O PERSONALITATE PE ZI: Jacob Jordaens, pictor flamand care a abordat stilul baroc
Jacob Jordaens este unul dintre cei trei pictori flamanzi ce au abordat stilul baroc, alături de Peter Paul Rubens şi Anthony van Dyck, şi au impus prestigiul şcolii de pictură la vremea respectivă, în secolul al XVII-lea.
Artistul s-a născut la 19 mai 1593, fiind primul dintre cei unsprezece copii ai bogatului negustor de in Jacob Jordaens Sr. şi al Barbarei van Wolschaten din Anvers. Se cunosc puţine date despre educaţia timpurie a lui Jordaens. Se presupune că a primit avantajele educaţiei oferite de obicei copiilor din clasa sa socială, presupunere susţinută de scrisul său clar de mână, de competenţa sa în limba franceză şi de cunoştinţele sale de mitologie, potrivit www.jacobjordaens.org.
Familiaritatea lui Jordaen cu subiectele biblice este evidentă în numeroasele sale picturi religioase, iar interacţiunea sa personală cu Biblia a fost întărită de convertirea sa ulterioară de la catolicism la protestantism. Asemenea lui Rubens, a studiat sub Adam van Noort, care era singurul său profesor. În acest timp, Jordaens a locuit în casa lui Van Noort şi a devenit foarte apropiat de restul familiei. După opt ani de pregătire cu Van Noort, s-a înscris în Breasla Sf. Luca ca "waterscilder" sau artist de "acuarelă". Acest mediu a fost adesea folosit pentru pregătirea desenelor pentru tapiserie în secolul al XVII-lea. A executat adesea cartoane pentru tapiserii ("Cai mari", Viena; "Istoria lui Ahile", "Scene rustice", opt tapiserii cu Proverbe, Taragona, Muzeul Diecezan). Simţul său înnăscut pentru arta decorativă, vizibil în toate lucrările sale, s-a manifestat din plin în amplele picturi din sala Orania a palatului Huis ten Bosch din Haga ("Triumful lui Frederik-Henry", 1652; schiţe la Anvers, Bruxelles, Varşovia).
În acelaşi an al intrării sale în breaslă, 1616, s-a căsătorit cu fiica cea mare a profesorului său, Anna Catharina van Noort, cu care a avut trei copii. În 1618, Jordaens a cumpărat o casă în Hoogstraat (zona din Anvers în care a crescut). Mai târziu, a cumpărat casa alăturată pentru a-şi extinde gospodăria şi spaţiul de lucru în 1639. A trăit şi a lucrat aici până la moartea sa în 1678.

Jordaens nu a călătorit niciodată în Italia pentru a studia arta clasică şi renascentistă. În ciuda acestui fapt, el a făcut multe eforturi pentru a studia tipărituri sau lucrări ale maeştrilor italieni disponibile în nordul Europei. A studiat Tizian, Veronese, Caravaggio şi Bassano, fie prin tipărituri, copii sau originale (cum ar fi "Madona Rozariului" a lui Caravaggio). Opera sa trădează însă tradiţiile locale, în special tradiţiile de gen ale lui Pieter Bruegel cel Bătrân, înfăţişând cu onestitate şi autenticitate viaţa flamandă şi arătând oamenii de rând în actul de expresii festive ale vieţii. Comenzile sale veneau frecvent de la patroni şi clerici flamanzi bogaţi, deşi mai târziu în cariera sa a lucrat şi pentru tribunale şi guverne din întreaga Europă. Pe lângă o mare producţie de picturi monumentale în ulei, a fost un designer prolific de tapiserii, o carieră care reflectă pregătirea sa timpurie ca pictor în "acuarelă".
Cele mai bune opere ale sale, strălucind de tinereţe, datează din anii 1615-1625, portrete sobre pictate cu scrupulozitate şi afecţiune realizate într-o tehnică somptuoasă: "Familia Van Noort" (Kaseel), "Familia Jordaens" (Prado). Subiectele religioase sunt tratate în grupuri de figuri mari sau scene de gen, ca în secolul al XVI-lea: "Cei patru evanghelişti" (Luvru), Isus în casa Martei" (Lille), "Prezentarea la templu" (Anvers, Casa lui Rubens), "Sfânta Familie" (Bruxelles). Capodopera sa este "Rodnicia pământului" (Bruxelles). De la o operă la alta, gustul baroc se accentuează, manifestând cel mai bogat temperament din epocă.

Importanţa lui Jordaens poate fi observată şi prin numărul de discipoli. Breasla Sf. Luca a înregistrat oficial cincisprezece elevi din 1621 până în 1667, dar alţi şase au fost înregistraţi ca elevi în documentele judecătoreşti şi nu în evidenţele Breslei. Printre aceştia, se numărau vărul său şi fiul său, Iacov. La fel ca Rubens şi alţi artişti din acea vreme, atelierul lui Jordaens s-a bazat pe asistenţii şi discipolii săi în producţia picturilor sale. Nu mulţi dintre aceşti elevi au ajuns să devină faimoşi, dar o poziţie în studioul lui Jordaens era foarte de dorit pentru tinerii artişti din toată Europa. (alte surse: ''Istoria ilustrată a picturii de la arta rupestră la arta abstractă'', Ed. Meridiane, 1968; "Enciclopedia picturii flamande şi olandeze", Robert Genaille, Ed. Meridiane, 1975) AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)
Sursa fotografiilor: nationalgallery.org.uk
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1













