Chimist, inventator şi om de afaceri, Alfred Bernhard Nobel, fondatorul Premiului Nobel, s-a născut la Stockholm, Suedia, la 21 octombrie 1833.

A fost cel care a descoperit dinamita (1866-1867), potrivit volumului "Personalităţi ale ştiinţei. Mic dicţionar", Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică (1977). A inventat şi cauciucul sintetic, pielea artificială şi mătasea sintetică, şi a întemeiat fundaţia ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

Immanuel Nobel, tatăl lui Alfred, inginer de profesie, s-a confruntat de multe ori cu problema aruncării în aer a blocurilor de piatră pentru a putea construi poduri şi clădiri în Stockholm. Deşi mama sa, Andrietta Ahlsell, provenea dintr-o familie bogată, anul 1833 avea să fie însă un an nefast pentru familia Nobel, din cauza falimentului tatălui său. Acest fapt îi va despărţi o bună bucată de timp pe cei doi soţi, tatăl plecând, în 1837, în Finlanda şi Rusia pentru o nouă carieră. Andrietta a rămas la Stockholm şi, pentru a-şi putea susţine familia, a deschis o băcănie, care îi aducea un venit modest.

Între timp, tatăl lui Alfred Nobel a pus pe picioare o companie în St. Petersburg, Imperiul Rus, menţionează www.nobelprize.org. El furniza echipament militar armatei ruseşti şi i-a convins pe generalii ruşi de utilitatea plasării unor mine acvatice, pentru a împiedica accesul navelor britanice. Minele construite de Immanuel Nobel au ţinut la distanţă flota britanică în timpul războiului Crimeei (1853-1856).

În 1842, Immanuel Nobel îşi poate permite să-şi aducă familia în St. Petersburg. Aici, fiilor săi li se predă ştiinţele naturii, limbile străine şi literatura. La 17 ani, Alfred vorbea fluent suedeza, rusa, franceza, engleza şi germana. Era atras deopotrivă de literatura engleză şi de ştiinţele exacte, cum ar fi fizica sau chimia.

Timp de doi ani, Alfred a vizitat Suedia, Germania, Franţa şi Statele Unite ale Americii. La Paris are şansa să lucreze în laboratorul unui chimist renumit pe atunci, T.J. Pelouze. Aici îl întâlneşte pe tânărul chimist italian, Ascanio Sobrero, care cu trei ani în urmă inventase nitroglicerina, un lichid exploziv deosebit de puternic şi de instabil. Nitroglicerina a fost considerată în epocă mult prea periculoasă pentru a putea fi folosită în practică, din cauza faptului că putea provoca explozii la variaţii mici de temperatură sau presiune. Alfred era însă interesat de posibilitatea folosirii ei în construcţii şi începe să lucreze la elaborarea unor metode de controlare a exploziei cu nitroglicerina.

În 1852, Alfred este chemat să lucreze pentru compania tatălui său, care cunoştea o dezvoltare continuă datorită livrărilor către armata rusă. Cu toate acestea, sfârşitul războiului avea să provoace cel de-al doilea faliment al lui Immanuel Nobel. El şi-a luat doi dintre fiii săi, Alfred şi Emil, şi s-a reîntors la Stockholm. Ajuns în oraşul natal, Alfred continuă cercetările prin care încearcă să folosească nitroglicerina ca exploziv.

În curând, avea să descopere că prin amestecarea nitroglicerinei cu cuarţ se formează o pastă care putea fi modelată în diferite forme şi dimensiuni. În 1863, i s-a atribuit primul brevet suedez pentru "Metoda de obţinere a prafului de dinamită", un amestec de nitroglicerină şi praf de puşcă, formulă inventată în cooperare cu membrii familiei, menţionează www.nobel.no. La câteva luni de la inventarea formulei explozibilului, laboratorul familiei a fost distrus. Experienţele cu nitroglicerină, soldate de nenumărate ori cu explozii şi pierderi de vieţi omeneşti, l-au determinat pe Nobel să aprofundeze cercetările în acest domeniu. Cercetările sale vor avea urmări tragice, provocând, în 1864, moartea fratelui său, Emil. Autorităţile se văd nevoite să-i interzică experimentele în interiorul oraşului. Alfred se mută, astfel, pe un vas ancorat în Lacul Malaren.

În 1865, a instalat o fabrică la Viterviken (Suedia), apoi una la Krummel (azi un cartier al oraşului Geesthacht), în apropiere de Hamburg.

