''.

Cuvintele celor care au supravieţuit Holocaustului sau au fost martori ai evenimentelor rămân cu valoare de testament. Theodor Iancu istoriseşte suişurile şi coborâşurile din viaţa familiei sale - mama lui o cunoscuse în tinereţe pe Ana Pauker şi fusese, în timpul războiului, piesă de legătură între mişcarea sionistă şi cea comunistă. Meir Rosenne, care a fost ambasador al Israelului la Paris şi Washington, povesteşte din amintirile pogromului de la Iaşi, ale călătoriei spre Israel şi despre semnarea Tratatului de Pace dintre Israel şi Egipt. Bernard Groper, care şi-a schimbat numele în Andrei Călăraşu, îşi aminteşte de călătoria degradantă într-unul din trenurile morţii sosit la Călăraşi. Mimi Artzi nu poate uita chinurile prin care a trecut, dar le ţine pentru ea, nu le povesteşte copiilor săi. Shlomo Leibovici Lais, responsabil, în copilărie, la Botoşani, pentru acţiunile subterane din nordul Moldovei, dezvăluie detalii despre valul de emigranţi ajunşi în Israel în perioada mandatului Goldei Meir. Moshe Gil, care a făcut parte din conducerea organizaţiei sioniste Hashomer Hatzair din România, ajunge în Israel un prestigios orientalist. Dodi Ben Ishai povesteşte despre schimbarea la faţă anunţată de Majestatea sa Regele Mihai. Hanna Beniamini, soţia unui tânăr sionist care reuşise să scape de pedeapsa cu moartea, rememorează momente din copilăria sa şi nu numai. Aviezer Chelouche, cu străbunici veniţi din România, este cooptat în funcţia de secretar al ambasadei Israelului, deşi nu ştia nimic despre ţară când a ajuns la Bucureşti. Mioara Iancovici, ce îl avea pe tatăl său în inchisoare, prezintă o istorie a corespondenţei dintre unchiul ei şi Henri Jakober, care obţinea vize de ieşire pentru rudele rămase în ţară.

Filmul a avut premiera la Astra Film Festival 2014 şi a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun Documentar la Gala Premiilor Gopo din 2016. "Asta face Oana Giurgiu cu acest film: informează, expune, rememorează. Şi acesta e meritul ei exemplar. În două ore şi crude şi plastice, şi dure şi umane, şi cu fruntea încruntată şi cu un zâmbet în colţul gurii, avem întreaga istorie a unei relaţii complicate", evidenţia articolul ''Un film care nu interesează pe nimeni?! Un film care ne interesează pe toţi! - Aliyah Dada la Astra Film Festival, 2014'', semnat de Doina Giurgiu şi publicat pe https://agenda.liternet.ro/. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Doina Lecea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.imdb.com