CETĂŢI: Cetatea Dinogeţia, judeţul Tulcea
În partea de nord a satului Garvăn din comuna Jijia, judeţul Tulcea, s-au descoperit după 1939, urmele unei vechi aşezări romano-bizantine Dinogeţia, potrivit lucrării "România. Ghid Atlas al Monumentelor Istorice" (Editura Sport Turism, Bucureşti, 1979).
Ruinele de pe popină (loc mai înalt, neinundabil care apare ca o insulă în bălţile Dunării, potrivit DEX), numită "Bisericuţa" de oamenii locului, au fost semnalate încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea. O schiţă de plan a fost publicată, în 1868, de E. Desjardins, iar o altă schiţă a fost publicată mai târziu de Gr. Tocilescu. Cea mai veche menţiune a acestui toponim o găsim la geograful Ptolemeu ("Dinodheteia"), care face şi o localizare exactă. De asemenea, Dinogeţia mai apare menţionată în "Itinerarium Antonini", sub forma "Dinigettio", în "Notitia Dignitatum" ca "Dinogothia", precum şi în secolul VII de Geograful din Ravena, cu numele "Dinogethia", se arată pe https://www.info-delta.ro/.
Săpăturile arheologice începute în 1939 şi reluate după 1949, când s-a precizat momentul iniţial al construirii cetăţii şi etapele succesive de refacere, au scos la iveală resturi de cultură materială încă din neolitic. Romanii au găsit aici o aşezare geto-dacă a cărei populaţie întreţinuse strânse relaţii comerciale cu oraşele greceşti. Unităţile militare romane cantonate aici aveau misiunea de a apăra graniţele imperiului.

Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU/Arhiva istorică AGERPRES
În timpul lui Diocleţian (284-305) au fost luate noi măsuri de întărire a securităţii imperiului, măsuri menţinute şi de Constantin cel Mare (306-337). Aici au fost aduse două legiuni: I "Iovia-Scythica", cu sediul la Noviodunum (Isaccea) şi II "Heracleea", cu sediul la Troesmis (Igliţa), având misiunea să apere Dobrogea. S-au executat noi fortificaţii, în cadrul cărora un rol important îl juca cetatea Dinogeţia, ridicată în timpul lui Diocleţian şi ale cărei ziduri au rezistat până în secolul VI.
Au fost descoperite urme ale unor distrugeri, ce au avut loc în a doua jumătate a secolului al IV-lea, se pare legate de invazia hunilor în 375. În secolele IV-V s-au ridicat noi construcţii, apropiate ca tehnică de cele din timpul lui Diocleţian şi Constantin cel Mare. Totuşi, cele mai însemnate refaceri de construcţii şi anexe au avut loc în timpul împăraţilor Anastasius I şi Iustinian, potrivit site-ului Repertoriul Arheologic Naţional (RAN), http://ran.cimec.ro/.
Un zid de incintă, gros de 3 metri, a fost ridicat direct pe stânca naturală. Acesta închidea platoul sau partea cea mai înaltă, de formă neregulată a popinei "Bisericuţa". Poziţia dominată a terenului, la care s-a adăugat un astfel de zid de împrejmuire, care probabil avea cel puţin 2-3 metri înălţime, constituiau un bun mijloc de apărare. Din loc în loc, zidul de incintă era întărit cu turnuri exterioare în formă de potcoavă. Din cauza terenului în pantă, turnurile în număr de 14 au baza la un nivel mai jos decât zidul cetăţii. Fiecare turn avea parter, unde se cobora pe o scară de lemn, şi etaj aşezat pe grinzi groase de lemn care se mai vedea la turnurile 4 şi 10. Parterul turnurilor servea pentru păstrarea muniţiilor şi a proviziilor, iar etajul era pentru apărare. Ca material de construcţie pentru zidul de incintă şi turnuri s-a folosit piatră de şist din dealul Bugeacului, alternând în multe locuri cu cărămidă romană, de bună calitate. Legătura dintre ele se făcea cu mortar de var şi nisip, în care, în cursul secolului IV s-au amestecat bucăţi mărunte de cărămidă pisată.

Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Pe latura de sud-est a cetăţii, unde panta platoului era mai joasă şi deci mai uşor accesibilă, se afla poarta principală. Aceasta era străjuită de două turnuri de apărare, iar pe laturile de vest şi nord existau alte două porţi mai mici, prin care nu se putea pătrunde decât cu piciorul. Astfel de deschideri trebuiau să fie cât mai puţine şi cât mai mici, pentru ca duşmanul să nu se strecoare în cetate decât cu mare dificultate. La poarta cea mare şi la poarta cea mică s-au folosit pentru construcţie blocuri de piatră de calcar, tăiate regulat şi monumente sculpturale mai vechi, dar şi şist din dealurile Bugeacului şi cărămidă romană, utilizate şi pentru zidul de incintă.
De la poarta principală se putea merge spre mijlocul cetăţii pe strada principală (via principalis). Aceasta avea lăţimea de circa 4 metri şi este cea mai largă stradă din interiorul cetăţii, fiind construită direct pe stânca ce urcă în pantă lină spre interior. De o parte şi de alta a străzii principale se înălţau clădiri ce aveau un caracter oficial şi porneau diferite ulicioare neregulate şi înguste (largi de doar 1.50-2 m).

Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU/Arhiva istorică AGERPRES
În a doua parte a domniei lui Iustinian, mai precis în anul 559, Dinogeţia a fost distrusă de un atac al hutrigurilor (trib huno-bulgar), după care nu s-a mai putut reface decât parţial şi a decăzut treptat, conform lucrării "România. Ghid Atlas al Monumentelor Istorice" (Editura Sport Turism, Bucureşti, 1979).
Împăratul Ion Tsimiskes (969-976) a împins din nou graniţa Imperiului bizantin până în Dobrogea. Aici a creat un ducat Paristrion care îşi avea capitala în Durostolon (Silistra); teritoriul său cuprindea şi Dinogeţia.

Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU/Arhiva istorică AGERPRES
În perioada secolelor X-XII zidurile vechii cetăţi romane au fost reconsolidate şi amplificate. În afara construcţiilor din piatră şi cărămidă s-au descoperit numeroase bordeie, locuite de o populaţie ce se ocupa cu agricultura, pescuitul, creşterea vitelor şi vânătoarea. S-au descoperit şi unelte care atestă dezvoltarea meşteşugurilor; se prelucra fierul, se turnau vase şi obiecte din bronz şi plumb. Începând din secolul al XI-lea, aşezarea a intrat într-o perioadă de decădere, în secolul al XIII-lea ajungând la încetarea completă a activităţii.

Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Foto: (c) EUGEN ENĂCHESCU/Arhiva istorică AGERPRES
În interiorul cetăţii au fost descoperite resturile unei bisericuţe. Construită în secolul XI, ea avea dimensiuni modeste: o navă pătrată cu pilaştri la colţuri, cu absidă la răsărit şi o cupolă sau turlă. Zidurile s-au păstrat doar până la înălţimea de 30 cm, fiind realizate din piatră brută, alternând cu porţiuni din câte trei rânduri de cărămizi. Unele fragmente de mortar păstrează culori de tempera, provenind, probabil, de la pictura anterioară. Au fost descoperit 92 morminte în perimetrul cetăţii, împrejurul bisericii, se arată pe http://ran.cimec.ro/. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; redactor Arhiva Foto: Vlad Ruşeanu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Ruinele Cetăţii Dinogeţia, judeţul Tulcea, 23 august 1994.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 octombrie
Este a 288-a zi a anului 2026. Au mai rămas 77 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 30 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 12 h 43 m și apune la 20 h 52 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 175 de ani de la înființarea agenției de presă Reuters (14 octombrie)
Agenția de presă Reuters este o agenție internațională de știri care, după fuziunea din 2008 cu Thomson Corporation, poartă denumirea de Thomson Reuters. Gigantul media, fondat în 1851 la Londra (14 octombrie), de către un emigrant german, fost funcționar bancar, Paul Julius Reuter, transmite în prezent știri în 12 limbi, conform
FRAGMENT DE ISTORIE: Prima ediție a cărții pentru copii 'Winnie-the-Pooh', de A.A. Milne (14 octombrie 1926)
Scriitorul britanic A.A. Milne (1882-1956) își construia o carieră de eseist, dramaturg și umorist pentru revista 'Punch'. Scrisese chiar și un roman polițist, 'The Red House Mystery' (care, întâmplător, avea să rămână singura sa lucrare din acest gen), notează https://www.baum
PERSONALITATEA ZILEI: Lia Manțoc, scenografă
Lia Manțoc, scenografă și designer de costume, s-a născut la 14 octombrie 1951, la Caracal. A debutat cu spectacolul 'Cum vă place' de William Shakespeare, regia Beate Fredanov și Lurențiu Azimioară, la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București (1975). La acest prim spectacol, scenografia era împ
SĂRBĂTORI ORTODOXE: Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași (14 octombrie)
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă de pretutindeni prăznuiește pe Sfânta Cuvioasa Maică Parascheva. În chip deosebit, ea este cinstită în Moldova, întrucât de sute de ani moaștele ei se găsesc la Iași, unde se desfășoară un mare pelerinaj în această perioadă. * * * Anul acesta, în dimineața
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 octombrie
Ortodoxe Sf. Cuv. Parascheva de la Iași; Sf. Mc. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Chelsie Greco-catolice Sf. m. Nazarie, Ghervasie, Protasie și Celsie; Sf. cuv. ep. Cosma al Maiumei Romano-catolice Ss. Calist I, pp. m.; Parascheva, pustnică Sf&a
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 octombrie
Este a 287-a zi a anului 2026. Au mai rămas 78 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 29 m și apune la 18 h 33 m. Luna răsare la 11 h 42 m și apune la 20 h 07 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Muzicianul Paul Simon împlinește 85 de ani (13 octombrie)
Muzicianul Paul Frederic Simon este recunoscut pe plan internațional atât pentru succesul avut alături de Art Garfunkel, cât și pentru cariera solo. De-a lungul celor peste șase decenii de activitate, a câștigat 16 premii Grammy și a fost inclus de două ori în Rock and Roll Hall of Fame, arată www.pau
Consiliul Afaceri Generale al UE: CFM și statul de drept în Ungaria, pe agendă (13 octombrie 2026)
Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reunește la 13 octombrie, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele despre Cadrul Financiar Multianual (CFM), statul de drept în Ungaria sau scutul european pentru democrație. De asemenea, miniștrii afacerilor europene ai statelor membre vor pregăti, în cadrul reuniunii, Consiliul European de toamnă, info
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 octombrie
Ortodoxe Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași; Sf. Mc. Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie Greco-catolice Sf. m. Carp, Papil și Agatonica Romano-catolice Sf. Romeo, ep.; Fer. Alexandrina În 13 octombrie este sărbăto
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 octombrie
Este a 286-a zi a anului 2026. Au mai rămas 79 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 28 m și apune la 18 h 35 m. Luna răsare la 10 h 35 m și apune la 19 h 30 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
12 octombrie - Ziua mondială a artritei
Ziua mondială a artritei (World Arthritis Day - WAD) este marcată, în fiecare an, la 12 octombrie. A fost stabilită de către Arthritis and Rheumatism International (ARI) în 1996, menționează www.awarenessdays.com. Este o zi de conștientizare la nivel mondial, dedicată unei mai bune î
12 octombrie - Ziua limbii, alfabetului și culturii armene
În fiecare an, la 12 octombrie, este marcată Ziua limbii, alfabetului și culturii armene, instituită prin Legea nr. 181/2019. În calendarul Bisericii Armene, la 12 octombrie sunt sărbătoriți Sfinții Traducători, călugărul Mesrop Maștoț, patriarhul Sahak Partev și ucenicii lor, care au tradus Biblia în limba armeană, în prima jumătate a
Consiliul Afaceri Externe al UE: Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu, pe agendă (12 octombrie)
Consiliul Afaceri Externe (CAE) al Uniunii Europene (UE) se reunește la 12 octombrie 2026, la Luxemburg, pentru a discuta, între altele, teme precum Ucraina, extinderea, Orientul Mijlociu etc, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/. Reuniunea Consiliului Afaceri Externe de la Lux
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Prov, Tarah și Andronic; Sf. Ier. Cosma, episcopul Maiumei Greco-catolice Sf. m. Prob, Tarah și Andronic Romano-catolice Ss. Serafim, călug.; Felix al IV-lea, pp.; Carlo Acutis Sfinții Mucenici Prov, Tarah și Andronic sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 1