Pentru a putea declanşa explozia, brevetează o altă invenţie, un detonator bazat pe aprinderea unui fitil. Datorită faptului că dinamita reducea substanţial costurile aruncării în aer a blocurilor de piatră, Alfred a făcut din vânzarea dinamitei o afacere profitabilă, astfel încât fabrica sa din Krummel începe să-şi exporte produsele în alte ţări din Europa şi chiar în America şi Australia. În 1868, s-au produs 11 tone de dinamită, cinci ani mai târziu, de zece ori mai mult, iar în anul 1874 peste 3.000 de tone.

A descoperit posibilitatea amorsării detonării nitroglicerinei cu ajutorul fulminatului de mercur. A reuşit să realizeze praful (pudra) de dinamită, guma de dinamită, apoi formula unei pudre propulsive, căreia i-a dat numele de "balistită", un amestec în părţi egale de nitroglicerină şi nitroceluloză.

Din 1873, s-a stabilit la Paris, iar în 1881 a instalat la Sevran (Franţa) un laborator, unde a continuat cercetările în vederea îmbunătăţirii formulei dinamitei, laborator pe care l-a transferat, în 1890, la San Remo, în Italia, conform www.nobelprize.org.

A brevetat 355 de invenţii, a făcut fotografii aeriene, a dezvoltat metode de obţinere a mătăsii sintetice, a cauciucului sintetic şi a pielii sintetice, arată www.biography.com. Pasionat şi de literatură şi poezie, a scris o tragedie şi câteva romane.

Savantul suedez s-a definit întotdeauna ca "un umanist care iubeşte umanitatea", declarându-se convins că "prosperitatea lumii ar putea combate toate relele". Alfred Nobel a fost un adept al pacifismului. Era conştient de pericolele reprezentate de posibilele utilizări defectuoase ale invenţiilor sale. El a calificat războaiele drept "oroare a ororilor şi cea mai mare dintre toate crimele".

Nu s-a căsătorit niciodată. Călătorind neîncetat între Suedia, Germania, Franţa, Rusia, SUA, Italia, a trăit cel mai adesea singur, fără un cămin stabil, fără familie. Prin testamentul de o pagină, redactat la Paris, la 27 noiembrie 1895, Alfred Nobel cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar destinat acordării de premii anuale acelora care, în anul precedent, au adus cele mai mari servicii omenirii. Este, potrivit volumului "Personalităţi ale ştiinţei. Mic dicţionar", întemeietor al Fundaţiei Nobel care acordă anual, din 1901, Premiile Nobel pentru: fizică, chimie, fiziologie-medicină, literatură-artă, şi pace, şi din 1969 şi pentru economie.

Conform istoricilor şi biografilor, evenimentul care a stat la baza creării Premiilor Nobel a fost unul tragic, personal, notează www.radioromaniacultural.ro. La decesul fratelui său Ludvig, în anul 1888, un jurnal franţuzesc de scandal a publicat, din greşeală, un necrolog din care reieşea că cel care murise era Alfred Nobel, pe care publicaţia îl condamna pentru invenţiile sale, numindu-l "Negustorul morţii". Ca urmare, la 27 noiembrie 1895, la Clubului Suedez-Norvegian din Paris, marele inventator avea să anunţe public crearea premiului care-i va purta numele precum şi conţinutul testamentului său, care menţiona că întreaga sa avere va fi transformată într-un fond de lichidităţi din care, anual, să fie răsplătite mari realizări în ştiinţă, precum şi eforturile făcute de o persoană pentru instalarea păcii pe planetă - indiferent de religia, naţionalitatea, rasa ori sexul celor ce înfăptuiseră aceste realizări.

Ulterior, premiul avea să fie divizat pe domenii precum literatură, fizică, chimie, economie şi medicină, iar premiul pentru pace urma să fie acordat persoanei sau societăţii care, în decursul unui an, întreprinde cele mai multe eforturi pentru dezvoltarea fraternităţii între oameni, luptă pentru reducerea cursei înarmărilor sau acţionează ca mediatori eficienţi în cadrul conflictelor armate.

A încetat din viaţă la San Remo, la 10 decembrie 1896. La această dată a rămas fixată, anual, ceremonia decernării prestigioaselor premii care îi poartă numele, începând cu anul 1901. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.nobelpeaceprize.org